studia universitatis babeş – bolyai dramatica teatru, film, media 2

FILIP ODANGIU
patul lui dar ştie foarte bine să îl amâne. De asemenea, Arlecchino sau Zanni
ştiu să-i smulgă bani stăpânului dar o fac cu maximă pricepere. Stăpânul nu e
un prost. E doar orbit de avariŃia sa sau de pasiunile sale tomnatice. Comicul
în commedia de’ll arte începe cu perfecŃiunea detaliilor. O intrare, câŃiva paşi
facuŃi just, o inclinaŃie anume a măştii pot genera mai prompt râsul decât o
replică sau un truc intenŃionat comic. Actorul nu trebuie să râdă de propriul
personaj. Aici Soleri facea o separaŃie netă între actori care Chaplin sau Buster
Keaton, actori care nu râd şi Roberto Benigni care îşi ia în râs personajul.
(Evident, e o opŃiune legată de gusturile maestrului pe care nu o comentăm.)
Atelierul de commedia dell’arte condus de Ferruccio Soleri nu a fost o
călătorie de plăcere. Programul de lucru se respecta “nemŃeşte”. La început,
obişnuiŃi cu imprevizibilul repetiŃiilor de la noi, cu lungirea nedeterminată a lor,
ne-a contrariat respectarea strictă a programului. Am înŃeles apoi repede că nu
aveam alternativă: trebuia să profităm la maxim de timpul acordat, şi fiecare
voia să apuce să lucreze, să arate. Dacă finalul repetiŃiei ar fi fost plasat într-un
vag nedeterminat, responsabilitatea ar fi dispărut.
În fond lucrurile sunt simple: învăŃarea unei arte are ceva absolut concret.
Înainte de a fi un inspirat, artistul trebuie să stăpânească partea de meserie a artei
sale, lucru care se învaŃă greu, cu trudă. Dincolo de acest teren arid “al gramaticii”
se întrezărea o grădină a libertăŃii, improvizaŃia, invenŃia. Noi nu am ajuns să
trecem dincolo. Două săptămâni sunt extrem de scurte. La şcoala de commedia
dell’arte de pe lângă Picollo Teatro din Milano se studiază trei ani toate
personajele apoi, în ultimul an, te specializezi pe un singur personaj.
Încet, încet, spiritul nostru balcanic, haotic, a înŃeles că maestrul italian
profesa acel “Teatro dell’arte” în sens medieval, adică meserie, adică muncă,
muncă, muncă. Soleri spunea, revoltându-se faŃă de nerăbdarea noastră sau
hlizeala generală când cineva se dovedea mai stângaci: “teatro non e
divertimento, e un lavoro”. De aici decurg disciplina de lucru, respectul pentru
munca partenerului de scenă, pentru rezultatul muncii în comun, spectacolul.
E adevărat, în cele două săptămâni de lucru, nu am trecut dincolo de
elementele de stilistică. Regret acest lucru, ca multi dintre colegii mei. Ni s-a
deschis însă o poartă care sperăm să nu se închidă. Nu am făcut armata dar e
ca şi cum aş fi făcut-o comprimată. Nu spiritul cazon al repetiŃiilor a contat ci
faptul că o astfel de experienŃă este în măsură să-Ńi re-ordoneze viziunea, să
te facă să-Ńi recâştigi încrederea în munca de scenă, în Celălalt, finalmente să
crezi în valabilitatea acestei arte.
80
Filip Odangiu is actor and assistant professor at “Babes-Boyai”
University of Cluj. He had first a degree in fine arts - as a painter - at
West University of Timisoara, after that another degree as an actor
and a MA on “Cultural philosophy and performing arts”, both at UBB
Cluj. His artistic activity combines painting exhibitions, stage directing,
stage design, puppet theatre and also theatre criticism.