Nr. 6-7/2011 - Politia de Frontiera

147 ani de supraveghere a frontierelor
Instituåia apãrãrii frontierelor a existat din cele mai vechi gãsite asupra cãlãtorilor æi cãråile de citit sunt poprite; pentru
timpuri, cunoscând o serie de transformãri æi perfecåionãri, obiectele poprite, precum arme, praf de puæcã æi alte asemenea,
ajungându-se la actuala structurã organizatoricã. Indiferent de comandirii vor pune rãspundere straænicã asupra vameæilor a nu
forma de organizare æi denumire - plãieæi, potecaæi, mãrginaæi, lãsa sã intre ceva din acestea la nici o întâmplare. Comandantul
cordonaæi, cãlãraæi, martologi, dorobanåi, grãniceri, poliåiæti de de punct priveghea asupra tuturor slujbaæilor din schelã ca sã se
frontierã - întotdeauna conåinutul misiunilor a fost acelaæi, cu poarte cu pasagerii cu toatã cuviinåa æi fãrã nici un fel de asuprire,
anumite particularitãåi, în funcåie de caracterul perioadei istorice dând însuæi pildã de bunã purtare blândã æi plinã de cuviinåã cu
existente: în timp de pace strãjuirea hotarelor, prevenirea toåi pasagerii, pânã la cel mai mic.
activitãåilor ilegale la adresa siguranåei interne, pornind de la Modelul din Åara Româneascã este preluat, patru ani mai
graniåã, a intereselor externe ale åãrii, iar, în timp de rãzboi, târziu, în Moldova.
participarea, alãturi de celelalte foråe
combatante, la lupta pentru apãrarea
pãmântului strãmoæesc.
4
PAZA GRANIÅELOR ÎN PERIOADA
ANTICÃ
Tracii aæezau posturi pe înãlåimile
dominante, pentru a semnala apariåia
unor invadatori, folosind ca mijloc
de avertizare, îndeosebi, focul. La
încruciæãrile de drumuri se vãmuiau
produsele negustorilor strãini care
întreåineau schimburi comerciale cu
bãætinaæii.
În timpul lui Decebal, principalele cãi de comunicaåie au
fost întãrite cu cetãåi prevãzute cu æanåuri de apãrare, maluri de
pãmânt æi garduri din lemn æi piatrã. În Dacia Romanã, paza
hotarelor consta dintr-un sistem de limesuri, fortificaåii, castre æi
tabere situate pe graniåã.
Vreme îndelungatã, sistemul de pazã æi apãrare a hotarelor
a revenit cetãåilor de la margine. Încã în primii ani de domnie,
Mircea cel Bãtrân a construit o cetate la Giurgiu, în care a aæezat
„ strãji ca sã vegheze la tot ce se întâmplã dincolo de apã” æi una
la Turnu, edificatã pe ruinele unei cetãåi mult mai vechi.
De asemenea, Ætefan cel Mare, organizând armata moldoveanã,
a înfiinåat „mãrginaæii” care, plasaåi la marginea åãrii, aveau datoria
„sã dea de ætire când åara era ameninåatã cu invazii din afarã”.
În timpul lui Mihai Viteazul existau, pe aceastã linie, „steagurile
de cãlãraæi” (cãlãraæii de margine), plasate în localitãåile de
graniåã. Pe la anul 1690, domnitorul Constantin Brâncoveanu,
tot în Åara Româneascã, înfiinåeazã un corp distinct al graniåelor
- „martologii” - care, alãturi de plãieæii din 230 de sate æi pãråi de
sate, asigurau paza trecerilor peste Dunãre æi munte.
APARIÅIA CORPULUI GRÃNICERILOR
Schimbãri importante a cunoscut instituåia grãnicereascã
dupã Tratatul de la Adrianopole (1829), când Åãrile Române
æi-au putut crea armate proprii - miliåiile naåionale pãmântene.
Potrivit prevederilor Regulamentului Organic, îndatoririle noii
oætiri constau, îndeosebi, în „paza graniåilor, a carantinilor æi a
vãmilor, cordonul de sãnãtate, slujba dinlãuntru, slujba oraæelor æi
judeåelor, privegherea lucrãtoare pentru împlinirea dãjdiilor...”
