Dragă Jurnalule

Ştefan se întoarse cu o mişcare bruscă de
la fereastră.
De ce deschidea răni vechi? Dar, chiar pe
când îşi spunea asta, scoase de sub cămaşă
lanţul subţire de aur pe care îl purta la gât.
Mângâie cu degetul mare şi arătătorul inelul
atârnat de el, apoi îl ridică în sus, în lumină.
Cercul îngust era lucrat cu măiestrie în aur,
iar cele cinci secole scurse nu îi şterseseră
strălucirea. Avea încrustată în el o singură
piatră, un lapislazuli de mărimea unghiei de
la degetul mic al lui Ştefan. Acum el se uită
la piatră, apoi la inelul greu de argint, tot cu
lapislazuli, de pe mâna lui, şi simţi în piept o
durere familiară.
Nu putea uita trecutul, şi de fapt nici nu
dorea asta. în ciuda a tot ce se întâmplase, îşi
amintea cu dragoste de Katherine. Dar exista
o amintire pe care trebuia să nu o tulbure, o
pagină a jurnalului pe care trebuia să nu o
întoarcă. Dacă ar trebui să retrăiască acea
oroare, acea... monstruozitate, ar înnebuni.
La fel cum înnebunise de durere în acea zi,
acea ultimă zi, când îşi privise propria
damnare...
Ştefan se rezemă de fereastră, lipindu-şi
fruntea de geamul rece. Preceptorul lui avea
o altă vorbă: Răul nu-şi va găsi nicicând
pacea. Poate că va triumfa, dar nu-şi va
găsi nicicând pacea.
Oare de ce venise în Fell’s Church?
Sperase să găsească aici pacea, dar asta era
imposibil. Nu va fi niciodată acceptat, nu se
va linişti niciodată. Nu putea schimba ceea ce
era.
În dimineaţa aceea, Elena se trezi mai
devreme decât de obicei. O auzea pe mătuşa
Judith foindu-se prin camera ei, pregătindu-se
să-şi facă duşul. Margaret încă mai dormea,
ghemuită ca un şoricel în patul ei. Elena trecu
fără zgomot prin faţa uşii, pe jumătate
deschisă, de la camera surorii ei mai mici şi o
luă de-a lungul coridorului pentru a ieşi din
casă.
Aerul era proaspăt şi limpede în dimineaţa
asta; în gutui nu se aflau decât obişnuitele
gaiţe şi vrăbii. Elena, care cu o seară înainte
se culcase cu o durere năucitoare de cap, îşi
ridică faţa către cerul azuriu fără nori şi
respiră adânc.
Se simţea mult mai bine decât se simţise
ieri. îi promisese lui Matt că se întâlneşte cu
el înainte de şcoală şi, deşi nu aştepta cu
nerăbdare întâlnirea asta, era convinsă că
totul avea să fie în regulă.
Matt locuia la doar două străzi de liceu.
Era o casă simplă, cu bârne din lemn, la fel ca
toate celelalte de pe acea stradă, poate doar
că leagănul de pe verandă era puţin mai tocit,
vopseaua ceva mai cojită. Matt era deja afară,