Dragă Jurnalule

aşteptase? La scrisori de dragoste de la
Caroline? La un pumnal plin de sânge?
Apoi văzu fâşia subţire de mătase,
împăturită cu grijă într-un colţ al casetei. O
scoase şi şi-o trecu printre degete. Era
panglica de culoarea caisei pe care o pierduse
în a doua zi de şcoală.
Oh, Ştefan. Lacrimile îi umplură ochii şi
simţi cum în piept inima îi creşte, plină de
fericire. De atâta vreme? De atâta vreme ţii la
mine? Oh, Ştefan, cât te iubesc...
Şi nu contează dacă nu poţi să mi-o spui,
îşi zise. Se auzi un sunet dincolo de uşă şi ea
strânse repede panglica şi o puse la loc în
casetă. Apoi se întoarse către uşă, ştergânduşi
lacrimile.
Nu contează dacă n-o poţi spune acum. O
s-o spun eu pentru amândoi. Şi într-o bună zi
o să înveţi s-o spui şi tu.