Modalităţi de optimizare a formelor farmaceutice cu antiinflamatoare

Probe similare ale cedării piroxicamului au fost înregistrate pentru toate formulările, ceea ce indică
faptul că concentraţia agentului de gelifiere într-un domeniu de 1,5 - 2%, afectează uşor viteza de cedare.
Pentru a evalua efectul încorporării piroxicamului în lipozomi, asupra vitezei de cedare, comparativ, a
fost estimată viteza cedării din dispersia lipozomică de bază (L), din gelurile lipozomice (LG1, LG2 şi LG3)
şi din hidrogelurile corespunzătoare (HG1, HG2, HG3).
Cedarea piroxicamului din lipozomii împăturiţi în baza de gel a fost semnificativ mai mică (aproximativ
18% cedare în cadrul a 24 de ore) decât cea din hidrogelurile de carbopol 940 (32 - 37%), ceea ce confirmă
faptul că încapsularea piroxicamului în lipozomi conduce la o viteză prelungită a cedării acestuia [182]. O
viteză de cedare mai mică, din sistemele de geluri lipozomice comparativ cu dispersia lipozomică de bază,
poate fi un rezultat al influenţei vâscozităţii matriţei gelului, urmată de o penetrare mai mică a medicamentului
la nivelul pielii.
Dependenţa exponenţială a cantităţii de medicament cedat în funcţie de timp, a fost evidenţiată în
tabelul XV.
Pentru hidrogeluri exponentul de difuziune n a fost de 0.5, ceea ce indică difuzia Fick (cedarea a avut
loc după modelul de difuziune Higuchi), în timp ce pentru gelurile lipozomice exponenţii de difuziune au fost
superiori valorii de 0,5 (0,67 pentru dispersia lipozomică şi 0,8 - 0,98 pentru gelurile lipozomice). Indicând
difuzia anormală de caz II, ceea ce sugerează posibila umflare a sistemului în solvent înainte ca cedarea să
aibă loc [198]. Oricum, după 3 ore, s-au obţinut coeficienţi de corelare mari pentru cinetica cedării medicamentului
de ordin zero, pentru geluri lipozomice, sugerând că lipozomii pot acţiona ca sisteme-rezervor
pentru eliberarea continuă a piroxicamului încapsulat [178-179].
În scopul de a furniza o formulare stabilă pentru aplicarea locală, în care lipozomii sunt distribuiţi
uniform şi în care structura a fost păstrată, gelurile lipozomice au fost ţinute timp de 3 săptămâni la temperatura
de 4°C.
Tabel XV
Compararea coeficienţilor de corelare a datelor despre cedarea medicamentului obţinute pe baza modelului Higuchi şi a celui de ordin
zero şi valorile exponentului de cedare (n), obţinut din ecuaţia Mt/Mo = ktn a formulărilor preparate (n =3).
Model Higuchia Cinetică de
ordin zerob Probă “n” R Mecanism de cedare
k ( % h –1/2 ) R k ( % h –1 ) R
LG1
Proaspăt prep.
După 1 săpt.
După 2 săpt.
După 3 săpt.
LG2
Proaspăt prep.
După 1 săpt.
După 2 săpt.
După 3 săpt.
LG3
Proaspăt prep.
După 1 săpt.
După 2 săpt.
După 3 săpt.
HG1c HG2c 0,80
0,87
0,98
0,52
0,49
HG3c 0,48
a b c
0 – 3 ore; 3 – 24 ore; 0 – 24 ore
0,971
0,989
0,980
0,995
0,991
0,994
Non-Fickian
Non-Fickian
Non-Fickian
Fickian
Fickian
Fickian
- 35 -
4,45
3,18
4,21
4,16
2,99
3,87
3,34
3,94
3,47
3,87
3,68
3,48
7,55
6,80
6,14
0,997
0,998
0,982
0,987
0,989
0,997
0,997
0,980
0,983
0,996
0,999
0,989
0,996
0,983
0,986
0,62
0,70
0,78
0,77
0,69
0,62
0,68
0,77
0,71
0,67
0,62
0,68
–
–
–
0,994
0,998
0,998
0,999
0,997
0,998
0,998
0,997
0,998
0,995
0,999
0,990
–
–
–
De-a lungul acestor experimente nu au apărut modificări ale proprietăţilor organoleptice ale formulărilor
preparate, iar valoarea pH a tuturor gelurilor a fost în intervalul limitelor de ± 0,3 unităţi pH de la
valoarea iniţială. De asemenea, nu s-a observat modificări esenţiale în ceea ce priveşte mărimea particulelor
lipozomilor, p < 0,05 (figura 18). Unii autori indică faptul că pierderea medicamentului cu mai puţin de 5%
din încărcătura iniţială într-o perioadă de 4 săptămâni, în condiţii de refrigerare, a fost bună în intervalul
limitelor, atunci când veziculele au fost utilizate pentru aplicarea locală [188]. Cum se poate vedea în figura
21 procentul de piroxicam asociat în lipozomi, din gelurile lipozomice a rămas stabil. De asemenea, nu s-au