Dragă Jurnalule

Elena fu înconjurată de ceilalţi din clipa
în care păşi în parcarea liceului. Toată lumea
era acolo, toată gaşca pe care nu o mai
văzuse de la sfârşitul lui iunie, plus patru sau
cinci pisălogi care sperau să câştige
popularitate prin asocierea cu ei. Pe rând,
Elena primi îmbrăţişările de bun venit ale
membrilor grupului ei.
Caroline se înălţase cu cel puţin doi
centimetri şi era mai suplă ca niciodată, tot
mai asemănătoare cu un manechin
din Vogue. O salută cu răceală pe Elena şi se
dădu înapoi, cu ochii ei verzi îngustaţi ca ai
unei pisici.
Bonnie nu crescuse deloc, şi capul ei
buclat şi roşcat abia ajungea la bărbia Elenei
când îşi aruncă braţele în jurul ei. Stai puţin
— bucle? îşi spuse Elena. O împinse
deoparte pe fata mai mică.
— Bonnie! Ce ţi-ai făcut la păr?
— Iţi place? Cred că mă face să par mai
înaltă. Bonnie îşi înfoie buclele deja înfoiate
şi zâmbi, cu ochii ei căprui scânteind de
încântare, cu feţişoara ei în formă de inimă
strălucind. Elena trecu mai departe.
— Meredith. Nu te-ai schimbat deloc.
Se îmbrăţişară cu drag. De Meredith îi
fusese mai dor ca de oricine altcineva, se
gândi Elena, uitându-se la fata înaltă.
Meredith nu se farda niciodată, dar oricum,
cu pielea ei măslinie perfectă şi genele lungi
şi negre, nici nu avea nevoie. Acum, o studia
pe Elena cu o sprânceană ridicată.
—Ei, părul tău e cu două nuanţe mai
deschis de la soare... Dar unde e bronzul?
Credeam că te distrezi pe Riviera franceză.
—Ştii doar că eu nu mă bronzez niciodată.
Elena îşi ridică mâinile pentru a le cerceta.
Pielea era perfectă, precum porţelanul, dar la
fel de albă şi de translucidă ca a lui Bonnie.
—Stai puţin, exclamă Bonnie, apucând o
mână a Elenei, mi-am adus aminte de ceva.
Ia ghiciţi ce am învăţat vara asta de la
verişoara mea! înainte ca vreunul dintre cei
din jur să spună ceva, ea îi informă triumfătoare:
Cititul în palmă!
Se auziră câteva gemete, apoi câteva râsete.
— Râdeţi cât vreţi, spuse Bonnie,
netulburată. Verişoara mea mi-a spus că sunt
un medium bun. Ia să vedem...