Lucian Ciuchita - Oglinda literara

Portul la români
Dragnea Mihai
Printre puţinele informaţii pe care le aflăm despre
stilul vestimentar medieval, pe meleagurile româneşti, ne
vom opri la preotul ortodox melchit Paul de Alep (1637-
1667). Datorită unui context politic din acea perioadă,
Paul va ajunge secretar al patriarhului de Antiohia,
Meletie, fapt ce-i va oferi posibilitatea de a călători în
regiunea Europei rasaritene, în lumea ortodoxă, alături
de Macarie, pentru a cere ajutor financiar voievozilor
creştini, din cauza problemelor cauzate de Imperiul
Otoman. Domnitorul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653)
a promis că îl va ajuta să-şi plătească datoriile. De la
Paul de Alep aflăm că patriarhul Antiohiei a trimis un dar
lui Vasile Lupu, ce constă într-o mantie de postav negru,
căptuşită cu picioare de samur şi un caftan de saten. De
asemenea, Macarie spera să obţină şi sprijinul domnului
Ţării Româneşti, Matei Basarab (1632-1654). 1
Pe parcursul călătoriei sale în Ţările Române, Paul
de Alep a consemnat informaţii de natură geografică,
culturală şi religioasă.
În ceea ce priveşte portul femeilor, aflăm din
scrierile sale că acestea, atât cele din Moldova cât şi cele
din Ţara Românească poartă veşminte asemănătoare
cu cele ale femeilor europene. Părul se poartă împletit,
răsucit pe cap, ca un colac şi acoperit cu un conci alb.
În cazul femeilor bogate, părul este acoperit cu un conci
trandafiriu şi pe deasupra cu maramă albă. Toate poartă
şaluri albastre de Alep, iar cele mai înstărite poartă şaluri
de Bursa, foarte populare la acea vreme în regiunile
de influenţă otomană. Aici, probabil este vorba despre
boieroaice şi târgoveţe. Despre ţărănci se ştie că îşi
acopereau capul cu năframe, pe care le confecţionau
singure. Fetele acestora poartă de asemenea părul
împletit şi încolăcit pe cap, dar fără conci. Acest fapt
asigură o deosebire de vârstă; fetele deosebindu-se de
cele mai în vârstă.
Despre copii, aflăm că stau zilnic fără haine. Aceştia
sunt spălaţi cu apă caldă în fiecare seară şi dimineaţă de
către mamele lor. Atunci când ninge, copii sunt frecaţi cu
multă zăpadă.
În ceea ce priveşte afişarea femeilor în public, avem
informaţii că toate se afişează cu faţa descoperită, în
frunte cu doamna, spre deosebire de femeile din Imperiul
Otoman, unde datorită islamului, nu au voie să se afişeze
cu faţa descoperită. Văduvele din Ţara Românească şi
Moldova poartă pe cap tichii şi veşminte negre, la fel ca
la cazaci. La Constantinopol, văduvele poartă pe cap o
tichie galbenă-portocalie iar la Moscova acestea poartă
un veşmânt de lână neagra, foarte lung şi foarte larg. 2
În privinţa obiceiurilor din Biserică, avem informaţii
că în Moldova şi Valahia se stă în biserică de la începutul
slujbei şi până la sfârşit. Pe parcursul dimineţii şi
serii, enoriaşii stau cu capul gol, înaintea patriarhului,
a egumenului mănăstirii, şi a preotului pentru că în
Moldova şi Valahia se poartă calpace 3 de postav cu blană.
Acelaşi obicei îl practică boierii şi domnii de asemenea. 4
Locul unde stau femeile se află în partea cea mai înaltă
din spatele bisericii şi este despărţit cu un grilaj de lemn.
Femeile ies din biserică pe o uşă din zidul acesteia. 5 Din
garderoba mitropolitului, fac parte veşmintele, cununile
şi argintăria. Servitorii lui erau îmbrăcaţi în haine
frumoase, acoperite cu blănuri de samur.
Alte informaţii legate de stilul vestimentar, al feţelor
bisericeşti, în Moldova secolului XVII, avem datorită
daniilor domneşti ale lui Vasile Lupu către arhiereii şi
egumenii din suita sa, care erau întotdeuna primiţi
la masa lui. Preoţii şi diaconii primeau veşminte din
bumbac, în dungi de culoarea răşinei.
Soţiile boierilor din Moldova, poartă calpace din
catifea roşie cu samur. În Valahia, acestea nu poartă
calpace ci un văl alb. Vălurile cele mai bogate sunt
acoperite cu mărgăritare. Însăşi doamna Moldovei este
descrisă de Paul de Alep purtând pe cap un calpac de
catifea roşie împodobit cu samur. În altă ipostază, doamna
poartă o haină de brocart 6 de aur şi samur, giuvaieruri
www.oglindaliterara.ro
REPERE
de aur, iar pe cap avea tot un calpac de samur. Despre
fiul domnitorului aflăm că poartă o haină de brocart,
căptuşită cu catifea roşie cu galoane de argint aurit pe
interior. Domnitorul are aproape acelaşi stil vestimentar.
