GHID DE STUDIU PEDIATRIE ŞI PUERICULTURĂ - UMF

HEPATITELE CRONICE
Daniela Iacob
Definiţie
Hepatita cronică este o boală inflamatorie hepatică care se caracterizează prin transaminaze
crescute şi modificări histologice specifice, de tip infiltrat inflamator, care persistă mai mult de 6
luni.
Epidemiologie
Incidenţa hepatitei cronice variază în funcţie de etiologie şi arealul geografic.
Etiologie
Sunt acceptate urmatoarele forme etiologice: hepatita cronică virală (B, C, B şi D, G, sau
asocieri), hepatita autoimună, hepatita din boli genetice, hepatita cronică medicamentoasă,
hepatita idiopatică.
Fiziopatogenie
Patogeneza hepatitei cronice virale B are la bază un mecanism imunologic: virusul se ataşează
iniţial de suprafaţa hepatocitelor; ulterior virusul penetrează şi se multiplică în celulă, eliberând
antigene virale; răspunsul imun al gazdei constă din activarea limfocitelor B şi T, dar şi a
interferonului, complementului şi interleukinelor. Consecutiv interferenţelor dintre virusul
hepatitic şi sistemul imunologic al gazdei, genomul viral poate fi integrat în genomul gazdei,
rezultând persistenţa virusului în organism. În hepatita cronică virală C, virusul hepatitic C
acţionează în plus atât prin efectul citopat direct asupra hepatocitelor, cât şi prin implicarea sa
într-un proces autoimun.
Leziunile histopatologice din hepatita cronică sunt necroinflamaţia şi fibroza. Leziunile
necroinflamatorii indică gradul de activitate al bolii, iar fibroza indică stadiul de evoluţie al bolii.
Actualmente se utilizează indicele de activitate histologică Knodell-Ishak modificat, scorul
necroinflamator putând fi între 1-18, iar scorul pentru fibroză putând fi între 1-6.
Manifestări clinice
Debutul hepatitei cronice este insidios, hepatita acută fiind adesea asimptomatică. Simptomele
constau din: astenie, oboseală la efort, curbă ponderală staţionară, inapetenţă, greţuri, vărsături,
senzaţie de saţietate precoce, balonare. Hepatalgia este un simptom hepatic specific. Semnele
decelabile în hepatita cronică sunt: hepatomegalia, splenomegalia, uneori icterul, mialgii,
artralgii.
Examinări paraclinice
Testele funcţionale hepatice sunt cele care explorează sindromul de hepatocitoliză (TGO,TGP),
sindromul hepatopriv (albumina, colinesteraza, timp Quick), sindromul bilioexcretor (bilirubina),
funcţia de detoxifiere hepatică (amoniemia). Ecografia hepatică, splenică, interogarea Doppler a
axului splenoportal sunt utile în diagnosticul diferenţial cu ciroza hepatică.
Puncţia-biopsie hepatică confirmă diagnosticul de hepatită cronică, permiţând încadrarea într-un
anumit grad de necroinflamaţie şi stadiu de fibroză. Markerii virali ai hepatitei cronice virale B
sunt: AgHBs, Ac antiHBc totali, AgHBe, ADN-VHB şi ADN-polimeraza. În hepatita cronică
virala C sunt prezenţi Ac-VHC şi ARN-VHC.
Diagnosticul pozitiv se formulează pe persistenţa valorilor crescute ale transaminazelor şi a
markerilor serologici virali la 6 luni de la episodul acut de hepatită, a gradului de activitate şi a
stadiului de fibroză.
Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu hepatita acută virală, alte hepatopatii, ciroza.
Tratamentul este: igieno-dietetic, etiologic (Interferon, Lamivudina, Ribavirina, Adefovir),
patogenetic. Monitorizarea pacienţilor implică repetarea TGP şi a markerilor serologici în timpul
terapiei şi la sistarea acesteia.
Complicaţiile potenţiale sunt: ciroza, insuficienţa hepatică, carcinomul hepatocelular şi
sindromul hepatorenal.
Evoluţia şi prognosticul hepatitei cronice virale depind de tipul virusului hepatitic, vârsta
contractării bolii, substratul histologic, răspunsul imun al gazdei, medicaţia antivirală
administrată.