Lucian Ciuchita - Oglinda literara

REMEMBER
8372
GYR LA HUMOR
Păi scrie ceva, nu numai greşelile. Plata - să nu tembeţi.
Fata s-a visat la un examen în trenul de Miercurea
Ciuc – ce bine e să te trezeşti şi să vezi munţi.
Hermeneutică prin translatologie augurală a
sventelor scripturi în limba noastră românească, fără
carte, fără dascăli şi învăţătură. Traducere recreativă
a mai multor surse într-o limbă ţintă născândă. Scriind
şi tâlcuind. Învăţătura este puntea dintre divinitate şi
om, al cărei sistem este evanghelia, învăţător Cristos,
duminică de duminică, generaţie de generaţie. Omul –
fiinţă semiotic-divină, în întreită cădere de la chemareamarginea-săvârşita
(nu ştie sau nu înţelege sau nu
face lucrurile cele de treabă) – acest om este reînvăţat
calea care duce acolo. Cum se trăieşte în biblie, aşa şi
în Moldova. Îl vizualizăm pe Varlaam mai de grabă vital
între Dumnezeu şi Cezar moldovenizaţi.
Când deschid caietul... fuge. - Ţine-l, nu-i da bere.
- Aplauze furtunoase. - Ce sunt ăştia de aici din faţă?
Preoţi? - Cu violenţă să luăm aminte. Nu cunoaşte, e
preost. - Crezi că pot să plec puţin? - Mai stai, nu pleca.
- Şi tu? Când? - Omu’ nu mai ştie nicicând. Partir c’est
mourir un peu. Cred că Pandele se uită şi nu te vede.
Fie-mea, cu portativul ei de şase (întâmplător
surplus?) a plecat la Dallas. Şi programul meu ar fi fost
over. Treaty on Education, necelebrat în Anglia. Mai
toată ziua în palatul de vitralii-vitriol. Aventură brusc
incomunicabilă. Brusc, mă apucasem de gotică şi Wulfila.
Voi aniversa singur pe Locke. Salutat Anania, de lângă
Plămădeală. Strempel, dacă nevasta mea e tot olteancă
şi dacă Nana s-a născut în India.
*
Acomodando (ilizibil, din cauză de verso). Copaci
marcaţi de pădurarul soartă. Nu mai scrii, bei şi dormi,
înainte scriai şi noaptea, eu lucrez şi când dorm, caietele
astea dau pe roman trăit în somn şi beţie – n-o fi potcă
într-o lotcă la o votcă -, ieri Davies, azi Kemp, câte
trei ore englezeşti, auzi, bă, da’ bani de prezervativ ai,
pune-mi tu la cravată, fuţi pe mâncare, te cunosc eu,
poate n-oi scrie şi vreun vers, dragi agonii şi teiul o sămi
înflorească de nu mă mai dezlipesc de-ale lui. Vreau
să merg la Paris, îmi trebuie un congres. Rămăsesem
nemţoaicelor.
Parcă voi, parcă noi, parcă fiecare, tot o crimă,
fărâmă, oricare, întreg – toţi şi nici unul, pe închipuluială,
intrări-ieşiri din roluri - o fi criza: ieri, că nu aduc mai
mulţi bani, nu mă zdrobesc, nu dau meditaţii, şi găsise pe
seară, care şi nea Romică, da’, să-i dea, să-i cumpăr eu
volum, n-o să-i, dacă e pe-aşa, dar el intră în academie
– nu mă sunase după Târg, să nu-l fi dărâmat euforia,
că să-l sun, aseară, după – Pusi-Gyr – că s-o scurtez,
regizoarea şi ea, de unde aveţi câinele, măcar şi motanul,
himalaian, ţipă Jane papagalul, autotibetanul, simte el
furie – poa’ să iasă rău de tot, eu neavând încotro, sub
picuri şi cicuri, îţi dădusem şi ziare, şi un Iancu, m-oţi fi
şantajând cu mâncare, necârpire, rar spălare.
