Arheologie aeriană. În România şi în Europa - cIMeC

www.cimec.ro / www.e-patrimoniu.ro
de fotografiat sunt setate să facă fotografii RAW (format brut de fişier de
imagine, echivalentul negativului filmului clasic) şi jpeg (format de fişier de
imagine comprimat) în acelaşi timp, cardurile de memorie se umplu rapid,
deci este mai eficient din punct de vedere al costului să existe chiar prea
multe carduri de memorie decât să trebuiască să se întrerupă un zbor din
cauză că nu mai există spaţiu pe card. Nu este timp să se examineze fiecare
fotografie în parte în avion pentru a şterge pe cele care nu par
corespunzătoare pentru a face loc pe cardul de memorie al camerei digitale,
pentru că se pierde din timpul de zbor. În 2009, fiecare minut de zbor a
costat 3 - 4 euro, aşa că este prea costisitor să se piardă timp cu orice altceva
în afară de observarea solului şi fotografiere.
Pe lângă aparatul de fotografiat, ar mai fi util un dispozitiv GPS,
care poate fi deschis ca să înregistreze traseul de zbor şi amplasat undeva în
cabina pilotului, cu orientare spre cer (deasupra bordului de navigaţie sau în
spatele scaunelor pentru pasageri). Sunt fotografi cărora le place să marcheze
cu un simbol o fotografie imediat după ce a fost făcută, dar acest lucru nu
este cu adevărat necesar şi este mai uşor să se ignore GPS-ul până la
terminarea zborului, de vreme ce se poate ulterior extrage traseul înregistrat
pe GPS.
Din ce în ce mai multe camere de fotografiat de tip DSLR (digital
single-lens reflex) de mare performanţă pot fi în prezent conectate la un GPS
care înregistrează poziţia exactă a aparatului într-un fişier EXIF în momentul
expunerii. Există programe cu ajutorul cărora se pot citi aceste coordonate şi
produce un fişier care se poate vizualiza în Google Earth. Acest lucru ajută
la localizarea poziţiei faţă de sol a fotografiilor în momentul reîntoarcerii la
sol. O alternativă ar fi să se regleze ceasurile camerei digitale şi GPS-ului în
mod identic şi să se folosească timpii înregistraţi de-a lungul unui traseu
GPS pentru a aproxima poziţia fiecărei fotografii. Dacă nu avem un GPS,
trebuie să încercăm să urmărim traiectoria zborului pe o hartă şi să marcăm
poziţia aproximativă de fiecare dată când se fotografiază un obiectiv. Sunt
observatori care notează că un anumit sit a fost fotografiat – dar aceste
detalii se pot înregistra mai uşor ulterior, într-o perioadă mai lungă de timp,
când se examinează fotografiile făcute.
Nu s-a convenit încă asupra înălţimii ideale pentru zbor, dar cel mai
bine ar fi să se facă un prim zbor la 2000 de picioare (aproximativ 650 m
altitudine – dar altimetrii avionului sunt calibraţi în măsurători imperiale).
De la această înălţime se pot vedea detaliile la sol, înălţimea este suficientă
pentru a fotografia contextul unui sit şi – trebuie subliniat – ai impresia că se
navighează mai lent decât la altitudini mai joase, ceea ce lasă mai mult timp
pentru examinarea terenului pentru a depista urme arheologice. Fotografiile
de context, cu deschidere mare, pot fi oblice înalte – care este denumirea
dată fotografiilor luate la un unghi de 70 de grade faţă de verticală, care
53