Tehnici de manipulare - Proiect SEMPER FIDELIS

Tehnici de manipulare
Doctrina mai presus de oameni se află în strânsă interdependenţă cu toate celelalte
tehnici de remodelare a gândirii umane, dar mai ales cu Ştiinţa sacră. Aceasta din urmă are ca
obiectiv, după cum spuneam, crearea unei aure de sacralitate în jurul ideologiei totalitare.
Ideologia nu poate fi pusă la îndoială, ea reprezintă adevărul absolut şi oferă singura "cale de
progres" a fiinţei umane. Pentru a înlătura orice umbră de îndoială cu privire la aceste
postulate, este aplicat mecanismul de manipulare, schematic numit Doctrina mai presus de
oameni, prin care întreaga experienţă umană este subordonată principiilor doctrinare.
Astfel, chiar dacă ideologia este perfectă, trebuie totuşi să se integreze perfect în realitate,
să fie motivată perfect de trecut şi să determine în mod firesc viitorul. În acest mod, orice
îndoială cu privire la forţa şi corectitudinea ei este înlăturată. Însă potriveala între doctrina
totalitară şi realitatea unei comunităţi umane e foarte greu, dacă nu imposibil de atins. Cum
doctrina este perfectă, evident realitatea e cea care trebuie modificată pentru a veni în
concordanţă cu ideologia. Altfel spus, doctrina este "sacră", perfectă, în timp ce oamenii sunt
imperfecţi, iar colectivitatea umană trebuie remodelată pentru a se putea bucura de
"binefacerile" promise de noua ideologie.
La nivel de societate, istoria este rescrisă complet, evenimentele din trecut sunt
reinterpretate total sau, atunci când acest lucru este imposibil, sunt trecute sub tăcere şi uitate,
liderilor sistemului totalitar li se confecţionează biografii mesianice ş.a.m.d. Întreg trecutul e
recreat pentru a motiva apariţia şi impunerea noii doctrine în respectiva comunitate umană.
Apoi urmează recrearea prezentului, prin mijloacele deja descrise, pentru a se cupla perfect cu
"logica" doctrinei. Drept urmare configurarea viitorului va ţine seama de această nouă
"realitate" conformă cu ideologia şi se va integra perfect în viziunea propovăduită de liderii
sistemului totalitar.
Am putea concluziona că această tehnică de remodelare a gândirii umane are ca obiectiv
inocularea ideii că doctrina, dincolo de aura ei sacră, este mai adevărată, mai "reală" decât
însăşi realitatea. Iar cei care nu înţeleg nu pot fi decât indivizi cu "mentalităţi burgheze",
indivizi neadaptabili, devianţi, care nu doresc să accepte "noile, realităţi".
Delimitarea socială constă în împărţirea indivizilor în două categorii distincte: de o parte
sunt cei al căror drept la existenţă trebuie recunoscut, iar de cealaltă cei care nu au nici un
drept. Cerinţa de puritate nu acceptă nuanţele sau indivizii neimplicaţi. De aceea împărţirea
societăţii se face conform principiului "cine nu este cu noi, este împotriva noastră". Cale de
mijloc nu există. De o parte se află adepţii, de cealaltă "oile rătăcite". Sau, în viziunea
totalitarismului comunist, de o parte sunt marea majoritate a "tovarăşilor", "oamenii noi",
"constructorii conştienţi ai socialismului şi comunismului", de cealaltă parte sunt indivizii cu
"mentalităţi ale vechii societăţi burghezo-moşiereşti", "lacheii imperialismului", ba chiar
"reacţionari", "huligani" sau ticăloşi aflaţi în slujba "agenturilor străine".
Menirea societăţii, a partidului consta în curăţarea sa de asemenea "impurităţi". Efectele
acţiunilor de epurare se manifestau atât la nivelul celor docili, cât şi la nivelul disidenţilor.
Pentru docili, chiar dacă în adâncul lor nu credeau în noua ideologie, permanenta ameninţare
că dreptul la existenţă le putea fi luat la cea mai mică abatere constituia o motivaţie suficientă
pentru a se integra sistemului. Sistemele totalitare au redus chintesenţa existenţei umane de la
celebra teză carteziană "cuget, deci exist", la o constatare mult mai pragmatică: "mă supun,
deci exist".
În ceea ce priveşte "devianţii", după perioadele de execuţii în masă, sistemul s-a
perfecţionat, oferindu-le acestora posibilitatea de "reeducare", ca alternativă la sentinţa de
condamnare la moarte sau la temniţă grea.
47