genius loci pt. pdf.qxd - ROMANIAN LIBRARY

Pe la anul 520 d.Hr., cîþiva cãrturari din „Scythia Minor“ (adicã
din Dobrogea româneascã de azi), venirã din Pontul Stîng la
Constantinopole ºi, mai apoi, la Roma spre a propune soluþia lor
pentru dezlegarea polemicii de doctrinã creºtinã privitoare la monofizitism.
Li se spusese „Cãlugãrii Sciþi“ iar punctul lor de vedere trebuie
sã fi constituit o perspectivã neobiºnuitã care nu se înþelese ºi
nu fuse adoptatã oficial, în cele din urmã.
Totuºi, în mod tacit i se puturã afla urme în concluzia canonicã
unde poate cã, fãrã sã se declare, i se gãsise rost ºi valori. Dar
episodul meritã evocat fiindcã ilustrazã un stereotip ºi chiar un scenariu
cu tîlc secret. Aceastã clipã fastã, o clipã de inspiraþie colectivã,
de fapt, poartã într-însã ceva simbolic ºi se va repeta în forme
diferite ºi, uneori chiar, cu o permeabilitate mai mare decît în acel
veac îndepãrtat. O vedem repetatã în corespondenþa Sfîntului Nicodim
de la Tismana, cu patriarhul Eftimie de Tîrnovo, privind îngerii înfãþiºaþi
de Dionisie Areopagitul; în epistola de îndreptare ce îi trimite Sf. Vasile
de la Moldoviþa mitropolitului de la Kiev; în tratatul de filosofie pe
care Nicolae Milescu — Spãtarul îl scrie pentru uzul Port-Royalului
(în veacul XVII); în concepþia lui Dimitrie Cantemir care, prin „incrementa
atque decrementa“ îl presimþea pe Giambattista Vico, cu ale
sale „corsi i ricorsi“.
În felul lui, un „cãlugãr scit“ va fi fost ºi Brîncuºi la Paris, aducînd
cu el o soluþie arhaicã, din Carpaþii lui þãrãneºti; ºi poate cã ºi
I.L. Caragiale, prevãzînd teatrul modern, s-ar încadra în aceiaºi categorie.
Eminescu însuºi, la 1880, prin încã prea puþin cunoscuta
lui doctrinã naþionalã ar îndrepta, anticipînd, miºcãrile „tiers-mondiste“
mai recente; G. Cãlinescu închipuind prima istorie antropologicã
a unei literaturi europene, la 1941; Nicolae Iorga, de unde,
într-o mãsurã, a ieºit ªcoala Istoriograficã de la „Annalles“, cãlugãrul
Filotei, imnologul veacului XIV tradus la Veneþia, Ioan Cassian iniþiatorul
vieþii de obºte în Occident în veacul IV d.Hr., Dionysius Exiguus,
creatorul de comput creºtin ºi cel ce a calculat „era de dupã Isus
Christos“, în veacul VI; Nicolae Grigorescu, pictorul de la Barbizon
(din veacul XIX), presimþind culorile evanescente ale impresioniºtilor;
Petru Movilã, mitropolitul veacului XVII, autor, la Iaºi, al „Simbolului
de credinþã“ ortodox; aceºtia sînt, în felul lor, „cãlugãrii sciþi“
prin repetiþie de scenariu istoric ºi prin atitudine ireductibilã. Ei vin
cu o dezlegare de ºaradã ºi, deci, cu o soluþie ce nu se prevãzuse
anterior ºi aiurea arãtînd putere în a crea independent ºi ne-provo-
9