Dragă Jurnalule

După ce o lăsă pe Elena acasă, Ştefan se
duse în pădure.
O luă pe Old Creek Road, mergând pe sub
norii cenuşii prin care nu se vedea nici un
petic de cer, către locul unde oprise în prima
zi de şcoală.
Lăsă maşina şi încercă să regăsească
drumul care ducea către luminişul unde
văzuse cioara. Instinctele lui de vânător îl
ajutară, căci îşi aminti de forma unui anume
tufiş sau de un copac noduros, până ce ajunse
la locul deschis, înconjurat de stejari bătrâni.
Aici era. Sub pătura frunzelor maronii
pătate, poate că mai existau încă oasele
iepurelui.
Respirând adânc pentru a se calma, pentru
a-şi aduna Puterile, aruncă un gând iscoditor,
întrebător.
Şi pentru prima oară de când venise în
Fell’s Church, simţi pâlpâind un răspuns. Dar
părea slab şi tremurător, şi nu-l putea localiza
în spaţiu.
Oftă şi se întoarse... şi încremeni.
Damon se afla în faţa lui, cu braţele
încrucişate pe piept, rezemat de cel mai mare
stejar din luminiş. Arăta ca şi cum era acolo
de multe ore.
— Aşa deci, spuse Ştefan apăsat, e
adevărat. A trecut multă vreme, frate.
— Nu atât de multă cât crezi tu, frate.
Ştefan îşi aminti de acea voce, catifelată,
ironică.
— Nu te-am pierdut din ochi de-a lungul
anilor, continuă calm Damon. îndepărtă o
bucăţică de coajă de copac de pe mâneca
jachetei de piele la fel de detaşat ca pe
vremea când îşi aranja manşetele de brocart.
Dar tu n-aveai cum să ştii asta, nu? Ah, nu,
Puterile tale sunt la fel de slabe ca
întotdeauna.
— Ai grijă, spuse încet Ştefan, pe un ton
ameninţător. Ai mare grijă în noaptea asta.
Nu sunt prea îngăduitor.
— Sfântul Ştefan furios? Ca să vezi. Eşti
supărat, bănuiesc, din cauza micilor mele
incursiuni în teritoriul tău. Am făcut-o doar
pentru că vreau să fiu aproape de tine. Fraţii
ar trebui să fie apropiaţi.