Dragă Jurnalule

greutate care o strivea. Degetele lui Meredith
erau calde şi uscate.
— Meredith, spuse, ştii ce s-a întâmplat cu
Ştefan?
— Vrei să spui că tu nu ştii?
Ochii negri ai lui Meredith se făcură mari,
şi Elena simţi cum greutatea o striveşte şi
mai mult. Era ca şi cum se afla în adâncul
unei ape, foarte adânc, fără costum de
scafandru.
— Nu l-au... nu l-au arestat încă, nu?
spuse, chinuindu-se să rostească aceste
cuvinte.
— Elena, e şi mai rău. A dispărut. Poliţiştii
s-au dus la pensiune azi-dimineaţă devreme
şi el nu era acolo. Au venit şi la şcoală, dar
n-a apărut azi deloc. Au zis că i-au găsit
maşina pe Old Creek Road. Elena, poliţia
crede că a plecat, ca a fugit din oraş, pentru
că e vinovat.
— Nu e adevărat, spuse Elena printre dinţi.
Văzu colegii întorcându-se şi uitându-se la
ea, dar nu-i mai păsa. E nevinovat.
— Ştiu că asta crezi tu, Elena, dar atunci
de ce-ar fi plecat?
— N-a plecat. Nu, n-a plecat.
Ceva ardea în Elena, un foc de mânie care
înăbuşi teama zdrobitoare. Răsuflarea ei
deveni sacadată.
— N-ar fi plecat niciodată de bunăvoie din
oraş, spuse.
— Vrei să spui că cineva 1-a forţat s-o
facă? Dar cine? Tyler n-ar îndrăzni...
— L-a forţat, sau şi mai rău, o întrerupse
Elena. Acum, toată clasa se uita la ele, şi
doamna Halpern tocmai deschidea gura să
vorbească. Elena se ridică brusc,
uitându-se înjur fără să vadă nimic.
— Să-l ferească Dumnezeu dacă i-a făcut
rău lui Ştefan, spuse ea.
Să-l ferească Dumnezeu!
Apoi se răsuci şi porni către uşă.
— Elena, întoarce-te! Elena!
Auzi strigătele în urma ei, ale lui Meredith
şi ale doamnei Halpern. Merse mai repede,
tot mai repede, privind doar înainte, cu un
singur gând în minte.
Ceilalţi credeau că se ducea după Tyler
Smallwood. Bun. N-aveau decât să-şi piardă
timpul alergând în direcţia greşită. Ea ştia ce
are de făcut.
Ieşi din şcoală în aerul rece de toamnă.
Mergea repede, şi picioarele ei străbătură
rapid distanţa între şcoală şi Old Creek Road.