Dragă Jurnalule

Omoară-l, spuse imperios ceva în mintea
lui Ştefan. Omoară-l, rupe-i gâtul, sfâşie-i
gâtul în fâşii însângerate de carne. Dar ştia că
Damon se hrănise foarte bine în acea seară.
Aura întunecată a fratelui său era mărită,
pulsatilă, aproape că strălucea cu esenţa vieţii
pe care el o luase.
— Da, am băut din plin, spuse pe un ton
amuzat Damon, ca şi cum ar fi ştiut ce
gândea Ştefan. Oftă şi îşi trecu limba peste
buze, amintindu-şi satisfăcut. Era mic, dar
avea în el o cantitate surprinzătoare de sevă.
Nu la fel de drăguţ ca Elena, şi cu siguranţă
nu mirosea la fel de bine. Dar e întotdeauna
înviorător să simţi sângele nou cum cântă în
tine.
Damon răsuflă adânc şi se îndepărtă de
copac, uitându-se înjur. Ştefan îşi aminti şi
de acele mişcări graţioase, de fiecare gest
controlat şi precis. Secolele doar cizelaseră
eleganţa naturală a lui Damon.
— Îmi stârneşte cheful să fac asta, spuse
Damon, apropiindu-se de un copăcel aflat la
câţiva metri mai departe.
Avea o dată şi jumătate înălţimea lui
Damon şi când acesta îl apucă degetele lui nu
se uniră în jurul trunchiului. Dar Ştefan văzu
cum răsuflarea lui Damon se iuţeşte, cum îi
joacă muşchii sub cămaşa neagră subţire, şi
apoi copacul fu smuls din pământ, cu
rădăcinile atârnându-i. Ştefan simţea mirosul
puternic al pământului jilav răscolit.
— Oricum, nu-mi plăcea acolo, spuse
Damon şi îl azvârli cât de departe îi îngăduiră
rădăcinile încurcate. Apoi zâmbi fermecător.
Şi-mi stârneşte şi cheful să fac asta.
Se văzu o mişcare rapidă, o fulgerare, şi
Damon dispăru. Ştefan se uită înjur, dar nu
văzu nici urmă de el.
— Sus, frate.
Vocea venea de deasupra capului său şi
când Ştefan ridică privirea îl văzu pe Damon
cocoţat printre ramurile stejarului. Se auzi un
foşnet de frunze maronii şi el dispăru din
nou.
— Aici, în spate, frate.
Ştefan simţi o bătaie pe umăr şi se răsuci,
dar nu văzu nimic în spatele lui.
— Aici, frate.
Se răsuci din nou.
— Nu, încearcă aici.
Furios, Ştefan se întoarse în cealaltă parte,
întinzând mâna şi încercând să-l apuce pe
Damon. Dar degetele lui prinseră doar aer.
Aici, Ştefan. De data asta vocea era în
mintea lui şi Puterea ei îl zgudui profund. Era
nevoie de o forţă extraordinară pentru a
proiecta atât de clar gânduri.