Lucian Ciuchita - Oglinda literara

INEFABILA TRĂIRE
Sorin Ardeleanu
Afirmam odata, cu ocazia lansarii romanului
Zalmoxis, prin 2001, ca “hipersensibila, Georgeta
Blendea Zamfir, enunta dogma acestei vieti pamantesti:”
“cand moare o persoana din multele ce populeaza
planeta noastra, lumea ei de ganduri si vise si iubire,
golul ce lasa in urma prin disparitia ei, rana din sufletele
celor ce-au iubit-o, sunt intense si netarmuite”.
Acel roman cu tenta filozofica, dar si autobiografica,
se regaseste ca o prelungire epica in capitolul al doilea
intitulat “INMURILE BRASOVULUI”, al volumul de versuri
INEFABILA TRAIRE.
In ciuda titlului care indica un paradox al trairii,
in sensul ca autoarea apreciaza in sintagma acestuia
ca trairea nu poate fi exprimata in cuvinte, volumul de
versuri denota un caracter nostalgic al istoriei generale,
dar si a istoriei personale.
Prima parte, intitulata “DESCHIDETI MAGICUL
PORTAL DACIC” este un descriptum al istoriei antice de
pe teritoriul tarii noastre.
Un mare curaj din partea autoarei, care isi asuma in
acest fel, probabil, anateme din partea unora pentru care
cosmopolitismul este un curent la ordinea zilei, este daca
vreti, un sens al modernismului.
Abordand o tematica istorica legate de daci, liricul
poemelor are un caracter proclamatoriu, declamativ, dar
si nostalgic.
“ Cand pamantul prinde a canta/ cu brazii si stejarii
in tara mea.../, Georgeta Blendea Zamfir isi aminteste
de dacii viteji care au fost slaviti in trecut, iar acum,
parca uitati “mai vrem sa fim si mari, nu un neam mic.../
sa fim o natie mai glorioasa/”.
Poemul “Noi, dacii” contrazice ideile istorice
defaimatoare la adresa istoriei nationale.
Dupa anii ’90, parca nimeni nu a mai avut curajul
sa abordeze in mod liric teme istorice, pentru a nu fi
catalogati proletcultisti, intrucat dintr-o confuzie grava,
cultul proletariatului era asimilat atat cultului dictatorului
cat si cultului istoriei.
Internationalisti fiind, romanii de dupa ’90, dar
si degustatorii de literatura au apreciat, intr-un mod
autentic sau snob, literatura textualista promovata de
Wald Whitman, in care autorii optezecisti, scriau poeme
ale anticilor Greci sau Romani, dar in alt limbaj decit in
cel scris-vorbit. Limbile sint si ele supuse distrugerii,
alfabetele la fel. Ca dacii ne-au lasat mostre de „civilizatie”
extraordinara ca:
- Betoane perfecte nedistruse de timp de apa si
intemperii de peste 2000 de ani;
- Metalurgie mai avansata decit ceea din zilele noastre;
- Cuie care nu ruginesc de 2000 de ani;
- Calupuri de fier de 40 kg, cind romanii nu puteau sa
topeasca in cuptoarele lor bucati mai mari de 25kg.;
- Modelele Matematice de la Gradistea Muscelului si
desigur cele Topografice, prin asezarea „asa ziselor cetati”
din Muntii Sureanului, Cindrelului, Persanilor (Racos) intr-o
ordine perfect geometrica de invidiat chiar si azi.
Dar nimanui, se pare, ca ii pasa acolo sus, la nivel
„profesoral” de acesti daci, iar Andrei Vartic in loc sa
gaseasca nu intelegere ci dorinta arzatoare din partea
compatriotilor romani, sa nu fie nevoit sa se duca in Rusia
cu acel „Cui al lui Pepelea”, spre a-i cerceta misterele. De
ce nu s-a oferit Institutul de Metalurgie din Romania sa
faca studii, daca nu din sentiment patriotic, macar interes
stiintific? Pe Andrei Vartic l-a chemat si presedintele de
atunci, Ion Iliescu, pentru o intrevedere de 15 minute,
care a durat o ora si jumatate, urmata de promisiuni – dar
guvernul s-a schimbat!
Istoria poporului nostru Carpato-Dunarean nu a fost
scrisa inca, iar Sarmisegetuza este inca un mister acoperit
de paminturi care poate ca o protejaza. Unii spun ca numele
ei vine de la Sarmis e (si) Getuza, altii mai initiati in tainele
Vedice il citesc „Sarmi Seget Usa”, adica „Eu ma grabesc sa
curg” (in sanscrita). Din nefericire azi pling si caprele din
Muntii Orastiei de mizeria ce domneste in „Zona Sacra” a
www.oglindaliterara.ro
LECTOR
fara nici un fel de incarcatura despre sosete spalate,
salam taiat pe o banca in parc, chiloti si alte obiecte de
lenjerie, obscenitati fara cap si coada, greu digerabile si
greu de inteles.
