Dragă Jurnalule

Renunţase la dreptul de a vedea lumina
soarelui şi devenise pentru ea o creatură a
întunericului. Un vânător condamnat să fie
veşnic el însuşi vânat, un hoţ care trebuia să
fure viaţă pentru a-şi umple propriile vene. Şi
poate un criminal.
Nu, spuseseră că fata aceea, Vickie, nu
avea să moară. Dar poate că următoarea lui
victimă da. Gel mai rău lucru în legătură cu
ultimul lui atac era că nu-şi amintea nimic de
el. îşi aducea aminte de slăbiciune, de dorinţa
copleşitoare, şi îşi amintea cum pătrunsese
clătinându-se în biserică, dar nimic după
aceea. îşi revenise afară, cu ţipătul Elenei
răsunându-i în urechi — şi alergase spre ea
fără să se oprească să se întrebe ce se putuse
întâmpla.
Elena... Pentru o clipă, simţi un val de
bucurie şi încântare pură, şi uită de orice
altceva. Elena, caldă precum lumina soarelui,
dulce ca dimineaţa, dar cu un miez de oţel
care nu putea fi frânt. Era asemenea unui foc
arzând în gheaţă, precum tăişul ascuţit al unui
pumnal de argint.
Dar avea el dreptul de a o iubi?
Sentimentele lui pentru ea o puneau în
pericol. Şi dacă, data următoare când îl
copleşea dorinţa, Elena avea să fie fiinţa
omenească aflată în apropierea lui, cel mai
apropiat potir umplut cu sângele cald şi
dătător de viaţă?
Am să mor şi n-am să mă ating de ea, îşi
spuse, făcând din gând un jurământ. Am să
mor de sete înainte să mă ating de venele ei.
Şi jur că nu-mi va cunoaşte nicicând secretul.
Nu va trebui nicicând să renunţe la lumina
soarelui pentru mine.
In spatele lui cerul se lumina. Dar înainte
să plece, îşi trimise în eter un gând iscoditor,
cu toată forţa durerii din spatele lui, căutând
o altă Putere care s-ar putea afla prin
preajmă. Căutând o altă explicaţie pentru
ceea ce se întâmplase în biserică.
Dar nu era nimic, nici o urmă de răspuns.
Cimitirul îşi râse de el în tăcere.
Elena se trezi cu soarele strălucindu-i în
fereastră. Se simţi dintr-odată ca şi cum
tocmai îşi revenise după o lungă răceală, şi
ca şi cum ar fi fost dimineaţa de Crăciun. Se
ridică în capul oaselor, cu gândurile
învălmăşite.
Au. O durea tot trupul. Dar ea şi Ştefan —
totul era acum în regulă. Ticălosul ăla beat de
Tyler... Dar Tyler nu mai conta. Nimic nu
mai conta în afară de faptul că Ştefan o
iubea.
Coborî la parter în cămaşă de noapte,
dându-şi seama după lumina din ferestre că
dormise foarte mult. Mătuşa Judith şi
Margaret erau în living.