Dragă Jurnalule

De acolo o coti către Podul Wickery şi
cimitir.
Un vânt tăios îi sufla părul pe spate şi îi
biciuia obrazul. In jurul ei zburau frunze de
stejar, învârtejindu-se în aer. Dar focul
distrugător din inima ei era cumplit de
arzător, topind frigul. Acum ştia ce înseamnă
o furie de nestăpânit. Intră cu paşi mari,
pe lângă mesteceni şi sălcii, până în mijlocul
cimitirului şi se uită în jurul ei cu ochi
înfriguraţi.
Deasupra ei, norii curgeau pe cer
asemenea unui râu de culoarea plumbului.
Ramurile dezgolite ale stejarilor şi
mestecenilor se zbăteau sălbatic, împletite. O
pală de vânt îi aruncă în faţă vârtejuri de
frunze. Era ca şi cum cimitirul încerca să o
alunge de acolo, ca şi cum îi arăta forţa lui,
adunându-şi puterile pentru a-i face rău.
Elena ignoră totul. Se răsuci şi privirea ei
arzătoare se plimbă cercetătoare printre
lespezile de mormânt. Apoi se întoarse şi
strigă direct în vântul mânios. Un singur
cuvânt, dar cel care ştia că îl va aduce acolo.
— Damon!