Poemele Georgetei Blendea Zamfir readuc in fata
ochilor Codrul lui Eminescu, Magicul portal dacic, Ziua
soarelui la daci.
Modalitatea descrisptiva imbraca mesajul istoric
si glorios, versul fiind incarcat de metafore sugestive,
respectandu-se intr-o mare masura doar rima, de cele
mai multe ori imperecheata.
Versurile nu urmaresc un clasicism absolut, in
sensul alcatuirii strofelor, silabelor, iar o asemanare cu
poematica altor poeti (Lucian Blaga, Nichita Stanescu),
este inevitabila.
O alta raportare la un personaj istoric, ca o
reverberatie din opera trecuta, este cea pe care poeta
o reaminteste in mai multe versuri, si anume zeul
Zalmoxix.
Intre legenda si adevar, Georgeta Blendea Zamfir
construieste planuri existentiale, defineste valori istorice
si sociale.
Nu in ultimul rand, autoarei i se aduce cantecul
de nastere si moarte al mareu poet brasovean Darie
Magheru.
De fapt, cu Darie Magheru se incheie capitolul
unu al Portalului dacic, capitol plin de legenda, glorie si
metafora.
Capitolul al doilea, intitulat IMNURILE
BRASOVULUI, se circumscrie unor amintiri personale din
Brasov, in care autoarea se reculege la moartea tatalui,
isi aminteste de anumiti prieteni, de suferinta mamei,
de monumente incarcate de istorie cum ar fi Arhivele
statului si Casa armatei.
Al treilea capitol, INEFABILA TRAIRE, este dedicat
unor sentimente personale, cu un caracter de generalitate,
cu poeme in care abunda metafora si in care autoarea
incearca departarea de locurile comune prin accentul pe
care il pune pe o personalitate a sentimentelor. Acest
capitol este definitoriu pentru intreg volumul de versuri
dar si pentru autoare.
Picurii de ploaie ne impart intre bucurii si nimicuri si
“daruim aura de viata si intelepciuni/Ca pe un har divin”.
Trairea launtrica a poetei este intensa, fiind sub
un asediu roz-alb de flori ale sperantei, cu o coroana din
pulbere de ani, iar pe tronul de frunze verzi DOAMNA
PROFESOR GEORGETA BLENDEA ZAMFIR ne invata
istoria zilei de maine, care s-ar traduce ca o istorie a
iubirii de aproapele nostru si a iubirii de tara.
Sarmi-Segetusei. Excavatii cu buldozere, nepasare, chiar
reavointa iau locul a ceea ce ar fi trebuit sa fie declarata
rezervatie a cetatilor dacice din Muntii Sureanului. Ce nume
ciudat si acest Sureanului, ce o fi insemnind domnilor
arheologi, istorici, lingvisti? Il citez din nou pe prietenul
meu Andrei Vartic, care spunea ca „Lipsa idolilor in
asezarile dacilor din Muntii Suryanului (Surya, zeul soarelui
la indienii arhaici, urmasi ai arienilor Carpato Danubieni,
spun eu) ne duce cu gindul la Marele creator Divin, al
poporului dac, Daksha, zapacit si el de Creatia sa, aflata in
continua, ireversibila si cuantificata descoperire a Drumului
Frumos, s-a indragostit de ea. De aceea el daco-romanul
cind spune „buna ziua” de fapt spune «Bun e Dyaus»».
El Dyaus Pitar (pitar - cel ce aduce pita - in sanscrita) a
fost primul mare zeu al arienilor (indo-europeni cum se
mai spune). De la el se trage Zeus, Saturn, si intorcindune
la cea mai veche, poate, poveste a genezei cind Zeului
Suprem i-a placut Pamintul a dat nastere prin respiratia sa
celor 7 zei ai genezei lumii, avindu-l conducator pe Marele
Zeu Dak-Sha. Acesta dupa ce s-a uitat peste tot pe pamint a
gasit un loc unde ape albastre tisneau din munti impaduriti,
dealuri blinde ii inconjurau, acoperite de covoare verzi de
iarba, unde clima era blinda si... in timpul noptii a populat
acest spatiu sacru cu primii 10,000 de fii, fii lui iubiti Dacii
„the chosen people”.
„Bun e Dyaus” domnilor daco-romani, treziti-va si va
redescoperiti trecutul pina nu vi-l fura or distruge altii, daca
nu o veti face voi insisi.
Dr. Napoleon SĂVESCU
New York, SUA
http://dacia.8m.net
8393