PARTEA I - Centru E-learning de Instruire al Resurselor Umane din ...

Secţiunea Finanţe - Contabilitate
Avantaje şi costuri legate de adoptarea ţintirii inflaţiei faţă de ţintirea nivelului
preţurilor
În lume există câteva regimuri de politică monetară care ţintesc inflaţia în mod
explicit, dar nu există regimuri cu ţinte explicite sau implicite ale nivelului preţurilor.
Din punct de vedere operaţional, ţintirea explicită a inflaţiei presupune că
aceste ţări îşi stabilesc drept obiectiv încadrarea inflaţiei într-o bandă anunţată anterior
pentru o perioadă determinată. În cadrul unui sistem de ţintire a inflaţiei, banca centrală
nu urmăreşte compensarea cazurilor din trecut în care ţinta de inflaţie nu a fost atinsă.
De exemplu, dacă inflaţia depăşeşte ţinta stabilită pentru o perioadă, banca centrală nu
urmăreşte să compenseze aceasta prin reducerea inflaţiei sub ţinta stabilită; ea încearcă
numai să aducă inflaţia înapoi la ţintă. De aceea, în cadrul unui regim de ţintire a
inflaţiei banca centrală se preocupă numai de direcţia viitoare a inflaţiei.
Spre deosebire de ţintirea inflaţiei, care este prin natura ei caracterizată de
anticipare, ţintirea nivelului preţurilor nu ne permite să uităm experienţa anterioară. În
ceea ce priveşte ţintirea nivelului preţurilor, în cazul în care nivelul preţurilor se
majorează într-un ritm care depăşeşte nivelul ţintit, banca centrală trebuie să-şi
înăsprească politica monetară pentru readucerea nivelului preţurilor la cel programat. În
unele situaţii, aceasta ar putea necesita o perioadă de deflaţie sau o perioadă în care
inflaţia să fie egală sau apropiată de zero, în funcţie de natura ţintei nivelului preţurilor.
Cu toate acestea, în aceeaşi măsură ca şi în cazul ţintirii inflaţiei, în cadrul programului
de ţintire a preţurilor, banca centrală beneficiază de libertatea de a nu lua în considerare
şocurile de preţ temporare şi de a readuce nivelul preţurilor la ţinta stabilită într-o
anumită perioadă de timp.
Ţintirea nivelului preţurilor prezintă o serie de costuri şi avantaje faţă de
ţintirea inflaţiei. De exemplu, ţintirea nivelului preţurilor oferă avantajul potenţial al
conferirii unui grad mai înalt de certitudine al nivelului preţurilor de-a lungul timpului
şi poate furniza perspective mai favorabile pentru menţinerea stabilităţii preţurilor pe
termen mai lung decât în cazul regimului de ţintire a inflaţiei. Astfel, acesta se poate
dovedi mai eficient în privinţa micşorării costurilor pe termen mai lung, aferente unei
rate a inflaţiei mai scăzute, precum şi ancorării la un nivel redus a aşteptărilor de
inflaţie pe termen mai lung, decât în cazul ţintirii inflaţiei. Pe de altă parte, ţintirea
nivelului preţurilor poate antrena şi costuri potenţiale, inclusiv posibilitatea unei mai
mari fluctuaţii a inflaţiei şi a unei mai mari variaţii a producţiei, mai ales dacă măsurile
aferente ţintirii nu iau în calcul şocurile de preţ temporare sau conferă băncii centrale o
oarecare flexibilitate pe perioada în care nivelul preţurilor este readus înapoi la ţintă.
În ultimii zece ani, un număr tot mai mare de bănci centrale au adoptat ţintirea
inflaţiei ca regim de politică monetară, într-o formă sau alta. Este aceasta o opţiune
clară Considerăm că opţiunea nu este atât de clară. Deşi cele două regimuri par a fi
similare, rezultatele care decurg din adoptarea unuia sau altuia sunt destul de diferite.
Principalul factor care trebuie avut în vedere atunci când se analizează aceste
probleme se referă la perspectiva atribuţiilor ce le revin băncilor centrale. În condiţiile
actuale, stabilitatea preţurilor reprezintă în mod frecvent principalul obiectiv al unei
bănci centrale. Diferenţa esenţială dintre băncile centrale rezidă în definiţia stabilităţii
preţurilor şi în regimul de politică monetară cu ajutorul căruia acest obiectiv trebuie
atins. În ultimă analiză, opţiunea între ţintirea nivelului preţurilor şi ţintirea inflaţiei se
reduce la criteriul variabilităţii induse de fiecare dintre cele două regimuri la nivelul
producţiei (în principal, PIB) şi al inflaţiei.
39