Nr. 6-7/2011 - Politia de Frontiera

Hramul Bisericii Sfântului Voievod Ætefan
De sãrbãtoarea Sfântului Voievod Ætefan cel Mare, 2 iulie,
chiar dacã vremea era de iarnã, cu temperaturi de 7 - 8˚ C,
poliåiætii de frontierã maramureæeni au îmbrãcat haine de
sãrbãtoare æi au fost gazdele cetãåenilor din Sighet, localitãåilor
din apropiere, oficialitãåilor æi colegilor de la ISU, care au asistat
la liturghia arhiereascã oficiatã de cãtre Preasfinåitul Episcop
Iustin Sigheteanu, înconjurat de un mãreå sobor de preoåi æi
diaconi. Ei au sãrbãtorit hramul Bisericii Sf. Voievod Ætefan cel
Mare, din incinta IJPF Maramureæ æi pãstoritã de preotul paroh
Vasile Grigor.
La slujbã au asistat comisarul-æef de poliåie Bogdan Mihail
Ivãnescu, adjunctul inspectorului general al Poliåiei de Frontierã
Române, primarul Municipiului Sighetu Marmaåiei, profesor
Eugenia Godja, senatorul Gheorghe Mihai Bârlea, procurorul
Ioan Ulici, colonelul Ion Pop, æeful ISU Maramureæ, comisarul
Dumitru Rus - D.G.A. Serviciul Teritorial Maramureæ, lt. col.
Costin Gavril, æeful CMJ Maramureæ, lucrãtori din cadrul IJPF æi
ISU, alte oficialitãåi locale æi judeåene.
Aceastã bisericã poartã numele ocrotitorului Poliåiei de
Frontierã, Ætefan cel Mare, iar acest fapt nu este întâmplãtor,
întrucât domnitorul a apãrat, ca nimeni altul, fruntariile åãrii, iar
Poliåia de Frontierã a închinat Biserica în cinstea acestuia.
Lãcaæul de rugãciune s-a ridicat în urmã cu doi ani, prin
contribuåia poliåiætilor de frontierã, care au fost preocupaåi de
cinstirea marelui domnitor æi, totodatã, au manifestat dragoste æi
ataæament faåã de Bisericã, faåã de Dumnezeu.
„Am fãcut o tradiåie ca sã fim prezenåi aici, sã le facem bucurie
conducãtorilor acestei instituåii, care au æi ctitorit biserica din
osteneala æi din ofrandele lor, æi credincioæilor care o cerceteazã,
pentru cã ea are o incintã separatã de incinta instituåiei æi poate fi
frecventatã æi de credincioæi. A fost o zi binecuvântatã, o zi în care
ne-am amintit de Sfântul Voievod Ætefan cel Mare, care a trãit 50
de ani pentru neamul lui æi a ctitorit biserici æi mãnãstiri æi, pentru
cã se trage din stirpea maramureæenilor, i-am construit
æi în Maramureæ o bisericã voievodalã, o bisericã a lui
Dumnezeu æi o casã a lui Ætefan cel Mare æi Sfânt”, a spus
Preasfinåitul Pãrinte Iustin Sigheteanul. Adresându-se celor
prezenåi, a mai amintit ce spunea, în urmã cu ceva vreme,
cel mai mare istoric al românilor, Nicolae Iorga, referinduse
la Ætefan cel Mare: „Domnise aproape cincizeci de ani,
o jumãtate de veac. Venise tânãr, în vijelia nãvãlirii, ca sã
rãzbune pe ai sãi, ca sã-æi întemeieze viaåa æi ca sã tragã
zid de vitejie în jurul åãrii sale de moætenire. De atunci,
toate drumurile spre hotarele duæmane fusese bãtute de
copitele cailor oætirii sale. Dar peste sabia lui minunatã
apãsa o mânã sigurã, stãpânitã de un gând cuminte. I-a fost
totdeauna milã de sângele oamenilor vãrsat în zãdar.
A adus cu dânsul rânduiala æi buna cârmuire. Oastea
aceea, ale cãrei steaguri îi fluturau deasupra sicriului, el
o închegase, el o fãurise, ca pe o singurã armã menitã
sã învingã totdeauna. Boierilor acelora, ce-l întovãrãæeau
înainte de a-æi lua hotãrâtorul rãmas bun, el li statornicise
chemãrile æi drepturile. Secerând buruiana roæie a vremilor
de restriæte æi nelegiuire, el curãåise åãrâna ce bãuse sângele
nevinovat, coborând în ea sfinte temelii de bisericã. Vlãdicilor ce
se rugau acum la Dumnezeu pentru sufletul sãu el li pusese mitra
pe cap, dupã ce ætiuse cã se cuvine s-o poarte.
Gândul lui de înåelepciune se stinsese în sfâræit, sau, mai
curând, el se cobora ca o razã de bucurie asupra tuturora, trecea
ca o binecuvântare asupra bogãåiei lanurilor æi fremãta ca o
ameninåare pentru vrãjmaæii viitorului prin frunza pãdurilor ce
ocrotiserã si meniserã luptele învingãtoare. Glasul lui nu se mai
auzea însã æi icoana lui nu mai stãtea înaintea nimãnuia.
Æi candela aprinsã deasupra mormântului sãu s-a stins uneori,
în zile rele. Mâni de hoåi au scormonit în mormântul cel sfânt.
Dar amintirea sa a luminat totdeauna în marea bisericã a
conætiinåii neamului. Uneori mai tare, alteori mai slab, dar nici un
vânt nãprasnic n-a putut-o stinge. Æi astãzi ea se înalåã puternicã,
în marea flacãrã de mândrie æi recunoætinåã ce porneæte din toate
inimile noastre la pomenirea celor patru sute de ani de la moartea
puternicului împãrat senin al românimii”.
Marius IONESCU
Gabriel CRÃCIUN
22
F R O N T I E R A E E v e n i m e n t