Lucian Ciuchita - Oglinda literara

8420
ATITUDINI
TOTALITARISMUL şi FRICA DE A NU SPUNE
DECÂT CE ESTE ÎNGĂDUIT
Motto: “Pentru întâia oară în istoria sa, neamul
românesc are de-a face cu un adversar nu numai excepţional
de puternic, dar şi hotărât să întrebuinţeze orice mijloace
pentru a ne desfiinţa spiritualiceşte şi culturaliceşte” (M.
Eliade, 1953)
Isabela Vasiliu-
Scraba
In cuvântarea pe care
a ţinut-o la deschiderea
Universitătii din Odessa pe 7
dec. 1941, guvernatorul Gh.
Alexianu le spunea studenţilor
că “indiferent de sistemul
de opresiune (…), indiferent
de numărul lagărelor de
muncă si de exterminare
care v-au obligat să acceptati
politica statului [sovietic],
în lupta dintre comunism si
democratie, oricât ar dura
ea, va învinge până la urmă
numai democratia” (1). Fostul
profesor de drept constitutional
de la Universitatea din Cernăuti
(din oct. 1926 până la ocuparea
teritoriului românesc de către rusi în 1940) a prevăzut cu
exactitate mersul istoriei.
Intr-adevăr, după mai bine de cinci decenii a învins
democratia. Un singur lucru i-a scăpat din vedere acestui mare
jurist (care a participat la elaborarea Codului Hamangiu, de o
valoare neegalată până în zilele noastre): Din comunism, ca
si din hitlerism, a supravietuit exercitarea terorismului ideatic,
prin instituirea delictului de opinie. Fiindcă teroarea preventivă
a continuat să existe (ca un bun pe deplin câştigat) dincolo de
schimbarea de conţinut a ideologiilor de dreapta sau de stânga,
iar delictul de opinie si-a reînoit mereu statutul de lege, sub
forme schimbate după împrejurări (pentru post-comunismul
care abuzează de şantajul cu anti-semitismul, v.Ordonanţa
31). In perioada când cele două forme de totalitarism erau
contemporane, profesorul Gh. Alexianu (1897-1946) scria întrun
raport preliminar instituirii administratiei civile românesti în
Transnistria (op. cit., p. 121) că oamenii ce-au trăit în comunism
“au fost adusi să participe la teroare prin frica de teroare (…).
Câtă vreme erai ipocrit, ti se dădea pace. Nu-i păsa nimănui ce
crezi. Totul era să nu te dai de gol (…). Toti sau aproape toti au
conlucrat cu regimul comunist, prin spaimele ce li s-au înoculat
(…). Au fost si sint din păcate niste bieti cobai asupra cărora se
experimentează permanent tot felul de otrăvuri (…). Dacă ar
schingiui permanent, puterea [totalitariştilor] ar fi din ce în ce
mai slabă. De aceea au socotit necesar ca toti să participe la
puterea comunistilor prin teama care i-a făcut să le preia ideile.
In felul acesta, regimul comunist nu mai reprezintă o simplă
politie izolată de cei pe care-I înfricosează. Ajunge să reprezinte
un mod de a gândi, care nu mai este doar oficial în clipa în care
toti sau marea majoritate se grăbesc să si-l însusească (…)
în ideea absolut firească de a se feri si cruta de riscuri. Mai
exact spus, acest regim, cu un instinct diabolic, a priceput că,
pentru a-ti mutila sufletul, nu mai este obligatoriu să-ti smulgă
unghiile, este de ajuns să te facă să-ti fie frică să spui altceva
decât este îngăduit. (…) Ideea de a fi sincer, curajos, cinstit si
drept într-o lume ca a lor, în care doar ipocrizia este răsplătită,
ajunge să pară o nebunie si o prostie” (Gheorghe Alexianu).
Cât de actuale sînt aceste lucruri se vede din mutilarea
sufletească post-decembristă manifestată prin impunerea cu
forţa mass mediei a unui singur punct de vedere: acela al
inventatorilor de holocausturi româneşti.
Pentru anii în care a fost conceput, interesant e faptul că
raportul profesorului Gheorghe Alexianu a fost returnat autorului
cu indicatia de a fi refăcut, deoarece cuprinde “prea multe
analogii periculoase” (v. Serban Alexianu, TRANSNISTRIA, un
capitol în istoria omeniei românesti, Ed. Vremea, Buc., 2007,
pp. 121-122).
Această rezolutie indică o perfectă intuire a valabilitătii
(si pentru totalitarismul de dreapta) a trăsăturilor esenţiale
expuse de Gh. Alexianu în prezentarea totalitarismului de
www.oglindaliterara.ro
stânga. Analogiile periculoase invocate pentru refacerea
ideatică a raportului reprezintă punctul comun al celor două
totalitarisme, faptul că ambele foloseau în acelaşi mod (şi în
acelaşi scop) teroarea ideologică. Nicidecum faptul că ideile din
raportul preliminar n-ar fi fost bine întelese, cum crede (în
mod greşit) fiul fostului guvernator al Transnistriei, dl Serban
Alexianu.
