01.08.2022 Views

Lucrarea misionară medicală - Ellen G. White

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

urmă, te vor coborî atât de mult. Nu te încurca în aceste lucruri care acum ți

se par atât de atractive, dar care nu conduc la Hristos. Lasă-ți ambiția să urce

tot mai sus, spre adevărata și curata părtășie cu El, singurul căruia trebuie să-

I dai slavă. Atunci religia ta va fi o putere spre bine. Tu nu vei transmite

atunci ceva care se va dovedi o cursă spre moarte.

Chemare la desăvârșire

Mântuitorul nostru a înțeles tot ce era legat de natura omenească și El

spune tuturor ființelor omenești: „Fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl

vostru Cel ceresc este desăvârșit”. După cum Dumnezeu este desăvârșit în

sfera Lui, tot astfel și omul trebuie să fie desăvârșit în sfera lui. Cei care Îl

primesc pe Hristos sunt în numărul celor cărora le sunt adresate aceste

cuvinte atât de pline de nădejde: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică

celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui

Dumnezeu”. Aceste lucruri ne spun că nu trebuie să ne mulțumim cu nimic

mai puțin decât cu un caracter nobil și bun, un caracter format după modelul

divin. Când ajungem să avem un astfel de caracter, viața, credința și curăția

religiei ajung un exemplu instinctiv pentru semenii noștri. „Neprihănirea

înalță pe popor; însă păcatul este o ocară pentru orice om....”

„Dar mă tem ca, după cum șarpele a amăgit pe Eva cu șiretlicul lui, tot

așa și gândurile voastre să nu se strice de la curăția și credincioșia care este

față de Hristos”. (2 Corinteni 11, 3.)

„Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept

împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și

sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva

stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care

sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă

puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi

146

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!