genius loci pt. pdf.qxd - ROMANIAN LIBRARY

Cît ºi în ce fel se þinu deoparte de contingentul stricãtor zalmoxismul
getic este cu neputinþã a se identifica dar atîta vreme cît, nu
prea cu mult înainte de 1900, încã se vorbea în Moldova despre
„solomonarii“ care, contemporani secreþi ºi iniþiaþi, repetau gesturi
de ritual pe care þãranii le evocau cu sfialã dar le comunicase, cu
aproape douã milenii ºi jumãtate mai înainte, ºi Herodot, persistenþa
pare în afarã de orice îndoialã. Sîntem într-o lume de continuitate
sub-lunarã, poate ereticã ºi, în orice caz apocritã, dar confirmatã
prin efecte.
Astfel încep sã se întrevadã marile reþele aproape nevãzute
de tradiþie sapienþalã ºi de transmisiune prin oralitate în locuri ce
par a fi (ºi, uneori, chiar ºi sînt) în afara timpului, aparþinînd, la drept
vorbind, unei istorii în negativ, în impalpabil, indiferentã la înlãnþuirea
de suprafeþe raþionale ºi futile.
Este spaþiul unde aflãm pe Sf. Nicodim de la Tismana (în veacul
XIV) pe Daniil Sihastrul — povãþuitorul lui ªtefan cel Mare, înainte
de anul 1500, ºi pe Grigorie Roºca, mitropolitul din veacul XVI, pe
Paisie Velicikovski în contemporaneitatea Enciclopediei franceze, pe
Hasdeu, pe Vasile Pârvan ºi pe Nicolae Iorga, în vremurile mai apropiate
de noi, în clipa istoricã ce ne precede. ªi, toate acestea, izvorînd
dintr-un lung ciclu homeric, de culturã vorbitã ºi comunicatã
poate nu doar prin cuvînt ci ºi printr-un fel de muzicã pedagogicã
în ceea ce, înainte de jumãtatea secolului XX, Lucian Blaga denumise
„spaþiul mioritic“, un loc consacrat, unde, în in-temporal, se
depun toate formulele pulsatorii ce articuleazã un spirit ce nu are
nevoie de recunoaºtere extranee pentru a exista.
Stãruinþa acestui strat fundamental este impresionantã iar puterea
de a se regenera impune ºi aratã, poate, un secret ce încã
nu s-a desluºit. De aici, ca dintr-un lujer de crin de o uimitoare puritate,
ieºi — cãtre sfîrºitul veacului XIX, într-o vreme cînd toate pãreau
cã se vor putea rîndui aici mai sistematic decît fusese cu putinþã
mai înainte — Mihai Eminescu, mitul literar eponim ºi, poate, dacã
ar fi avut un alt soroc decît cel pe care îl primise, eroul fondator.
ªi, odatã, cu el, eminescianitatea, adicã drama existenþialã, interpretul
metafizic cãruia „tot Românul plînsu-i-s-a“.
Sînt unii care înþeleg prin aceasta doar reacþiune ºi, deci, atitudine
de autohton ce rãspunde, în mãsuri abisale, Imperiilor ce se
întîlnesc pe-deasupra-lui ºi produc miºcãri de scoarþã teluricã neprevãzute,
asemãnãtoare marilor ciocniri de plãci tectonice; dar aceastã
concluzie, deºi este adevãratã, nu-i completã. La drept vorbind, emi-
7