PARTEA I - Centru E-learning de Instruire al Resurselor Umane din ...

Revista Tinerilor Economişti
după criza din 1999. Acum BNR şi-a refăcut rezerva şi poate înceta să cumpere valută.
Dar BNR ar putea să vrea în continuare să cumpere valută pentru a continua
deprecierea sau evita aprecierea, în contextul în care deficitul de cont curent este prea
mare. Se ştie că, pe termen lung, competitivitatea exporturilor poate fi câştigată numai
prin restructurarea firmelor şi câştiguri de productivitate. Pe termen scurt însă,
deprecierea reală poate ajuta exportatorii. Pentru a atinge acest obiectiv şi pentru a lupta
simultan cu inflaţia, sterilizarea ar trebui făcută mai viguros decât în trecut. Dar aceasta
ar determina creşterea ratei dobânzii ceea ce ar afecta investiţiile interne. Deci, efectul
agregat al unei asemenea politici este ambiguu. O politică mai bună ar avea în vedere
un pachet solid de măsuri de dezinflaţie care ar favoriza remonetizarea, mai puţină
presiune pentru sterilizare şi o rată de schimb competitivă în raport cu câştigurile de
competitivitate. În plus, politica monetară a BNR ar trebui eliberată de povara
operaţiunilor cvasi-fiscale.
Potrivit Programului Naţional de Aderare (iunie 2001), a Programului
Economic de Preaderare (septembrie 2001), a Memorandumului adresat Fondului
Monetar Internaţional de autorităţile române atât în octombrie 2001, cât şi în august
2002, se afirmă intenţia de a păstra regimul de flotare controlată pentru cursul leului. Pe
măsura creşterii credibilităţii politicii fiscale, cvasi-fiscale şi de salarii, BNR se va
concentra mai mult pe atingerea obiectivului inflaţiei, fără a afecta viabilitatea
echilibrului extern, prin prevenirea unei aprecieri reale neaşteptate. De asemenea, va
continua politica curentă a BNR, cu intervenţii din ce în ce mai rare pe piaţa valutară,
ceea ce va permite fluctuaţii mai mari ale cursului, pentru a descuraja intrările de capital
pe termen scurt. În intervenţiile asupra cursului de schimb, BNR a acordat o importanţă
din ce în ce mai mare monedei unice europene, în raport cu dolarul american, în coşul
naţional utilizat ca o expresie a performanţelor înregistrate în acest domeniu, până la
trecerea către moneda de referinţă euro la începutul anului 2003.
Cursul de schimb al monedei naţionale va continua să fie determinat de raportul
cerere–ofertă de pe piaţa valutară, iar dinamica acestuia va înregistra, în scopul
menţinerii competitivităţii exporturilor româneşti şi al asigurării echilibrului extern, o
depreciere care se va situa la cel mult nivelul ratei anuale a inflaţiei.
Creşterea credibilităţii externe se va realiza prin sporirea rezervei valutare a
statului, care la finele anului 2004 va fi superioară celei actuale, ceea ce va permite
îmbunătăţirea cotaţiei de risc a ţării şi extinderea accesului României pe piaţa privată de
capital.
Regimul de flotare controlată a monedei naţionale va fi menţinut, apreciindu-se
că moneda naţională se va aprecia uşor în termeni reali în raport cu moneda de
referinţă, sprijinind astfel, atât decelerarea inflaţiei, cât şi competitivitatea sectorului
extern; prin acest regim se asigură un grad ridicat de independenţă a politicii monetare a
cărei eficacitate în controlul inflaţiei ar creşte şi se urmăreşte atenuarea şocurilor
externe la care economia ar putea fi expusa si care ar putea pune în pericol relativa
stabilizare care se anticipează a fi atinsă.
Regimul cursului de schimb, si ca atare strategia de politica monetara sunt
susceptibile de a fi modificate in momentul in care va dispare constrângerea externa
masiva si se vor realiza câştiguri semnificative pe linia dezinflaţiei. In aceste condiţii,
devine mai potrivita o strategie de politica monetara bazata pe ţintirea directa a inflaţiei
(inflation targeting), in cadrul instrumentarului analitic al băncii centrale rolul principal
urmând sa revină indicelui agregat al condiţiilor monetare; aceasta ar însemna si
menţinerea regimului de flotare controlata.
46