Untitled

personalitatii in devenire, ale increderii acesteia fata de lumea inconjuratoare si alerelatiilor cu ea. Varianta optima a atasamentului dintre mama si copil se caracterizeazaprin prezenta unor relatii trainice si stabile intre ei, iar deteriorarea lor poate conduce latulburarea maturizarii psihice a copilului, la dezadaptare si dereglari psihosomatice.Aceasta corespunde tezei lui L. S. Vigotskiy despre aceea ca orice contact al micutuluicu lumea externa este intermediat de anturajul adult, semnificativ pentru el; in oricesituatie de interactiune a copilului cu mediul e prezenta (direct sau indirect) o altapersoana - in primul rind mama.In activitatea noastra practica am evidentiat trei tipuri mai frecvent intilnite si maiclar conturate de comportament "capricios" al copiilor din al treilea an de viata. Primultip se manifesta prin asa-zisa legatura simbiotica cu mama - un atasament exagerat fatade mama in virtutea caruia copilul nu poate sa se desparta de ea nici pe o clipa.Asemenea copii au un nivel sporit de anxietate: ei nu pot ramine singuri, nu sint in staresa-si gaseasca o ocupatie cit de scurta, suporta greu modificarile ambientale, mai alesschimbarea adultilor care ii ingrijesc, adesea adorm cu greu, se trezesc noaptea strigindsau plingind fara motiv. Lipsa mamei sau vestea ca aceasta ar putea pleca dezintegreazastarea copilului, el e trist, intreaba nelinistit unde e, nu se poate ocupa cu ceva plin decontinut, cu mare greu comunica cu alti adulti.De obicei un asemenea comportament incepe sa nelinisteasca mama pe la 2,5-3ani, cind apare problema inscrierii copilului la o institutie pentru copii. La aceastavirsta, la copiii care se dezvolta normal se contureaza clar tendinta spre independenta siautoafirmare, legata de dezvoltarea constiintei de sine. Copilul cu o legatura simbioticacu mama nu numai ca nu manifesta asemenea tendinte, dar adesea devine si mai atasat,plingaret, simtind, posibil, oboseala mamei si tendinta acesteia de a se distanta de el. Laacesti copii e foarte ingreunata, iar uneori imposibila adaptarea intr-un colectiv decopii, plasarea lor intr-o institutie prescolara sub deviza "va plinge si-i va trece" setermina, de regula, cu boli nevrotice sau psihosomatice.Al doilea tip de comportament e marcat de tendinta permanenta a copilului de aatrage atentia mamei asupra sa prin toate mijloacele accesibile unui copil - de la siciielisi smiorcaieli pina la actiuni protestatar-agresive. Comportamentul copilului parca arprovoca atentia permanenta a mamei. Daca nu izbuteste sa obtina un contact pozitiv, dacurs unor reactii de protest cu strigate, rostogoliri pe jos, refuz de a minca sau actiuniagresive fata de mama (piscaturi, muscaturi). De regula, asemenea actiuni se pedepsesc,dar pedeapsa conduce doar la transformarea lor in agresiune fata de subiecti maivulnerabili (de obicei, alti copii) sau fata de sine (cum ar fi smulgerea parului). Uneoriaceste actiuni compenseaza insuficienta contactului tactil: copilul se bate cu capul deanumite obiecte, etc.Al treilea tip de comportament este opus, intr-un anumit sens, celui dintii.Mamele se pling ca micutul nu se supune actiunilor lor educationale, le ignora sau "nule aude", si adesea reactioneaza doar la ridicarea vocii si la amenintari. In asemeneacazuri mama parca i-ar fi indiferenta copilului, acesta nu e interesat sa ia contact cu ea,sa-i ceara ajutorul, sa-i impartaseasca succesele. Un asemenea copil poate crea impresiaca e "foarte independent", poate fi mai comunicativ cu persoanele putin cunoscute,poate merge la ele in brate, zimbeste sau intra cu ele in dialog, pe cind contactul cumama il face mai putin activ. Observatiile noastre, care coincid cu cele din literatura despecialitate, arata ca in formarea celor trei tipuri de comportament rolul principal iljoaca nu numai si nu atit devierile patologice in starea copilului, cit particularitatilerelatiilor mama-copil, conditionate de comportamentul matern. Luind nastere in timpulprunciei, ele se dezvolta, se transforma si spre sfirsitul micii copilarii capata caracteruldescris de noi.