Dragă Jurnalule

Bonnie m-a murdărit cu sânge. Aşteaptă
aici; mă întorc.
El începu să protesteze, dar Elena deja se
îndepărta. Când ajunse la uşa vestiarului
fetelor, îşi ridică mâinile murdare drept
explicaţie şi profesoara care stătea acum de
pază acolo o lăsă să intre. Dar ajunsă în
vestiar, Elena merse mai departe, ieşi pe uşa
din celălalt capăt al încăperii şi pătrunse în
şcoala cufundată în întuneric. Iar de acolo, în
noaptea de afară.
Zuccone! îşi spuse Ştefan, apucând de
rafturile cu cărţi şi răsturnându-le, aruncând
toate volumele prin cameră. Prost! Prost, orb
şi vrednic de dispreţ! Cum a putut să fie atât
de prost?
Să-şi găsească un loc aici, printre ei? Să
fie acceptat ca unul dintre ei? Trebuie să fi
fost nebun să creadă că era posibil.
Ridică unul dintre cuferele mari şi grele şi
îl aruncă în celălalt capăt al încăperii, unde se
lovi de perete şi sparse sticla unei ferestre.
Prost, prost.
Cine era pe urmele lui? Toată lumea. Aşa
spusese Matt. „A mai fost un atac... ei cred
că tu ai făcut-o."
Ei bine, de data asta se părea că i
barbari, fiinţele omeneşti mărunte, cu teama
lor de orice era necunoscut, aveau dreptate.
Altfel cum putea să explice ceea ce se
întâmplase? Simţise slăbiciunea, ameţeala,
totul se învârtea cu el; apoi se cufundase în
întuneric. Când se trezise, îl auzise pe Matt
spunând că o altă fiinţă omenească fusese
atacată, lovită. Jefuită de data asta nu doar de
sângele său, ci chiar de viaţă. Cum se poate
explica asta altfel decât că el, Ştefan, era
asasinul?
Asta era acum, un asasin. O fiinţă
malefică. O creatură născută în întuneric,
menită să trăiască şi să vâneze şi să se
ascundă pentru totdeauna în întuneric. Şi
atunci, de ce să nu ucidă? De ce să nu-şi împlinească
menirea? Dat fiind că nu putea să
şi-o schimbe, ar putea foarte bine să se
bucure de ea. Avea să-şi dezlănţuie forţele
întunecate asupra acestui oraş care îl ura,
care pornise să îl vâneze chiar în această
clipă.
Dar mai întâi... îi era sete. Venele îi ardeau
ca o reţea de fire încinse, uscate. Avea nevoie
să bea... curând. .. acum.
Pensiunea era cufundată în beznă. Elena
bătu la uşă, dar nu îi deschise nimeni.
Tunetele bubuiau deasupra capului ei. încă
nu începuse ploaia.
După a treia rafală de ciocănituri, încercă
uşa şi văzu că era descuiată. înăuntru, casa
era tăcută şi întunecată. Bâjbâi până la scări
şi urcă. La etaj era la fel de întuneric, şi