S-ar mai găsi al cucului, nu-l aud cu anii, câinii
latră, mă culc iar devreme, găinilor. Nu mă-njura de
canceru’ mamei. Îţi zboară inima în flori de tei, cine nu
e furios, dacă e pe aşa, profeţia fecioarei exact către
papă şi Nasa potcovind asteroizi şi dă-i şi trage-i: de-aia
roiu’ oriîncotro, fără ecou, pe verticală, chiar weekend-ul
ăsta spre Ierusalim – în Mexico. Am caietul alb pentru
www.oglindaliterara.ro
Ierusalim-Mexic. S-ar fi
sfârşit săptămâna cu de
două ori englezi, două
nemţoaice şi ai noştri, doar
că mâine, un Haret, luni -
un Gyr. Lui nea Romică i s-a
urcat academia la nas, cum
îi şi şade bine, îl mai lasă,
pe italiană (şi-a redactattradus
logica mitului post
‘80 în limba asta).
Haret linşat de
comunişti. Înghesuială
maximă. Scornea în George Anca
picioare. Victoriţa mi-a
sculat vecina, de ţineau
amândouă tavanul. Un Rasputin, doi Rasputin, n-am mai
avut parte de vin, din beţie în peţie. Fuge ţugul şi cu noi
de pe lume în gunoi. Israel, ţară euro, nu şi Dida. Chinina
cu India.
Profesoara nouă înghiţise copilul, au purtat-o şi pe
străzi. Până l-am găsit din întâmplare pe Nejan, uite-o,
am surprins-o, hai la poliţie. Ne-am învârtit şi pe la
apartamentele lor, le vedeam vorbind. Nejan a şi rămas
printr-un loc, după o maşină. Iar am peregrinat. Într-un
timp, o vârâsem într-o cutie de chibrituri de bucătărie,
gemuse o vreme, apoi parcă adormise. Mă temeam că se
şi sufocase. N-aveam nici timp, nici curaj să verific, era şi
pe lung, ca un corn.
Nu mi-era foame. Mai făcusem cercuri. Înapoi la
invitate cu poliţie, singur puteau să nu mă creadă c-am
văzut-o. Amicul lui Nejan chiar mi-ar fi zis s-o las moartă.
Cu el ne-am mai fi explicat. Mă încurcasem şi între maşini
care vruseseră să mi-o răpească. Am intrat singur. Am
auzit-o chiţcăind. Slavă Domnului, trăia. Care i-o fi fost
crima, care-oi fi fost eu. Se liniştise şi de frică şi de
compresare. Siluetele de euro rămăseseră în cartierele
centrale, migraţii simbolice din coclaurii vestului în
miezuri de capitale din est: periferii de departe pe buricul
târgului.
Fiecare-şi are canibalismul lui, de mic până târziu,
postum, strigoi. Ciorbă, friptură. Cea mai dulce. Întreabă
lumea de ce e. Cei întorşi fără veste din război erau duşi
într-un beci şi li se înfingea un par pe gură până în stomac.
Astfel, o sfială la intrarea în restaurante. Plus scumpetea
şi caducitatea foamei. Revin moşierii şi vă înghit. Ce nu
se mănâncă în post. O bomboană de om. Sweatheart
e altă mâncare de peşte. L-am gustat pe Vetala, după
Dracula. Conserve umane în gheţuri şi oceane. Pământul
te mănâncă cu viermii lui Cozmâncă.
Frumuseţea celor mâncaţi, a creierilor de copil
baudelairieni, a predispuşilor la devorare întrucât purifică
purgativ supravieţuitorii, îi întreţine. Ori autorenaşte
frumuseţea aceea. Mitologia cărnii dulci de om prin
basme, cu eros şi argot ţigan – mânca-te-aş, mâncaţi-aş,
mânca-mi-ai. Parabola familiei cu 22 de membri
by Milarepa, potrivire de număr cu familia mâncătoare a
canibalismului dictatorial. Vegetarienii se feresc de orice
carne, evitând-o pe cea de om. Cenuşa de om pusă în
mâncare înnebuneşte pe cel ce o consumă. Întors din
Bihar, profesorul Kashyap îmi spunea că, după lăsarea
întunericului, nu e bine să umbli pe stradă prin oraşele
acelui stat, deoarece poţi fi prins şi mâncat. Dacă-l
jenează, pentru ţara lui, asemenea fenomene? Deloc,
trebuie decât să te fereşti.
*
î