Tehnici de manipulare - Proiect SEMPER FIDELIS

Bogdan Ficeac
sacrilegiu. Mai mult, ele sunt prezentate şi difuzate în rândul maselor drept rezultate ale celor
mai evoluate studii şi cercetări ştiinţifice în domeniul filozofiei, ştiinţelor sociale, economiei
etc. Această "pecete" ştiinţifică dă posibilitatea propovăduitorilor de a-i califica pe cei care
îndrăznesc să critice sistemul nu numai drept imorali şi reacţionari, ci şi depozitari ai unor
mentalităţi retrograde, obscurantiste, în totală opoziţie cu progresul ştiinţific.
Trebuie să facem o mică paranteză pentru a accentua diferenţele de esenţă între cele două
căi, Ştiinţa sacră şi Manipularea mistică. Ştiinţa sacră are în vedere sacralizarea doctrinei, în
timp ce Manipularea mistică îşi propune să-i divinizeze pe conducătorii ce acţionează în
numele respectivei doctrine.Fiecare în parte presupune crearea unui întreg sistem care să
vegheze la convertirea cetăţenilor în adepţi fideli. Nimeni nu trebuie să se îndoiască nici de
"superioritatea" sistemului, nici de caracterul mesianic al celor care îl impun.
Revenind la Ştiinţa sacră, acest amestec permanent între misticism şi adevăruri
"ştiinţifice" mai presus de orice îndoială face să dispară graniţa dintre logică şi credinţă,
permiţând crearea unui sentiment special al încrederii în superioritatea sistemului.
Propovăduirea noii ideologii la toate nivelurile, începând cu primele clase de şcoală, îi dau o
aură de omniprezenţă şi omnipotenţă. Cei care se îndoiesc devin disidenţi demni de dispreţ,
incapabili să înţeleagă măreţia noii doctrine, caracterul ei absolut. Ei sunt supuşi oprobriului
public, calificaţi drept disidenţi, excluşi din societate şi chiar pedepsiţi pentru "erezia" lor,
pentru "crima de a gândi". În interiorul unor asemenea indivizi apare o luptă permanentă între
rezistenţa minţii lor de a accepta idei în care nu cred şi permanentul sentiment de teamă în a-şi
exprima public părerile. Această luptă îi face vulnerabili, cel puţin unul dintre obiectivele
manipulatorilor îndeplinindu-se astfel.
Teoreticienii totalitarismului operează cu concepte deja cunoscute, dar le pervertesc, le
oferă înţelesuri cu totul noi, care să servească doar ideologiei lor. Spre exemplu, în viziunea
lui Engels, morala capătă brusc caracter de clasă, după cum observă Piotr Wierzbicki în
Structura minciunii. Binele obişnuit nu mai există, ci apar binele adevărat şi binele aparent.
Nici adevărul obişnuit nu mai există, el fiind înlocuit de adevărul cu adevărat obiectiv şi de
cel doar aparent obiectiv. La fel nu mai există democraţie în general, ci democraţie adevărată
şi democraţie falsă, drepturile omului se împart şi acestea în fictive şi reale ş.a.m.d.
Redefinirea limbajului, anularea logicii şi deformarea realităţii permit inocularea noilor
teorii privind superioritatea totală a noului sistem faţă de cele anterioare. Noul sistem acordă
"adevăratele" libertăţi individuale şi colective, el permite crearea "omului nou", asigură
bunăstarea, conduce omenirea spre "cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres". Tot ceea
ce nu corespunde noii ideologii reprezintă manifestări şi mentalităţi obscurantiste, înapoiate,
despre lume şi viaţă, (...) concepţii străine, mentalităţi ale vechii societăţi burghezomoşiereşti,
(...) influenţe străine concepţiei noastre revoluţionare despre lume şi viaţă.
(Nicolae Ceauşescu ― Raport la Congresul al XIII-lea al PCR) Evident, toţi cei care îşi pun
întrebări cu privire la justeţea ideologiei comuniste sunt nişte înapoiaţi, eventual agenţi ai
"agenturilor străine". Aceştia şi alţii asemenea lor, nici măcar nu merită să li se demonstreze
în ce constă superioritatea noii orânduiri. În general acest lucru nu se discută, pentru că este
de la sine înţeles. Discutarea lui, cum spuneam, ar reprezenta un sacrilegiu.
Chiar şi cele mai absurde aserţiuni sunt învelite în aceeaşi aură de sacralitate, pentru ca
stupizenia lor să fie prezentată drept adevăr elementar, pe care societăţile din trecut l-au
ignorat din rea-credinţă. Spre exemplu, atunci când voci tot mai multe şi mai rezonante au
început să se ridice împotriva încălcării drepturilor fundamentale ale omului în România,
Ceauşescu a modificat radical ierarhia acestor drepturi ale omului, trecându-le sub tăcere pe
cele ce erau încălcate flagrant şi aducând în primă poziţie aşa-numitul "drept la viaţă" (o
44