studia universitatis babeş – bolyai dramatica teatru, film, media 2

R E C E N Z I I
Ńine atenŃia publicului, în mod practic,
la un nivel de unde nu coboară decît
după terminarea spectacolului. Efectul
estetic se instalează abia în final
(tocmai de aceea la un atît de mare
preŃ pentru regizor), atunci cînd cel al
atenŃiei – lung cît trei ore de
rîsete/zîmbete – tinde spre zero.
Jouer la pop-culture
Ludicul caracteristic regizorului
trece, în O scrisoare pierdută, dincolo
de graniŃele „palpabilului”, ale
obiectualului. În nişte accese de
postmodernism cel puŃin egale – ca
umor – cu poantele clasice
caragialiene, Tompa face uz de o
sumedenie de clişee ale culturii
populare, prin subtile plusări şi
blufuri, ca la un joc de poker. E cazul,
în primul rînd, cu interpretarea
personajului Zoe, dusă de actor prin
toate fineŃurile, preŃiozitatea şi crizele
atît de caracteristic feminine,
patentate prin convenŃiile sociale. La
fel, intervenŃia – ce urmează imediat
pauzei – „femeii în vîrstă”, la
microfonul în care declamă înflăcărată
versuri patriotice maghiare, în mod
evident negustate pe deplin de
spectatorii necunoscători (pentru că,
nu-i aşa?, de intertextualitate nu te
„prinzi” întotdeauna ai nevoie de
context). Ca să nu mai vorbesc de
geniala scenă a confruntării
electorale între tabăra caŃavenciană
şi cea farfuridiană: un mash între
catfight şi competiŃie de streetdance, în
dulcele stil globalizant.
Este de remarcat, tot pornind
din aceste referinŃe culturale, personajul
chaplinian al CetăŃeanului Turmentat.
„Cvadruplicat”, el este prototipul
bufonului, personaj atît de drag lui
Tompa, mărturisit şi asumat ca un
interes major al său. Chiar aşa,
turmentat cum e, el trebuie să fie cel
care reface „raporturile corecte”. Că
reuşeşte sau nu, asta rămîne de
discutat, pentru că nu e tocmai uşor
să răspunzi la ce înseamnă „corect”
într-un spectacol despre politică (dar,
atenŃie!, fără miză politică).
Aplecarea regizorului către
metodele şi formele teatrului absurd
se poate citi, de la un capăt la altul,
pe tot parcursul spectacolului, în
straturi şi substraturi mai mult sau
mai puŃin vizibile. Cel mai pregnant
se face, evident, prin jocul relaŃiilor
de putere şi al interschimbării dintre
sexe – dus la apogeu în scena în
care Tipătescu rămîne îmbrăcat(ă)
doar în lenjeria roşie decoltată.
Pompînd femei în haine de bărbaŃi
(reciproca nu e valabilă, fiindcă Zoe
poartă tot un costum bărbătesc) şi
absurd în situaŃii, Tompa Gabor
revine, oarecum, la un interes mai
vechi – cel al exploatării relaŃiilor
dintre individ şi putere. Şi, prin
stilistica (ludică) a muchiei de cuŃit
dintre comic şi grotesc, dintre
„derizoriu şi feroce”, re-formulează
pentru contemporaneitate tradiŃionalul
dicton „Politica e curvă”: „Politica e
nişte doamne bine.”
Concluzie1=Concluzie2 ?
1. Pompă = Alai, suită, cortegiu
plin de fast, sărbătoresc; p. ext. fast,
strălucire, splendoare.
2. Pompă = Maşină de forŃă
sau aparat compus de obicei dintr-un
cilindru cu piston, manevrat cu mână
sau acŃionat mecanic, folosit pentru a
deplasa sau a comprima un fluid.
MIHAI GĂDĂLEAN
171