Untitled

trebuia sa fie in numar de 4 (si nu 8), preconizindu-se sedinte individuale cotidiene,care sa-i ridice la nivelul copiilor auzitori.Copiii auzitori corespundeau "standardului" de dezvoltare a prescolarilor de 3 ani.Copiii cu auz scazut sufereau de hipoacuzie congenitala grava sau de hipoacuziedobindita timpuriu. La inceputul instruirii doi dintre ei nu puteau vorbi deloc, o fetitaavea vorbire obiectuala saraca si un al treilea copil, datorita unor sedinte individualeanterioare, poseda o fraza scurta agramata. Toti copiii aveau intelectul pastrat. Treidintre ei proveneau din familii ai caror membri aud, iar unul dintr-o familie in careparintii, surorile si un frate sint neauzitori.Copiii cu auz slab se deosebeau de cei auzitori nu doar prin vorbire. Ei erau maiputin independenti, nu stiau sa se joace, se includeau cu greu chiar si in comunicareanonverbala.Mi s-a propus sa fac lectii de dezvoltare a vorbirii cu micutii cu auz scazut, lectiicomune de formare a unor reprezentari matematice elementare si lectii de ritmicaverbala in care sa-i antrenez si pe copiii auzitori cu probleme de pronuntare. Dar ce felde lectii frontale poti face cu 4 copii? Eu eram obisnuita sa lucrez cu 8-12! De aceeachiar de la bun inceput am facut lectiile frontale cu toti copiii odata.Lectiile frontale cu toata grupa aveau loc in prima jumatate a zilei (educatorul maajuta sa le organizez), iar apoi faceam sedinte individuale a cite 25-30 de minute cufiecare copil cu tulburari auditive. Dupa-amiaza educatorul facea doua lectii frontale cutoata grupa. In timpul sedintelor individuale munceam nu doar asupra vorbirii orale acopiilor cu auz scazut, ci si asupra largirii vocabularului lor, pregatindu-i pentruasimilarea materialului predat la lectiile frontale de pedagog si educator (ceea ce i-afacut mai activi la aceste lectii). Activitatea noastra instructiva se baza atit pe programade educatie si instruire a copiilor cu tulburari de auz, cit si pe programa pentrugradinitele de masa.In timpul instruirii a fost folosit pe larg limbajul scris. Pe parcursul primului an destudii toti copiii cu deficiente auditive au insusit citirea analitica. Copiii cu auz normalau manifestat si ei un viu interes fata de citire - practic toti cei din grupa mare au insusitcitirea pe silabe. La aceasta a contribuit si faptul ca in procesul comunicarii erauutilizate in permanenta tablite scrise cu litere de tipar; asemenea tablite-inscriptii, dupacum se obisnuieste in grupele speciale pentru copiii hipoacuzici, erau fixate din primelezile a aflarii copiilor in grupa pe mobila, jucariile si obiectele cele mai uzuale. Cindintimpinam dificultati in predarea tehnicii citirii recurgeam la limbajul dactilologic.Un rol activ in instruirea copiilor cu deficiente auditive au avut parintii acestora.Ei primeau sarcini zilnice si saptaminale, pe care le notau in caiete speciale pentrufiecare copil in parte. Initial, ii antrenasem in aceasta activitate si pe parintii copiilorauzitori, dar am renuntat ulterior din motivul ca acestia nu manifestau interesul cuvenit.Grupa lucra in regim de zi, cu exceptia unei fetite neauzitoare care raminea pestenoapte in grupa speciala.Ma voi opri pe scurt la analiza rezultatelor obtinute de copiii cu deficiente de auzin dezvoltarea vorbirii. Toti copiii vorbesc cu fraze bine dezvoltate. Ei povestesc desprece li s-a intimplat, despre ce au vazut in viata, la televizor, in sala de spectacole.Copiilor le place sa citeasca, citesc mult si inteleg bine cele citite; pot sa povesteasca, safaca o serie de desene, sa insceneze un text. Ei stiu multe poezii, povesti, povestiri sinuvele destinate prescolarilor fara probleme de auz. Autorii lor preferati sint A.S.Puskin, K.I. Ciukovskiy, S.I. Marsak. Ei cunosc povestile lui Andersen, povestiriledespre animale ale lui Jidkov, "Aventurile lui Nestiila" de Nosov. Prescolarii cu auzscazut comunica liber cu parintii, cu copiii si pedagogii din grupa, cu adultii si copiiinecunoscuti. (Doar fetita din familia de neauzitori are anumite greutati de comunicare,