PARTEA I - Centru E-learning de Instruire al Resurselor Umane din ...

Revista Tinerilor Economişti
financiară pe piaţa monetară poate diferi într-o mare măsură de nivelul de integrare al
pieţelor pe termen lung. Ceea ce înseamnă că analiza unei pieţe sau a unui segment de
piaţă permite tragerea de concluzii corecte despre piaţa naţională în cauză, doar dacă
toate segmentele pieţei financiare interne sunt perfect integrate, deci avem integrare
internă perfectă.
Un alt aspect legat de studiile parţiale se referă la faptul că orice concluzie
despre legăturile dintre anumite pieţe din diferite ţări, atunci când se face abstracţie de
celelalte pieţe ale ţărilor respective, poate exagera importanţa acelui tip de integrare
studiată. O legătură aparent puternică între pieţele analizate se poate însă datora unei
reacţii politice, afirmaţie care poate fi cel mai bine ilustrată de exemplul Germaniei,
care bazându-se pe stabilitatea cursurilor de schimb se confrunta cu probleme de
adaptare la mişcările dobânzilor pe piaţa americană. Astfel, într-un studiu dedicat în
exclusivitate ratelor dobânzii, o covarianţă puternică între ratele celor două ţări poate da
o impresie exagerată referitoare la nivelul lor de integrare ca întreg [Chen, Knez, 1995].
Puţinele studii care au evitat capcanele analizei parţiale au fost aproape toate
dedicate comparaţiilor dintre ţările importante din OECD, succesul acestor studii
datorându-se depăşirii dificultăţilor ce caracterizează analiza economiilor deschise de
mici dimensiuni.
Probleme privind măsurarea nivelului de integrare a pieţelor financiare internaţionale
Analiza nivelului de integrare a pieţelor financiare internaţionale se confruntă
cu multiple probleme privind măsurarea şi standardizarea. În general, măsurarea
fluxurilor internaţionale de capital este atât de imprecisă, încât este imposibil de testat
un model în care fluxul de capital să fie variabila dependentă. Dar chiar şi dacă se
utilizează decalajul dintre dobânzi ca variabilă dependentă, rămân de rezolvat dificultăţi
legate de comparabilitatea ratelor dobânzii de pe pieţele ce urmează să fie
comparate[Mishkin, 1984].
În plus cercetătorii nu au ajuns la consens privind elementele care trebuie
incluse în costul tranzacţiilor financiare. Mulţi dintre specialişti includ în costul
tranzacţiilor costul căutării informaţiilor şi efectul măsurilor de control al capitalului.
Acest dezacord este cu atât mai problematic întrucât existenţa costurilor de
tranzacţionare constituie un semn al segmentării financiare.
Alegerea ratelor dobânzii comparabile presupune ca acestea să reflecte exact
aceleaşi condiţii – cu excepţia jurisdicţiei şi a monedei în care investiţia e făcută.
Anterior s-a arătat care sunt potenţialele surse de eroare ce trebuie avute în vedere când
se compară ratele dobânzii în ţări diferite, sau euroratele cu ratele naţionale ale
dobânzilor, ori ratele dobânzilor la investiţii făcute în diferite eurovalute. În plus,
reglementarea administrativă a ratelor dobânzii poate determina abateri dificil de
interpretat, de la ratele internaţionale, pe termen lung în plan naţional. Dacă riscurile
existente pe pieţele comparate sunt diferite, atunci aceste diferenţe trebuie evaluate.
Pentru a simplifica analiza e necesar să se identifice şi să se împerecheze cât mai multe
din elementele specifice unui anumit instrument, în scopul obţinerii celei mai mici
diferenţe posibile pentru care trebuie stabilit un preţ. Dacă acest obiectiv este atins, este
posibil să fie evitată, de exemplu, problema primei de lichiditate.
În măsura în care primele de risc nu sunt constante, trebuie găsite posibilităţi
lipsite de ambiguitate de a le măsura, cuantificând totodată şi riscul.
Este evident deja, că orice studiu al integrării financiare bazat pe analiza
fluxurilor va fi extrem de complicat dacă nu se introduc nişte simplificări radicale, ceea
128