PARTEA I - Centru E-learning de Instruire al Resurselor Umane din ...

Secţiunea Management – Marketing - Turism
pe pieţele produselor; cererea reglementată şi presiunea asupra preţurilor determinată de
concurenţă.
Accentul trebuie să se deplaseze deci, de la „ingineria produselor” la „ingineria
soluţiilor” de a le realiza şi furniza. Nu mai este suficientă concentrarea doar asupra
design-ului şi realizării produsului ce va fi furnizat pieţei. Managementul va trebui să
proiecteze, într-o soluţie integratoare, „sistemul” ce va fi furnizat, înţelegând prin
aceasta şi sistemul de mentenanţă şi de service/sprijin, sistemul pregătirii operatorului
(inclusiv simularea), sistemul de testare, sistemul de producţie, sistemul logistic de
distribuţie, sistemul de marketing şi de vânzare şi chiar sistemul de adaptare la cerinţele
de după vânzare. Orice „proiect” va trebui să aibă o serie de versiuni ce pot fi
dezvoltate şi aplicate în timp. Sistemele furnizate trebuie proiectate nu numai pentru a
veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor dar, în măsură din ce în ce mai mare, pentru a
răspunde cerinţelor şi constrângerilor impuse de alte sisteme cu care îşi împart
contextul operaţional.
Accentul trebuie, în mod evident, mutat asupra proiectării unor sisteme de ordin
tot mai înalt, numite în mod variat – sisteme complexe, adaptative sau agile. Criteriile
de performanţă ale acestora impun proiectarea unor sisteme care operează ferm mai
aproape de “marginea haosului” decât în trecut. Pe de altă parte, sistemele trebuie să
aibă capacitatea de a putea fi dezvoltate după furnizarea lor iniţială. Utilizatorii (sau
furnizorii serviciilor de mentenanţă) trebuie să fie capabili de a-şi adapta cu uşurinţă
respectivele sisteme la modificările apărute în contextul în care operează şi la
modificările nevoilor de operare ale utilizatorilor (în cadrul unor limite rezonabile).
Întrucât performanţa şi flexibilitatea pot fi cu uşurinţă „duşmani” naturali, proiectele
viitoare trebuie să ţină seama de ambele. De pildă, fiecare sistem trebuie să includă atât
elemente de menţinere a ordinii cât şi elemente de „schimbare a integrităţii” – în
completarea elementelor fundamentale ale misiunii.
2. Modelarea „agilă” a sistemelor – una dintre posibilele soluţii ale problemei
Un model de sistem este o descriere abstractă a entităţilor-cheie şi a relaţiilor
din cadrul sistemului. Un bun model de sistem descrie entităţile şi relaţiile din contextul
în care acţionează sistemul, alături de cele din interiorul sistemului; el înfăţişează de
asemenea legătura dintre reţeaua contextului şi cea a conţinutului sistemului. Cu ani în
urmă, documentaţia inginerească era elaborată pentru fundamentarea deciziilor de
proiect şi pentru a comunica proiectul altora, care apoi contribuiau la conceperea mai
departe a proiectului şi la materializarea sistemului. Astăzi, epoca “marelui ecran”,
Internetul şi tehnologiile înalte transformă în secundar procesul de documentare.
Asistăm mai degrabă la un proces în care fiecare participant poate examina modelul din
mai multe puncte de vedere şi chiar privi o imitaţie sau simulare a răspunsului
modelului la diferiţi stimuli. O specificaţie a sistemului poate fi gândită ca o perspectivă
a unui model. Deşi sistemele de soluţii vor fi tot mai cuprinzătoare şi din ce în ce mai
inter-operabile, nu putem fi însă mai puţin precişi în oricare proiectele noastre!
În conformitate cu Agility Forum, organizat acum câţiva ani sub egida Lehigh
University din S.U.A., agilitatea este reprezentată de “abilitatea unui sistem de a opera
şi a evolua într-un mediu al schimbărilor neprevăzute”. Un sistem agil este proiectat de
la început cu capacitatea de a evolua, indiferent de variaţiile mediului. Participanţii la
acest Forum au identificat 10 principii fundamentale pentru proiectarea sistemelor agile,
principii enunţate succint în următorul tabel.
103