Alaiul acestuia era precedat de şase şetrari 7 ce alcătuiau
cortul domnesc. Aceştia purtau căciuli trandafirii, iar în
mâini ţineau topoare împodobite cu cruci. Postelnicul
avea un toiag de argint, în vreme ce spătarul purta o
coroană pe cap, având o sabie şi un buzdugan.
Scrierea ui Paul de Alep ne oferă de asemenea
informaţii despre averea domnitorului Vasile Lupu.
Acesta avea comori în argint şi aur, arme, veşminte,
blănuri de samur sau mărgăritar. Numai despre o haină
de brocart din aur, împodobită cu nestemate, destinată
purtării domnitorului în ziua de Paşte, aflăm că valora
35.000 de dinari. 8
În ceea ce priveşte obiceiurile de nuntă din Ţara
Românească, tinerele fete poartă pe păr coroniţe de
piele aurită sau de cositor galben, trandafiri artificiali,
lucraţi la Veneţia sau în Ţara Nemţească, flori roşii sau
iasomie. 9 În Moldova, dacă domnul era naş, ospăţul era
ţinut la curtea domnească şi îi dăruia mirelui o cuşma 10
asemănătoare cu cea purtată de către domnitor şi un cal.
La masă, mirele stă în dreapta domnului, dar are capul
acoperit. A treia zi, mirele şi mireasa vin la domn, cu
daruri pentru acesta şi soţia sa. 11
De asemenea, suntem informaţi că veşmintele
femeilor de la Constantinopol până în Valahia sunt
alcătuite dintr-o haină cu trenă lungă care ajunge la
pământ şi este împodobită cu blană, potrivit mijloacelor
lor. Toate femeile, chiar tinere căsătorite şi fetele, purtau
feţele descoperite si multe mărgăritare, dar şi blanuri
sau samur. 12
Paul de Alep ne vorbeşte şi despre înmormântarea
lui Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti. Despre
acesta aflăm că era îmbrăcat cu veşmintele sale domneşti,
cu o haină subţire de brocart de aur, împodobită cu blană
de samur scumpă, cu ceaprazuri, 13 cu nasturi de argint
aurit. Pe cap avea calpacul lui de samur. El era acoperit
în întregime cu un giulgiu de saten alb, cu o cruce în foi
de aur, iar în jurul său ardeau lumânări. 14
De asemenea, aflăm informaţii despre ceremonia
de ungere a unui domn. De exemplu, Constantin Şerban
(1654-1658) era îmbrăcat în haine domneşti. Din aceste
haine făceau parte următoarele componente: o haină
subţire, având pe interior cămaşă de brocart iar pe
deasupra o blană şi un calpac de samur, foarte scumpe,
care avea deasupra surguciu 15 de aur şi de nestemate de
mare preţ.. 16 Despre doamnă aflăm că era împodobită
cu o mulţime de lanţuri de aur, mărgăritare şi diamante.
Un alt personaj de la care avem informaţii despre
portul românesc este Antonio-Maria Del Chiaro (1669-
1727), originar dintr-o familie israelită din Florenţa. La
vârsta de 14 ani s-a convertit la catolicism. În 1710,
pleacă din Veneţia pentru a intra în slujba domnitorului
Ţării Româneşti. Ocupa funcţia de secretar pentru limba
latină, ce o va îndeplini şi în timpul domnilor următori:
Ştefan Cantacuzino şi Nicolae Mavrocordat.
Din scrierile lui Del Chiaro, aflăm informaţii despre
portul locuitorilor Ţării Româneşti, asemănător cu cel
turcesc, cu excepţia căciulii, care este făcută după moda
polonezaă. Căciula este tivită de jur imprejur cu blană
neagraă de miel, cu părul creţ. Cei care deţin marile
dregătorii, poartă căciulă cu blană de samur. Locuitorii
poartă părul surt, iar preoţii şi călugării îl poartă lung
(după obiceiul bisericii greceşti). 17
De asemenea, Del Chiaro ne oferă informaţii în
legătură cu portul femeilor, care este un amestec de
haine făcute după moda grecească şi cea turcească,
dar femeile din Ţara Românească nu se afişează cu faţa
acoperită. Femeile românce căsătorite îsi acoperă capul
cu o maramă albă, ce trece pe sub bărbie. Fetele îşi
împletesc părul în cosiţe şi îl prind cu ace de păr lungi,
purtându-l ”colac”. În zilele de sărbătoare, femeile se
îmbracă bogat şi se împodobesc cu giuvaieruri scumpe
iar pe piept poartă o salbă cu bani de aur. Femeile de
rand poartă o salbă de argint.
Jupânesele ies în oraş în carete 18 cu doi cai, ce au pe
piept un fel de pieptar de stofă lat de un braţ, de culoare
verde sau azurie. Vizitiul stă călare pe calul din stânga.
î
8437