Nr. 38 - Pro Didactica

EX CATHEDRAsentimente, vom remarca cã efectul unei ºi aceleiaºi frazeiterative poate declanºa un alt sens/sentiment, diferit sausimilar celui iniþial, la una ºi aceeaºi persoanã, cu atît maimult la persoane diferite sau la persoane de vîrstã diferitã.Din perspectiva eficienþei muzical-artistice, o astfel desituaþie nu depãºeºte nivelul inferior al unei acþiuniproactive ºi þine sã se producã ca fenomen mentalinformal, cu indice cantitativ. Deja la acest nivelelementar, nemaivorbind de alte niveluri proactive,fenomenele intermediare dintre sensul iniþial ºi celcomplementar pot ºi trebuie (în condiþii educaþionaleoptime) sã genereze continuu noi sensuri/sentimente ºiidei. Judecata vizatã constituie un prim pas în complexulproces de introdeschidere a elevului spre un mediuspecific al existenþei umane – mediul muzicii.Abuzul de informaþie muzicalã (redundanþa de imaginiartistice, elucubraþia verbalã) face ca mediul muzical sãfie suprasaturat, ineficient. De aceea, se resimte nevoiaidentificãrii mijloacelor de filtru, care ar oferi spaþiu largmijloacelor incitatoare ale sensurilor muzical-artistice ºicare ar stopa abundenþa neîntemeiatã a mijloacelorultramuzicale sau/muzicale, însã lipsite de esenþã.Stimulul muzical este de aºa naturã, cu excepþia muziciidansante, încît el nu cere de la interpret un rãspuns, oreacþie imediatã. Asemenea stimul, trecut (procesat) princonºtiinþã, provoacã un efect comportamental de viitor.Care va fi natura unui asemenea efect? Depinde de gradulde proactivitate al interpretului, care poate interpretastimulul (S) muzical ca mijloc de autoafirmare,comunicare interpersonalã, succes personal, muncãintelectual-cognitivã, satisfacþie, valorificare apotenþialitãþilor individuale, stimulare a interesului etc.Stimulii muzicali prin tensiunea lor emoþionalã, careconstituie baza vieþii noastre conºtiente (M. Drãgãnescu)graþie sentimentelor/sensurilor puse în funcþiune,îl fac pe copil sã se situeze într-un sistem introdeschislumii prin descoperirea operei muzicale (I. Gagim), prinposibilitatea de a opta. Înãlþimea sunetelor, timbrul lor,ritmul, armonia sînt ocazii de transpuneri (M. Golu), deproiectãri ale dispoziþiilor afective (tristeþe, bucurie,nostalgie, optimism, sugrumare, melancolie etc.).Constatãm: cu cît creºte intensitatea reacþionãrii elevuluila evenimentele vieþii spre care îl ridicã arta muzicalã prinavalanºa de reprezentãri, cu atît creºte necesitateadominãrii spiritului asupra acestor reprezentãri. Imagineamuzical-artisticã în acest caz ar putea fi substituitã cusemnificativul „idee”, însã ultima include în sine mai multdecît o reprezentare, deoarece prin idee înþelegem chiarºi cel mai mic element al formei muzicale (un motiv, o frazã),în timp ce prin reprezentare – nu atît forma, cît conþinutulobiectului cunoaºterii. Ideea unui mesaj muzical esteînsoþitã totdeauna de o stare a sufletului meu, în care mãaflu acum sau mã aflam atunci, altãdatã (ex., cu uimire saucu pãrere de rãu, de bine etc.). Cu alte cuvinte, ideea esteun stop-cadru. Noþiunea, simbolul (cuvîntul, sunetul)distanþeazã de starea mea de atunci, ea cuprinde numaielementele recunoaºterii.Prezenþa participativã a elevului, în special a preocupãrilorsale individuale, ºi timpul, energia consumatãconstituie o conduitã intelectualã specialã. De aici tragemconcluzia cã stimulii muzicali sînt axaþi pe douã forþepsihologice factoriale: prima þine de sfera proceselorcognitive ºi a doua – de sfera necesitãþilor afective.Emoþia este o reacþie (R) de scurtã sau de lungã duratã lao situaþie-stimul (S/S) cu o tonalitate agreabilã saudezagreabilã, care poate reprezenta un comportament sauo acþiune practicã cu un subtext subiectiv, ascuns, închis.Ne întrebãm: în ce mãsurã pot fi controlate, dirijate emoþiileartistice? Se pare cã ele se situeazã într-un spaþiu afectiv(dispoziþii, sentimente, pasiuni, trãiri), care ar funcþionadincolo de conºtient, în defavoarea posibilitãþii de a luadecizii, de a acþiona echilibrat. Studiind un ºir de concepteasupra emoþiei ºi afectivitãþii, ne convingem cã acestedouã stãri psihice se aflã în relaþie de intertransparenþã.Cu referinþã la acest subiect I.Ciofu face urmãtoareaconstatare: „emoþia, aºa dupã cum este acceptat,reprezintã un proces afectiv bine conturat, de bazã, foartefrecvent ºi nuanþat ca intensitate” [2, p. 218]. Vomspecifica cã fiind un proces de bazã în activitateamuzicalã, emoþia este nu numai o reacþie afectivã, ci ºiun stimul al activitãþii propriu-zise. Cu alte cuvinte,emoþia poate fi cultivatã, stimulatã, dirijatã, direcþionatã(orientatã), dozatã, frînatã (inhibatã) ºi, ce e mult maisemnificativ, dominatã de persoanã. La acest nivel,emoþia are toate ºansele de a deveni un factor motivaþional.Ea este o stare indisolubilã activitãþii, acordîndu-iultimei tonul, miºcarea, tensiunea ºi echilibrul necesar,adicã îi determinã starea de introdeschidere.Evenimentele muzical-artistice stimuleazã stareaemoþional-afectivã, conºtiinþa persoanei, însã nu în proporþiiinfinite, ci doar în „cantitate permisã”, corespunzãtoareposibilitãþilor de „primire” de cãtre factorii de identitatea copilului/adolescentului. Identitatea, pe cît esteposibil, nu permite o influenþare negativã, contribuind lapregãtirea pentru înfruntarea probelor de viitor.Copilul – spirit dornic de a se iniþia în tot ce este nou,original – se aflã mereu în cãutarea spaþiului independenþeisale ºi crede/sperã mult în faptul cã muzica îi vaoferi aceste posibilitãþi, altfel nici nu poate fi. Însã acestlucru se va întîmpla numai atunci cînd educaþia nu va irosienergia ºi timpul pentru a sustrage actorii procesului dela mediul menþionat, ci, dimpotrivã, va cãuta modalitãþipentru a crea un mediu modelizat, optim pentruindependenþa manifestã a fiecãruia. Cu toate cã fireaumanã este de naturã socialã ( tinde mereu spre aproapelesãu), totuºi, în esenþialitatea fãpturii sale de individunicitar, ea este dispusã genetic sã conteze pe propriileenergii adaptaþionale la mediile existenþiale, inclusiv celeeducaþionale. În aceastã ordine de idei, se cere a afirmacã oricare implicaþie în mediul individual al persoanei22PRINCIPIUL INTRODESCHIDERII ARTISTICE: O PRIVIRE DE SINTEZÃ