In termenii filosofiei hegeliene, progresul istoric (prin
care, după mai bine de jumătate de secol, comunismul a fost
învins de către democraţie) s-a petrecut “cu drum cu tot”.
Adică ceea ce s-a câstigat în exercitiul manipulării ideologice
a masselor, atât în totalitarismul de dreapta cât si în cel de
stânga, s-a conservat si s-a dus mai departe, cu mijloace
tehnice din ce în ce mai perfectionate. De exemplu, inventata
limbă moldovenească, care ar fi, după ocupantul sovietic al
Basarabiei si Bucovinei de Nord, diferită de limba românească,
a rămas si după căderea comunismului o aşa-zisă “realitate” de
care se împiedică (intenţionat) mulţi utilizatori ai internetului,
nu numai diferiţi politicieni pe la forurile europene. Asa că, din
lupta dintre totalitarismul de stânga si democratie vedem azi
cum a învins de fapt terorismul ideologic.
Fără să posede fineţea de gândire a profesorului Gh.
Alexianu, ucis pe 1 iunie 1946, în urma farsei de proces regizat de
sovietici (cu actori români) la Bucureşti, dl Ion Varlam încearcă
să desprindă trăsăturile caracteristice ale totalitarismului,
independent de ideologia, de dreapta sau de stânga, pe care o
are la bază. Din nebuloasa ce inconjoară (pentru mulţi profani
în materie) termenul de “totalitarism” se poate ieşi (parţial)
la lumină citind pe internet câteva studii ale d-lui Ion Varlam
pe această temă. De pildă, autorul Pseudo-României (Ed.
Vog, Bucureşti, 2004) scrie limpede că între fascismul scos din
contextual italian si totalitarism n-ar fi altă deosebire, decât că
fascismul e denumirea populară a fenomenului, preferată de
jurnaliştii de stânga pentru nuanţa sa peiorativă.
Conţinând ideea de “putere totală”, totalitarismul se
opune democraţiei, oricare ar fi doctrina politică pe care se
bazează. Caracteristica de căpătâi i-ar fi primatul forţei asupra
dreptului, cadrul legal fiind nesocotit din primul moment de
înşfăcare a puterii pentru a da întâietate interesului particular
(de grup), în dauna interesului general. După Raymond Aron si
Carl Friederich (pe care-i citează dl Varlam), caracterul totalitar
al unui regim politic ar implica monopolizarea tuturor puterilor
(politică, economică, socială si spirituală), erijarea doctrinei
politice a partidului unic în religie de stat (cu excluderea altor
credinţe religioase) si crearea unei poliţii politice “responsabile
cu exercitarea terorii si conservarea puterii” (Ion Varlam).
Dictatura totalitară exercitată de grupul ce a uzurpat
puterea împarte populaţia în două: de-o parte majoritatea
alcătuită de victimele totalitarismului si de cealaltă parte
minoritatea infimă a profitorilor regimului. Desigur, această
caracteristică vizează domeniile economic si social. Pentru că,
din perspectiva mutilării sufleteşti, observaţia profesorului Gh
Alexianu, - după care participarea (de frică) a oamenilor la
ideologia totalitarismului crează un bloc compact ce ajută la
perpetuarea terorii exercitată de puterea politică-, pătrunde mai
în esenţa maladiei politice pe care o constituie totalitarismul.
Oricare ar fi ideologia sa, totalitarismul ar avea neapărat un
caracter ideologic prin “voinţa de a-şi justifica natura teroristă”
(v. Ion Varlam, Totalitarismul ca mod de acaparare a
puterii de stat, în www.procesulcomunismului.com/marturii/
fonduri/varlam ). Aceasta ar fi “o primă deosebire de seamă
faţă de dictatura banală”. Numai că ideologia pe care o
practică totalitarismul este “nelegitimă până si în ochii propriei
doctrine” (ibid.) pentru că plasează într-un viitor utopic binele
ca scop final, în timp ce face răul, actualitatea fărădelegii faţă
de persoanele indezirabile fiind mijlocul de realizare a măreţiei
viitoare.
Deosebirea de celelalte dictaturi decurge tocmai din
“teroarea preventivă si permanentă” pe care totalitarismul o
exercită asupra majorităţii, precum si din “redefinirea constantă
a duşmanului”.
Formă absolută a hegemoniei sociale a unui grup
particular contra majorităţii, totalitarismul instituţionalizează
discriminarea, raportând la minoritatea dominantă întreaga
comunitate naţională pe care are grijă să o definească în mod
î