PARTEA I - Centru E-learning de Instruire al Resurselor Umane din ...

Secţiunea Teorie economică – Relaţii economice internaţionale
Eisenhover de la David Camp. În scurt timp a devenit limpede faptul că aceste relaţii
sunt mult mai fragile decât realitatea R.R. În 1960, la o conferinţă la Paris, în
momentul în care Hruşciov a anunţat doborârea unui avion american care spiona
teritoriul sovietic, s-a iscat o ceartă de proporţii. Întâlnirea de la Viena din 1961, cu
noul preşedinte american J.F. Kennedy, deşi cordială, nu a dus la aplanarea
neînţelegerii anterioare. Cea mai periculoasă confruntare de pe perioada R.R.a fost cea
din 1962- Criza rachetelor din Cuba.
Coexistenţa, ca bază de abordare a problemelor internaţionale prezenta atracţie,
dar ca realitatea era greu de susţinut, datorită crizelor apărute în relaţiile externe.
Divizarea Germaniei şi a Berlinului a devenit tot mai stânjenitoare pentru URSS.
Sateliţii din blocul Est- European dădeau semne de independenţă. China lui Mao
devenea un competitor la conducerea lumii comuniste. În criza cubaneză Hruşciov a
fost nevoit să se retragă. Cu toate acestea Hruşciov a fost primul conducător sovietic
cunoscut în întreaga lume, el şi-a reprezentat personal ţara în lume, a făcut din
întâlnirile la vârf o formă standard a diplomaţiei internaţionale. Cel mai mare succes în
politica sa de coexistenţă l-a obţinut în domeniul cursei înarmării.
După 1964, la conducerea URSS-ului îl vom găsi pe Brejnev, care moştenise de
la predecesorul său o situaţie de înapoiare economică şi izolare internaţională. Deşi
superputere, ce deţinea controlul asupra Europei de Est, Uniunea Sovietică era
implicată în aceeaşi luptă ideologică cu Occidentul şi nu numai.
Vor urma zile grele:
- războiul de 6 zile din 1967 a fost lovitură neaşteptată pentru Uniunea
Sovietică, care şi- a sporit prezenţa în zona arabă
- nu după mult timp, partidele din Polonia şi Cehoslovacia vor intra într-o criză
de autoritate. Socialismul cu faţă umană ce era pracitcat aici, constituia o
ameninţare pentru celelalte state din blocul Estic, care erau autoritare sau
represive. Drept consecinţă Moscova decide să pună capăt “Primăverii de la
Praga”. Impactul internaţional a fost limitat. China va fi cea care va lua
atitudine. Relaţiile chinezo-sovietice atingând punctul culminant în mai 1969,
datorită incidentelor de frontieră. Ulterior pentru că nici una dintre părţi nu
dorea un conflict de proporţii, problema frontierelor se va rezolva la masa
tratativelor, în decembrie 1970
- în 1972 preşedintele Egiptului pune capăt dominaţiei sovietice în Egipt.
Totuşi în 1968 se semnează tratatul de non-proliferare între Uniunea Sovietică,
SUA şi Marea Britanie. În 1970 sunt iniţiate negocieri ce au condus la semnarea, doi
mai târziu, a tratatului SALT I între Uniunea Sovietică şi SUA. Se pare că aceste
tratate erau mai favorabile Uniunii Sovietice decât SUA.
În 1973 are loc o schimbare în “staff-ul diplomatic” ai Uniunii Sovietice prin
readucerea lui Gromyko, în speranţa că relaţiile sovito-americane de cooperare şi
colaborare se vor extinde. De data aceasta complicaţiile vor apare de partea americană-
Watergate-ul.
Una dintre cele mai importante întâlniri la nivel înalt, la care au participat SUA
şi Uniunea Sovietică a fost cea de la Helsinki din 1975, unde Uniunea Sovietică a
obţinut recunoaşterea frontierelor existente şi a sferelor de influenţă. În schimb Uniunea
Sovietică trebuie să asigure o mai mare transparenţă în relaţiile internaţionale. Acest
articol va fi sabotat de blocul Est-european, ceea ce va duce la răcirea relaţiilor.
La această răceală a contribuit şi intervenţia în războiul civil din Angola, din
1975, prin trimiterea a 15000 cubanezi. Prin implicarea cubanezilor, est-germanilor şi
143