Aforisme asupra intelepciunii in viata-Silva-Press

o rezistenţă mult mai mare a tuturor efectelor şi o
impresionabilitate înmulţită nu numai pentru durerile morale,
ci şi pentru cele fizice, chiar o nerăbdare mai mare la orice
piedică sau numai la greutăţi; şi toate acestea se sporesc încă
prin voiciunea tuturor reprezentărilor, aşa dar şi a celor
neplăcute, provenită din tăria fanteziei.
Cele spuse nlai sus se aplică în aceeaşi proporţie la toate
gradele intermediare, care împlinesc spaţiul larg de la omul cel
mai nerod până Ia cel mai mare geniu şi, prin unnare, fiecare
este, obiectiv şi subiectiv, cu atât mai aproape de unul din
izvoarele suferinţei omeneşti, cu cât este mai departe de celălalt.
Pornirea sa firească îl va îndemna în această privintă a-si
. ,
întocmi pe cât se poate lumea din afară după cea din înăuntru,
adică a se pregăti mai bine Ia întâmpinarea acelui izvor de rele,
la care este mai uşor expus. Omul inteligent va dori mai Întâi
de toate lipsă de durere, linişte şi repaus, se va feri de a fi insultat
de alţii, va căuta doar o viaţă liniştită, modestă, însă pe cât se
poate de netulburată, şi prin unnare, după ce va fi început să
cunoască aşa numiţii oameni, se va retrage din lume şi, dacă are
o mare inteligenţă, va prefera chiar singurătatea. Căci cu cât
cineva are mai mult în sine, cu atât îi trebuie mai puţin din afară
şi cu atât îi pot fi şi ceilalţi de mai puţină importanţă. Astfel
eminenţa spiritul u i conduce la insociabilitate. Dacă s-ar putea.
suplini calitatea societăţii prin cantitate, atunci ar fi cu putinţă
să trăieşti chiar în lumea cea mare: însă din nenorocire o sută
de nebuni într-o grămadă nu fac cât un singur om cuminte.
Omul din celălalt extrem dimpotrivă, îndată ce nevoia îl va lăsa
să răsufle, va căuta petreceri şi societăţi cu orice preţ şi se va
mulţumi uşor cu toate, ferindu-se mai ales de sine însuşi. Căci
30