genius loci pt. pdf.qxd - ROMANIAN LIBRARY

ce se mai fãcuse ori chiar de a ne re-defini altfel decît fusesem,
cãutîndu-ne a ne afla idealitatea ce nu înþelegem ºi nu sîntem capabili
a o pune în lucrare vãditã, traducînd-o din virtual în act. ªi, cu
toate acestea, viziunea catastrofistã asupra noastrã, ce confundã
episoadele superficiale cu modificãrile de substanþã medularã, trebuie
respinsã ºi nu doar corectatã cãci, de fapt, privind totul dinlãuntru,
iar nu din exteriorul de înºiruiri de clipe rapsodice, nici mãcar
nu se confirmã. Altfel nu s-ar putea explica ceea ce îndeobºte nici
nu se observã deºi, cãtre anul 800 î.Hr. „Scitul“ Anacharsis din
Carpaþi scoborî în Grecia contemporanã ºi povãþuieºte, cu profunzime
de înþelept din ale cãrui gînduri se pãstrarã destule, pe locuitorii
cetãþilor ce vor da, mai apoi, pe Solon ºi pe Socrate, pe
Anaxagoras ºi pe Thales din Milet.
În aceastã lume unde se închipuia cã îºi purtase paºii Orfeu
cel care, cu muzica lui, fãcea pietrele sã se ridice de la pãmînt,
„agatiºtii îºi cîntau legile lor“ hiperboreene iar cãtre anul 700 î.Hr.
apãru, ca prin miracol, un legiuitor de munte a cãrui Predanie adeseori
nu o înþelegem deºi se pãstreazã ºi „lucreazã“. Acest Zalmoxis
care zice-se cã s-ar fi înþelepþit prin cãlãtorie în Egipt ºi ucenicind
la Pitagora (legendã „creolã“, exprimînd schema culturii prin difuziune,
la drept vorbind) se ivise fãrã aparentã preistorie precum marii
predicatori deºi, fãrã de îndoialã, nu ieºise din goluri. Sîntem deodatã
în lumea zalmoxismului, ce desemneazã, deopotrivã, un gen
insondabil de atitudine sapienþalã, model antropologic spiritualist,
comuniune în cerc închis ºi iniþiatic, ritualisticã avînd sens cosmologic
ºi metodã de conservare, într-un cuvînt religie. Poveþele lui, ce
nu s-au excerptat precum s-a fãcut însã cu gîndurile lui Pitagora pãstrate
în fragmente, existã totuºi ºi, cînd se vor curãþa de impuritãþile
de transmisiune apocrifã ºi de coruptelã, vor arãta o filosofie
articulatã ce pãstrezã mult din ceea ce presimþim cã ar fi comunicat
„cucutenienii“ ºi s-ar fi conservat pe cãile enigmei ocolite. O înþelepciune
care, depunîndu-se în organizãri de eremiþi pe Muntele
Sacru, se traduce în instituþii „vegetale“, in-vertebrate la lumina istoriei
dar care explicã deopotrivã apologurile lui Dromichete ºi fabula
lui Scorillo, prestigiul lui Deceneu, monahismul secret din Întorsura
Carpaþilor ºi mai apoi din mileniul aºa-zis „mut“, fãcînd creºtinismul
posibil în forme care, pãstrînd materia geticã, vor fi socotite ortodoxe
ºi, de fapt, aºa vor fi fiind cîtã vreme cîntarea în bisericã ºi
comunicarea prin muzicã vor fi consacrate la Dunãrea de Jos cu
episcopul Niceta de Remesiana autorul imnului „Te Deum laudamus“.
6