PARTEA I - Centru E-learning de Instruire al Resurselor Umane din ...

Secţiunea Finanţe - Contabilitate
În plus, datorită conţinutului eterogen al valorii adăugate, nu întotdeauna
creşterea sa este apreciată în mod favorabil. De exemplu, în cazul creşterii valorii
adăugate pe seama creşterii cheltuielilor cu personalul, se pot înregistra în acelaşi timp
consecinţe pe termen scurt negative asupra trezoreriei întreprinderii şi a rentabilităţii,
deoarece cheltuielile cu personalul influenţează în mod direct aceste două componente
ale mecanismului financiar al întreprinderii.
Pe termen lung şi la nivelul economiei naţionale, însă, creşterea valorii
adăugate pe seama creşterii cheltuielilor salariale (cu condiţia ca indicele cheltuielilor
salariale să fie devansat de indicele cifrei de afaceri) are consecinţe favorabile, deoarece
unul dintre principalele “motoare” ale creşterii economice îl reprezintă creşterea
consumului intern.
De asemenea, creşterea valorii adăugate pe seama cheltuielilor financiare este
oarecum dificil de apreciat, datorită consecinţelor diferite pe care le poate genera
această eventualitate.
Deşi, în general, creşterea cheltuielilor financiare nu este cea mai recomandată
modalitate de sporire a valorii adăugate, există şi situaţii în care aprecierile pot fi
nuanţate. Astfel, dacă întreprinderea realizează o investiţie rentabilă, care va determina
creşterea productivităţii muncii, finanţată parţial din împrumuturi, atunci creşterea
cheltuielilor financiare este privită în mod favorabil, ţinând cont şi de efectul de scut de
impozit pe care îl generează aceste cheltuieli.
În esenţă, aprecierea finală va depinde de faptul dacă personalul nou angajat
este o investiţie, care va genera venituri superioare costurilor de achiziţie sau un simplu
element al costurilor. De asemenea, folosirea valorii adăugate produse (aferente
producţiei exerciţiului) poate conduce la aprecieri eronate, datorită existenţei producţiei
stocate care poate fi necorespunzătoare calitativ sau poate fi evaluată la preţuri prea
ridicate (datorită unor costuri de producţie prea mari), care nu vor fi recunoscute de
piaţă.
Marja cheltuielilor directe
Marja cheltuielilor directe (Mcd) se determină prin scăderea cheltuielilor
directe din cifra de afaceri (Ca) a firmei:
Mcd = Ca – Cd.
Această marjă prezintă importanţă pentru firmă dacă sunt stabilite corect toate
cheltuielile legate de un anumit obiect al costurilor (una sau mai multe activităţi
principale ale firmei, unul sau mai multe produse de bază, sau unul dintre principalele
departamente ale întreprinderii). Marja permite identificarea modului în care
cheltuielile indirecte sunt absorbite de principalele produse şi activităţi şi a implicit a
produselor care sunt mai rentabile din acest punct de vedere, respectiv a celor care
prezintă marje mai mari asupra cheltuielilor directe.
În acelaşi timp, metoda poate oferi perspective interesante asupra posibilităţilor
de îmbunătăţire structurală a rentabilităţii firmei, deoarece unele produse, deşi au marje
ale cheltuielilor directe ridicate, necesită un volum prea ridicat de cheltuieli suport sau
indirecte.
Împărţirea cheltuielilor firmei în directe şi indirecte a condus la elaborarea
metodei ABC de calculaţie a costurilor, care dă rezultate foarte bune în special în cazul
firmelor care prezintă un volum ridicat de cheltuieli indirecte şi mai multe obiecte ale
costurilor.
53