Tehnici de manipulare - Proiect SEMPER FIDELIS

Bogdan Ficeac
În general, ori de câte ori sesizaţi că o explicaţie este neclară, că unele generalităţi sunt
extrem de vagi, că mesajele transmise de diverşi vorbitori sunt retorice, confuze ori
neconforme cu realitatea, înseamnă că "nu merge ceva". În majoritatea cazurilor, pentru a
escamota realitatea sau pentru a-şi ascunde obiectivele reale, diverşi indivizi încearcă să
apeleze la noi construcţii semantice, la etichetări neobişnuite sau la teorii cu aparenţă de
fundamentare ştiinţifică. Spre exemplu, pentru că tranziţia în România postrevoluţionară a
înregistrat nenumărate poticneli, ea a fost calificată drept "originală", această etichetă fiind
considerată suficientă pentru a motiva eşecurile "inevitabile", dar şi pentru a induce ideea că,
deşi "originală", tranziţia există şi avansează triumfal. Nici unul dintre utilizatorii acestei
etichete nu a explicat vreodată, în mod concret, ce înţelege prin termenul de "original". Dacă
analizăm programele partidelor de pe scena politică românească vom vedea că multe, chiar şi
dintre cele cu aderenţă semnificativă la electorat, nu au o doctrină clară, aceasta fiind înlocuită
cu generalităţi extrem de vagi şi de confuze. Şi exemplele pot continua la nesfârşit.
Pentru a scăpa de tentativele de influenţare prin inducerea unor astfel de confuzii
cognitive, cea mai eficientă cale este aceea de a pune mereu întrebări. Atunci când ceva vi se
pare neclar, întrebaţi până vă lămuriţi. Foarte mulţi agenţi de influenţă încearcă evitarea unor
răspunsuri concrete prin crearea unui sentiment de jenă în interiorul celui care este nelămurit.
Fie indirect, printr-o privire severă sau ironică, fie direct, prin fraze, uneori chiar brutale, de
genul: Eşti prea prost să înţelegi! Cum poţi să pui asemenea întrebări Te credeam mai
deştept! Eşti prea nervos ca să judeci cu luciditate! ş.a.m.d. În astfel de cazuri, cel mai indicat
este să aplicaţi "metoda Ion Roată", întrebând la modul foarte nevinovat: Domnule, explicaţia
dumneavoastră este excelentă, dar prea elevată pentru mine. Aţi putea să repetaţi concret, în
câteva cuvinte, ce aţi vrut să spuneţi Evident, în funcţie de situaţie şi de interlocutor, puteţi
folosi un ton serios sau mucalit, puteţi reformula întrebarea, puteţi găsi alte variante. Esenţial
este să întrebaţi.
Sesizarea confuziei emoţionale
Cel mai puternic instrument de manipulare a individului este apelul la sentimentele sale.
Artizanii manipulării elaborează strategii, uneori extrem de complexe, pentru a trece de
bariera raţiunii către emoţiile individului, pentru a-i exploata cele mai ascunse dorinţe sau
temeri, mergând până la activarea instinctului fundamental de conservare. Ei urmăresc cu
atenţie ce anume aşteaptă subiecţii într-o anume situaţie socială, care sunt sursele de teamă
sau de inducere a unui sentiment de vinovăţie, ce interese sau dorinţe intime se manifestă, mai
mult sau mai puţin vizibil, la un anumit moment dat. Cunoscând toate acestea, este foarte uşor
apoi pentru manipulatori să vină în întâmpinarea necesităţilor emoţionale ale indivizilor, să le
cucerească încrederea şi să-i subjuge, fără ca ei să-şi dea seama. Sau dacă realizează că au fost
manipulaţi, de cele mai multe ori este prea târziu pentru a mai face ceva.
Diane Louie, o supravieţuitoare a tragediei din jungla Guyanei (a făcut parte din grupul
de fugari, condus prin junglă de Clark, în dimineaţa de dinaintea masacrului), povestea o
amintire dureroasă din viaţa ei. Într-o zi s-a îmbolnăvit din cauza unui virus intestinal şi a fost
dusă la infirmeria din Jonestown. Ceva mai târziu, Jim Jones a venit la patul ei şi a întrebat-o:
Cum te mai simţi Ea s-a cufundat în pături, evitând să-l privească în ochi. Ai vrea să
mănânci ceva anume, a continuat Jones. Diane şi-a amintit atunci de locuinţa ei mizerabilă,
de gândacii din mâncare, de munca istovitoare, de toate promisiunile cu care Jones i-a înşelat
pe ea şi pe ceilalţi şi a răspuns: Nu. Totul e în regulă. Mă simt mai bine. Mult mai târziu avea
118