Tehnici de manipulare - Proiect SEMPER FIDELIS

Bogdan Ficeac
Când trec prin momente grele, ce par fără ieşire, sunt sfătuiţi să nu aştepte ajutor de la nimeni,
ci să caute puterea de a depăşi criza doar în ei înşişi. Pentru a le dezvolta tinerilor acest
sentiment de încredere în forţele proprii, profesorii respectă cu stricteţe anumite reguli. Spre
exemplu, oricât de stupide ar fi întrebările sau răspunsurile unui elev, niciodată dascălul nu-i
va spune "eşti prost", "nu reuşeşti să pricepi un lucru atât de simplu" sau "dacă mergi tot aşa,
n-o să iasă nimic de capul tău", ci va folosi doar expresii de genul "întrebarea nu e bună" ori
"răspunsul e foarte bun", care nu fac nici o referire la persoana elevului sau la capacitatea lui
de învăţare. Întotdeauna elevul este cel mai bun, cel mai deştept, întâmplându-se ca doar
întrebările sau răspunsurile lui să fie, uneori, proaste.
În societăţile asiatice sau de sorginte latină, lucrurile stau cu totul altfel. Din fragedă
pruncie, copiii sunt învăţaţi să ţină seama permanent de tradiţii, de părerile familiei sau de ale
celor din jur. Când se află în situaţii de criză, ei aşteaptă ajutor din afară, din partea părinţilor,
a prietenilor, a celor în mijlocul cărora trăiesc.
Specialiştii americani în psihologie socială comparată au efectuat câteva experimente
relevante, referitoare la diferenţa de mentalitate dintre americani şi japonezi. Acelaşi
chestionar a fost împărţit unui grup de studenţi americani şi unui grup de studenţi japonezi.
Una dintre întrebări era: "Câte lucruri bune şi câte lucruri rele aţi făcut în viaţă" În
răspunsurile studenţilor americani, numărul faptelor bune era incomparabil mai mare decât cel
al faptelor rele. În răspunsurile japonezilor, erau relativ egale. Un alt element studiat a fost
timpul în care s-au completat chestionarele. Americanii au răspuns imediat, majoritatea fără
să pună întrebări suplimentare. Japonezii au avut nevoie de un timp mai îndelungat de
gândire, iar mulţi dintre ei au pus întrebări de genul: "În ce sens lucruri bune, pentru mine,
pentru familie, pentru societate sau pentru toate la un loc" Nu există un adevăr absolut
conform căruia să se afirme că o mentalitate este mai bună decât alta Singura evaluare
posibilă poate fi făcută avându-se în vedere efectele respectivelor mentalităţi asupra
dezvoltării sociale, dar şi individuale din cadrul unui anumit tip de societate. În rest, toate
celelalte interpretări nu pot fi decât subiective. Spre exemplu, japonezii, din punctul lor de
vedere, îi pot acuza pe americani de egoism. La rândul lor, americanii îi pot acuza pe japonezi
de slăbiciune şi nehotărâre. Asemenea acuze însă apar ca urmare a aprecierii unui sistem de
valori prin intermediul standardelor unui sistem de valori diferit.
Studiul mentalităţilor este necesar şi pentru stabilirea unor contacte interumane
importante. De pildă, cunoscând obiceiurile, tradiţiile, felul de a gândi şi de a se comporta al
partenerilor, unii oameni de afaceri pot ghida negocierile în aşa fel, încât să obţină un profit
maxim. Astfel cei care duc tratative în ţările arabe ştiu că acolo discuţiile importante se poartă
înaintea mesei, iar musafirii, pentru a fi politicoşi, trebuie să se ridice de la masă şi să plece
înainte de sfârşitul acesteia. La fel, oamenii de afaceri arabi, aflaţi la un dineu oficial în
Europa sau în Statele Unite, ştiu că ar fi nepoliticos să înceapă tratativele înainte de masă sau
să plece imediat după terminarea acesteia.
Dacă în ceea ce priveşte mentalităţile unor mari grupuri culturale este imposibilă
alcătuirea unui "top" al valorii absolute, cu totul altfel se prezintă situaţia în cazul comparării
celor două mari sisteme sociale ― totalitar şi democratic. Însuşi faptul că societăţile
democratice au supravieţuit tuturor convulsiilor şi se dezvoltă în continuare, în timp ce
sistemele totalitare s-au prăbuşit de la sine, după o perioadă mai scurtă sau mai lungă,
demonstrează superioritatea democraţiei faţă de totalitarism.
Un efect tulburător şi grav al marii manipulări exercitate prin integrarea individului întrun
anumit sistem este fenomenul de anomie, ce apare în cazul seismelor social-politice de
26