Tehnici de manipulare - Proiect SEMPER FIDELIS

Bogdan Ficeac
Studiu de caz: "Trântitul-uşii-în-faţă" şi amuţirea presei independente
În toamna lui 1995, o dată cu reluarea discutării noului Cod Penal în Parlamentul
României, partidul de guvernământ şi-a reînceput presiunile pentru introducerea în cadrul
articolelor 205, 206, 238 şi 239 a unor pedepse speciale pentru ziarişti în cazul comiterii
infracţiunilor de calomnie, ofensă adusă autorităţii etc. Cum rezistenţa reprezentanţilor presei
independente era foarte puternică, fiind susţinută şi de majoritatea partidelor din opoziţie,
formaţiunea de guvernământ s-a gândit la o strategie de manipulare abil concepută, pentru a-şi
îndeplini scopul.
Înainte de a trece la descrierea strategiei propriu-zise şi a felului în care ea a fost pusă în
aplicare, se cuvin totuşi câteva precizări pentru a contura întreg contextul respectivelor evenimente.
1) Din opiniile reprezentanţilor presei, făcute publice atât în paginile ziarelor
independente (nealiniate), cât şi cu alte numeroase prilejuri, reieşea clar că opoziţia faţă de
respectivele articole ale noului Cod Penal, precum şi faţă de iniţierea unei legi a presei, nu era
rodul dorinţei de a putea calomnia în voie, de a împroşca pe oricine cu noroi, de a pune în
circulaţie ştiri voit false ori tendenţioase, fără nici o teamă de posibile urmări. De fapt,
asemenea lucruri nici nu erau posibile, chiar cu Codul Penal în vigoare la acea dată (de fapt şi
în momentul în care sunt scrise aceste rânduri), acesta conţinând deja pedepsele pentru
infracţiunile de calomnie, ultraj etc.
2) Opoziţia faţă de articolele împricinate sau faţă de o lege a presei rezida şi rezidă încă în
România tocmai în îngrijorarea ― justificată de nenumărate exemple ― că aceste legi pot fi
aplicate şi interpretate într-un singur sens, anume de a îngrădi cât mai mult libertatea presei,
chiar de a o anihila pentru a nu mai deranja Puterea şi pe ai săi clienţi.
3) Presa independentă (nealiniată), ea singură, nu reprezintă un pericol pentru Putere.
Teama cea mare constă în audienţa ei în rândul populaţiei. Milioane de oameni citesc zilnic
ziarele independente, plătesc pentru a le citi, tocmai pentru că le reflectă opiniile, le răspund
unor întrebări spinoase, le arată modul în care cei aleşi îndeplinesc sau nu aşteptările
electoratului, le desluşesc mecanismele intime ale vieţii sociale, economice şi politice din
România de astăzi. Dacă cititorii ar simţi că tot ceea ce se spune în ziarul pe care îl cumpără
contrazice realitatea, contravine propriilor lor observaţii, propriilor lor idei sau sentimente, s-
ar orienta imediat spre un alt ziar, iar cel care le-a înşelat aşteptările ar da faliment. Deci forţa
ziarelor independente stă în primul rând în cititorii pe care îi reprezintă şi cu care, la un
moment dat, se identifică. De fapt, acest lucru reflectă tocmai rolul pe care trebuie să-l aibă
presa, acela de a fi un veritabil câine de pază al democraţiei. În consecinţă Puterea nu se teme
de presa independentă, ci de milioanele de oameni care au acces la această sursă de informaţie
ce nu poate fi controlată. Pentru ca opinia publică să fie manipulată în voie, trebuie să aibă
acces la o singură sursă de informaţie, aflată total sub controlul Puterii (spre exemplu,
televiziunea naţională). O sursă de informaţie care să nu amintească nimic de corupţie, de incompetenţă,
de imaginea proastă a României în lume, ca urmare a mineriadelor şi a prezenţei
30