genius loci pt. pdf.qxd - ROMANIAN LIBRARY

Fabula Cãii Singuratice
Elemente de „istorie culturalã apocrifã”
Cãtre sfîrºitul anului 2004, m-am gîndit sã adun mai multe
cercetãri alcãtuite cu multã vreme în urmã ºi, astfel, sã constitui
un fel de prolegomenã la niºte posibile „elemente de istorie culturalã
apocrifã”. Rostul acestei întreprinderi nu era acela de a completa
cu încã un titlu o bibliografie savantã care este suficient de
reprezentativã ci mai degrabã sã arãt un mod de a vedea misterul
supravieþuirii unor culturi care, într-o lume ce ar putea sã devinã,
mîine, dezgustãtor de uniformã, afirmã încã dreptul la diversitate,
rãspunsul autohton, interogaþia specificã. Prin natura preocupãrilor
mele preponderente, era inevitabil sã expun aici „cazul românesc“
dar, în acelaºi timp, mi-am dat seama cã acesta ar putea deveni
un model ºi un exemplu de metodã posibilã cînd se studiazã orice
culturã din „Tiers-Monde“. Astfel încît, mutatis mutandi, aceste principii
pot fi inteligibile ºi, poate, ajutã la constituirea unor soluþii posibile
deopotrivã la Bucureºti, Montevideo, Tunis ori Delhi, adicã oriunde
mecanismele evocate aici se regãsesc în diferite proporþii.
Studiile care formeazã acea micã sintezã de istorie culturalã
au fost scrise ºi publicate între 1984 ºi 1989, în limba francezã,
în România ºi descriu cîteva „ore astrale“ de literaturã la Dunãrea
de Jos (“protoromânii“, „Renaºterea isihastã“ a veacului XIV, „Brâncovenismul“
literar ºi „începutul Reconquistei“ profetice). Ele constituie
fragmente dintr-o cercetare de dimensiuni mai mari, dar, în sine,
au o anumitã autonomie ºi o existenþã de sine-stãtãtoare. În douã
dintre cazuri sunt chiar primele (ºi, deocamdatã, singurele) tentative
de sintezã istoriograficã „de perioadã definitã“ ºi au, în consecinþã,
calitatea de „operã de pionierat“. Eruditul român va observa
unde sunt continuate concluziile altor savanþi ºi în ce mãsurã acestea
sunt dezvoltate ori chiar depãºite. Pentru savantul strãin, astfel
de teme reprezintã, cu siguranþã, o curiozitate. Aceastã posibilã atitudine
stupefiatã se datoreazã, întâi de toate, metodei. Am încercat,
aici, sã elimin „cronologia universalistã“ ºi „periodizarea canonicã“
stabilitã de cele mai multe din „istoriile diverselor literaturi“, (de
regulã, cele europene) ºi utilizatã, printr-o extensiune, adeseori nepotrivitã,
în cazul tuturor istoriilor literare.
3