Modalităţi de optimizare a formelor farmaceutice cu antiinflamatoare

Scăderea vâscozităţii indică posibilitatea interacţiei dintre complecşi şi lanţurile de HPMC, fapt ce poate
afecta formarea zonelor de joncţiune în gel [215]. Complecşii de incluziune CD sunt cunoscuţi pentru interacţiunea
lor cu polimerii solubili în apă, formând complecşi ternari conţinând molecule de medicament, CD
şi lanţuri de polimer [216]. Formarea de complecşi ternari PX-CD-HPMC în soluţie şi în stare solidă a fost
bine caracterizată. În complexul ternar polimerul înveleşte parţial sau total complexul de incluziune,
interacţionând cu ambele -medicamentul şi molecule de CD- prin legături de hidrogen [217]. Această interacţie
poate reduce interacţia dintre lanţurile de HPMC şi de aceea, la o viteză de rotaţie mai mare, lanţurile de
polimer sunt total descurcate şi bine aliniate în direcţia curgerii. Scăderea vâscozităţii este mult mai pronunţată
în cazul RAMEB. RAMEB este o ciclodextrină modificată chimic cu gradul de metilare de 1,8 şi de
aceea, este mai dificilă decât β-CD naturală. De aceea, scăderea puternică a vâscozităţii în cazul RAMEB
poate fi atribuită interacţiei adiţionale hidrofilice dintre RAMEB şi lanţurile de polimer [218]. Alte experienţe
precum măsurătorile vâscoelastice, sunt necesare pentru a investiga mecanismul interacţiei dintre
lanţurile de HPMC şi complecşi piroxicamului în mostrele de gel.
Stabilitatea gelurilor preparate a fost monitorizată timp de 3 luni şi nu s-a observat o sedimentare a
fazei solide. Se pare că starea amorfă a particulelor complexului şi vâscozitatea gelurilor, au fost suficiente
pentru a stabiliza dispersia particulelor solide în sistemele de gel.
Concluzii. Piroxicamul formează un complex de incluziune cu β-CD şi RAMEB. Încorporarea complexului
de incluziune medicament-ciclodextrină, în gelul hidrofil, măreşte permeabilitatea medicamentului
de-a lungul membranei semipermeabile. Interacţiile dintre CDs şi lanţurile de HPMC modifică proprietăţile
mecanice ale gelului şi de aceea consider că natura acestor interacţii trebuie investigată şi în viitor.
XIII. Cercetări privind realizarea şi evaluarea unui
sistem terapeutic oftalmic de gelifiere in situ cu piroxicam
În distribuţia oculară, constrângerile fiziologice impuse de mecanismul protector al ochiului, duc la
o absorbţie lentă a medicamentelor ce are ca rezultat o durată scurtă a efectului terapeutic. Când o soluţie
medicamen-toasă este picurată în ochi, printr-un drenaj lacrimal efectiv şi o acţiune de clipire a ochiului, are
loc într-o reducere de 10 ori a concentraţiei medicamentului în 5 minute [219]. Permeabilitatea limitată a
corneei contribuie la gradul mic de absorbţie a medicamentelor administrate sub formă de soluţie oftalmică.
Datorită drenajului lacrimal, majoritatea dozei administrate este absorbită via tractului nazolacrimal (NL) la
tractul gastrointestinal (GI) conducând la efecte adverse. Eliminarea rapidă a picăturilor oculare administrate,
se traduce deseori printr-o durată scurtă a efectului terapeutic, făcând necesar un dozaj mai ridicat care să se
aplice mai frecvent.
Terapia oculară va fi semnificativ îmbunătăţită dacă timpul de rezistenţă precorneean al medicamentelor
poate fi crescut. Numeroase preparate noi au fost dezvoltate pentru uz oftalmic, nu numai pentru a
prelungi timpul de contact al vehiculului pe suprafaţa oculară ci şi pentru a încetini eliminarea medicamentului
[220-221].
S-au obţinut rezultate de succes cu inserte şi lamele colagenice [222-223], însă aceste preparate
implică şi unele dezavantaje, în special la persoanele mai în vârstă. Din punct de vedere al acceptabilităţii de
către pacient, o formă de dozaj lichidă este preferabilă.
Această problemă poate fi depăşită prin folosirea sistemelor de cedare oftalmică a medicamentelor
ce formează geluri in situ. Ele sunt preparate din polimeri care conferă tranziţii reversibile de fază (sol-gelsol)
şi care au un comportament pseudoplastic pentru a minimaliza interferenţa cu clipirea [223]. Astfel de
sistem poate fi formulat ca o formă dozată lichidă, potrivită a fi administrată prin instilarea în ochi care, prin
expunerea la condiţiile fiziologice, se schimbă (trece) în faza de gel, crescând astfel rezidenţa precorneeană a
sistemului de distribuţie şi îmbunătăţind biodisponibilitatea oculară.
Dependent de metoda folosită pentru a cauza tranziţia dintre faze sol-gel pe suprafaţa ochiului, au
fost recunoscute următoarele tipuri de sisteme: sisteme dependente de pH (incluzând latex celulozic acetathidrogenftalat
[224-225]), carbopol [226], sisteme dependente de temperatură (incluzând pluronici [227-228]
şi tetronici [229-230]) şi sisteme activate ionic (incluzând gellan [231-232]). Gellan este o heteropoli-
- 43 -