Dragă Jurnalule

— Nu, spuse Elena tăios. Nu, o să ne
mulţumim doar cu ceea ce avem, adăugă
ea cu o voce mai calmă şi se aplecă
peste carneţelul ei de notiţe.
Din nou nu se mai auzi nimic, doar
sunetul pixurilor pe hârtie şi foşnetul
paginilor întoarse.
— Bun, spuse în cele din urmă Elena.
Acum mai avem doar de măsurat unde
punem pereţii despărţitori. Cineva
trebuie să meargă în spatele gradenelor...
Ei, ce se-ntâmplă?
Luminile din sala de sport începuseră
să pâlpâie şi scăzuseră în intensitate.
— Oh, nu, spuse Meredith exasperată.
Luminile pâlpâiră din nou, se stinseră şi
se aprinseră iar, foarte slabe.
— Nu reuşesc să citesc nimic, spuse
Elena, uitându-se lung la ceea ce părea
să fie o foaie albă şi goală de hârtie.
Ridică privirea către Bonnie şi
Meredith şi văzu două pete albe în loc de
chipuri.
— Ceva s-a întâmplat probabil cu
generatorul de urgenţă, spuse Meredith.
Mă duc să-l caut pe domnul Shelby.
— Nu putem să terminăm asta mâine?
întrebă Bonnie pe un ton plângăreţ.
— Mâine e sâmbătă, răspunse Elena.
Şi trebuia să facem asta săptămâna
trecută.
— Mă duc după Shelby, spuse din nou
Meredith. Haide, Bonnie, vino cu mine.
— Am putea merge toate..., începu
Elena, dar Meredith o întrerupse.
— Dacă plecăm toate şi nu-l găsim, nu
mai putem intra aici. Haide, Bonnie, e
doar în şcoală.
— Dar e întuneric acolo.
— E peste tot întuneric; e noapte.
Haide odată; în două suntem în
siguranţă. O trase pe Bonnie, reticentă,
către uşă. Elena, nu deschide uşa
nimănui.
— De parcă mai trebuia să-mi spui,
zise Elena, deschizându-le uşa şi
urmărindu-le câţiva paşi pe coridor.
Când dispărură în întuneric, intră la
loc în sală şi închise uşa.
Ei, asta era o adevărată belea, cum
obişnuia să spună mama ei. Elena se
apropie de cutia de carton cu care venise
Meredith şi începu să bage înapoi în ea
dosarele şi carneţelele scoase. In lumina
pală le vedea doar ca pe nişte contururi
vagi. Nu se auzea nici un sunet, cu