studia universitatis babeş – bolyai dramatica teatru, film, media 2

STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI, DRAMATICA, LI, 2, 2006
CONCEPTUL DE „MASCĂ” LA PIRANDELLO
MIKLÓS BÁCS
ABSTRACT. In a profound and complex analysis, Bács Miklós is de-constructing the
structures and the becoming of mask-concepts and character duplicity in Pirandello’s
theatrical works. The study, is the second part of a larger work which relates Moreno’s
method and Pirandello’s aesthetics, combines in an interesting interdisciplinary way the
psychological, the theatrical and the literary/cultural approaches, for both artistic and
educational purposes.
„Nu ne alegem măştile la întâmplare.“ (Pirandello)
Odată cu apariŃia metodologiei psihanaliste, arta naraŃiunii contemporane
îşi îmbogăŃeşte câmpul tematic cu revelarea aspectelor uneori monstruoase
ale inconştientului, având în Pirandello un exponent clasic al artistului de
început de secol XX. Dramaturgul, dublat de un teoretician profund,
construieşte – chiar dacă nu atât de coerent şi organic ca Moreno – o teorie
proprie a personalităŃii, folosind teatrul ca laborator pentru cunoaşterea şi
înŃelegerea psihicului uman prin personajele create. În operele sale regăsim
aceeaşi temă majoră: căutarea unei identităŃi individuale, crearea acestei
identităŃi şi mecanismul din spatele procesului acestei creaŃii.
Măcinat de tema autocunoaşterii, Pirandello intuieşte rolul teatrului în
procesul de devenire umană, în saltul calitativ de la a fi în sine la a fi pentru sine,
susŃinând că nevoia de autoiluzionare este proprie naturii umane, că omul îşi
închipuie despre sine că este într-un anumit fel, gândind, acŃionând şi trăind după
chipul făurit de el însuşi. Moreno şi Pirandello au în comun în primul rând această
„foame de cunoaştere“ a psihicului uman prin Teatru şi cu ajutorul acestuia.
În centrul teoriei personalităŃii pirandelliene se află, ca şi la Moreno,
conceptul de personaj (rol) în relaŃia sa cu cu Sinele şi cu Socialul. În lucrarea
sa L’umorismo, Pirandello intuieşte multitudinea de roluri care compun Sinele:
„Diferitele tendinŃe ce caracterizează personalitatea ne fac să ne gândim în
mod serios că sufletul individual nu este unul singur. Cum să susŃinem, întradevăr,
că e unul, dacă pasiunea şi raŃiunea, instinctul şi voinŃa, tendinŃele şi
idealurile, constituie într-un fel tot atâtea sisteme distincte şi mobile, care fac
ca individul – trăind când unul, când altul din ele, când un compromis între
două sau mai multe orientări psihice – apare ca şi cum în el există mai multe
suflete deosebite şi chiar opuse, mai multe şi opuse personalităŃii înseşi? Nu