În anul 1834, pe timpul Regulamentului Organic, s-a înfiinåat
pentru prima datã, în Muntenia, Corpul Grãnicerilor, întocminduse
„Proectul asupra pazei Dunãrei æi a graniåei dinspre Austria æi
Moldova”. Paza graniåei se fãcea în punctele mai importante de
cãtre oastea permanentã, iar în punctele secundare, atât pe linia
Dunãrii cât æi pe frontiera muntoasã æi spre Moldova, de cãtre
cordonaæi (la Dunãre), potecaæi sau pichetaæi (la munte) æi care
se luau din oamenii satelor din apropierea frontierei.
Porunca nr. 6 din 10 ianuarie 1852 a Domnitorului Åãrii
Româneæti, Barbu Dimitrie Ætirbei, cãtre æeful Oætirii stipula,
printre altele, cã „paza graniåelor prinåipatului despre munte
æi despre Dunãre este încredinåatã comenzilor de grãniceri æi
toatã poliåia acestor graniåe ofiåerilor comandiri, fiecare subt a
sa rãspundere cu desãvâræitã putere la punctul sãu respectiv”.
Comandantul de punct veghea ca prin punct „nici un fel de marfã
sã intre sau sã iasã pe ascuns decât prin legiuite puncte; scrisorile
UNIREA PRINCIPATELOR ROMÂNE
Unirea Principatelor Române din 1859 a adus modificãri æi în
ceea ce priveæte structura grãnicerilor, în sensul contopirii celor
douã administraåii într-una singurã. Prin Decretul nr. 485 din
10 iulie 1862 a fost desfiinåatã graniåa de pe Milcov dintre cele
douã state româneæti. Înaltul Decret Domnesc numãrul 893/
24 iulie 1864 al domnitorului Alexandru Ioan Cuza prevedea
organizarea grãnicerilor din Moldova dupã modelul celui din
Åara Româneascã æi unirea celor douã corpuri grãnicereæti.
Corpul grãnicerilor, de dincoace æi de dincolo de Milcov, unificat,
fãcea parte integrantã din armatã, aflându-se sub autoritatea
nemijlocitã a Ministerului de Rãzboi. El era organizat pe patru
Inspectorii: Bucureæti, Iaæi, Piatra-Neamå æi Piteæti, structurate
pe câte zece batalioane, fiecare cu câte trei-patru companii.
Menåionãm cã în scrisoarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza,
trimisã la 1 octombrie 1865 lui Napoleon al III-lea, împãratul
Franåei, vorbind despre progresele pe care le fãcuse România
în domeniul militar, preciza cã aceasta dispunea de 12.000 de
grãniceri.
Dupã Unirea Principatelor (1859), Corpul Grãnicerilor
a continuat sã rãmânã cu aceeaæi organizaåie pânã în 1864,
când s-au înfiinåat în Moldova 15 companii de grãniceri æi s-a
fãcut organizarea totalã a grãnicerilor din toatã åara. Aceastã
organizaåie cuprindea patru inspectorii, fiecare cu 2-4 batalioane
a 4 companii.
Un moment de aleasã semnificaåie, l-a reprezentat
solemnitatea de la 1 septembrie 1863, de pe platoul Cotroceni,
de acordare a noilor drapele unitãåilor militare. Acestea purtau
cele trei culori introduse dupã proclamarea Unirii, roæu, galben
æi albastru, precum æi inscripåia „Onoare æi patrie”. Grãnicerilor li
s-au înmânat douã drapele: unul Cordonul Dunãrii, altul Cordonul
Munåilor.
Înaltul Decret nr. 760 din 3 martie 1904, de instituire a corpului
de grãniceri, stabileæte cã acesta, pe lângã misiunea de pazã æi
supraveghere a frontierelor, avea æi îndatoriri de ordin vamal æi
poliåienesc. Prin Decretul-Regal nr. 1187 din 31 martie 1904
privind Regulamentul asupra serviciului de poliåie la punctele
de frontierã în porturi æi gãri s-au pus bazele organizatorice
funcåionale æi relaåionale ale Poliåiei de Frontierã. La 1 aprilie
1904, prin Înalt Decret nr. 884, Corpul Grãnicerilor æi-a schimbat
denumirea în „Batalionul de Grãniceri”. Alte modificãri apar în
anii 1906 (la 1 septembrie 1906), prin Înalt Decret nr. 3178 s-
a pus în aplicare primul Regulament al serviciului grãnicerilor,
prin care s-au stabilit condiåiile de funcåionare a serviciului de
F R O N T I E R A I I s t o r i e