Revista Tinerilor Economi[ti - Centru E-learning de Instruire al ...

Revista Tinerilor Economişti
Libertate şi comerţ liber
Libertatea de a ne angaja în acte de schimb, ţine de libertatea economică, care
la rândul ei este un morfism al libertăţii individuale. The Fundamental Freedom to
Trade, un articol scris de Edward L. Hudgins, ne prezintă comandamentele care
guvernează relaţia dintre comerţ ca act economic voluntar şi instituţia proprietăţii
private raportate la ideea libertăţii individului. Începând cu Adam Smith, David Ricardo
sau Frederic Bastiat, simpatizanţii liberului schimb au decretat fără dubii că libertatea
de a face comerţ reprezintă o premisă a prosperităţii. În ciuda câtorva puseuri
protecţioniste, rezonabilitatea statelor a împins tendinţa generală către liberalizarea
comerţului, lucru certificat de sistemul comercial internaţional gestionat de
GATT/OMC, sub auspiciile căruia, de-a lungul a numeroase runde de negocieri
începând cu finele celui de-al doilea război mondial, taxele vamale au scăzut de la 40%
la circa 4% în prezent, lucru echivalent cu o creştere impresionantă a volumului şi
valorii comerţului internaţional.
Faptul că numai piaţa liberă poate experimenta eficienţa alocării resurselor rare
către utilizările cele mai urgente, evitând prin raţionalitatea calculului economic risipa,
este un fapt a priori incontestabil şi din păcate probat post factum de diriguitorii
economiilor socialiste. Faptul că piaţa nu are o limitare spaţială, ci tinde să ocupe tot
arealul pe care calculele antreprenoriale de eficienţă îl recomandă ca fiind benefic
integrării în circuitul valorii (limitele artificiale nefăcând altceva decât să ştirbească din
eficienţa pieţei), este un alt fapt incontestabil. Iar faptul că piaţa liberă există dacă şi
numai dacă există drepturi de proprietate privată asupra mijloacelor de producţie, este
fără doar şi poate o tautologie.
„Comerţul liber nu este un “mit” care să poată fi respins ori o “teorie” care
poate fi infirmată de fapte reale”, spune Hudgings, ci este pur şi simplu o politică ce
recunoaşte dreptul individului de a se angaja în acte voluntare de schimb cu cei din
jurul său. Este dreptul fiecărui cetăţean de a dispune liber de proprietatea sa şi, prin
urmare, orice îngrădire de către stat, prin măsuri protecţioniste, a accesului la bunurile
pe care el alege să le achiziţioneze prin schimb contra banilor săi este un act de violare
a drepturilor sale de proprietate.
Prin urmare, astfel de repere reprezintă legitimarea atât economică (în termeni
de eficienţă), cât şi etică, a nevoii de a da credit libertăţii individuale şi proprietăţii
private, precum şi de a merge pe mâna liberalizării comerţului ca premisă necesară a
creşterii avuţiei naţiunii, aceasta fiind înţeleasă nu ca entitate impersonală şi
inconsistent agregată, ci ca sumum al avuţiilor actorilor economici individuali a căror
motivaţie, responsabilitate şi iniţiativă reprezintă adevărata măsură a bunăstării
societale.
Sancţiunile economice ca armă de distrugere în masă
Există specii de războaie care nu miros a praf de puşcă. Ticul belicos al statelor
nu se poate ţine departe de nici un domeniu în care acestea sunt puse să interacţioneze.
Dacă statele efectuează schimburi, cu siguranţă că vor găsi mijloace de a perverti şi
insinua “comerţul” în maniera lor conflictuală de manifestare atunci când raţiunile lor le
84