genius loci pt. pdf.qxd - ROMANIAN LIBRARY

Opinia mea este cã, în materie de anumite literaturi (cum ar
fi, de pildã, literatura italianã sau francezã), înlãnþuirea de „Ev Mediu,
Umanism, Renaºtere, Baroc ºi Manierism, Clasicism. Enciclopedism,
Romantism ºi Risorgimento“ etc. se recomandã fiindcã aceasta
a ºi fost constatatã, cu probe clare, în evoluþia regionalã. „Extrapolarea“
nu este, însã, o soluþie deoarece, în alte regiuni, inclusiv europene,
cronologia faptelor, ideologiile, tipul de creaþie ºi, deci, o
tradiþie localã constituitã ºi activã diferã de model ºi reclamã o cu
totul altã periodizare, având o notã de specific ºi chiar de „localism“.
Pentru a putea exemplifica, am ales patru epoci ale literaturii române,
destul de diferite de procesele întâlnite, în stricta contemporaneitate,
în literatura francezã ºi, în general, vest-europeanã.
Un alt motiv de stupefacþie îl constituie substanþa culturalã
propriu-zisã.
Împrejurãrile cã în Occident nu întâlnim o tradiþie bizantinã —
deci creºtin-ortodoxã — cunoscând fluxuri ºi refluxuri la nivelul vizibilitãþii,
dar constantã în straturile profunde ºi chiar într-un fel de Tradiþie
cu puternic conþinut local — „face diferenþa“ ºi, mãcar din acest
motiv, ar merita o examinare serioasã. Apar nu numai tendinþe ºi
opere distincte ºi originale, prin însuºi spaþiul necontaminat, ci ºi
curente literare cu specific cert, cum ar fi „brâncovenismul“ (între
1690-1725). Însuºi Romantismul mesianic, local, îºi extrage substanþa
din epoca anterioarã (sec. XVIII) de recesiune în manuscris
ºi culturã de mânãstire în chiar timpul Enciclopediei franceze.
Energia sublunarã, secretã, ale cãrei reþele misterioase am
cãutat sã le identific ºi sã le probez, se explicã, într-o bunã mãsurã,
prin contribuþia creºtinismului ortodox, prin materia aparent bizantinã
dar originalã, cãci, indiferent dacã Bizanþul exista ori se prãbu-
ºise, ca metropolã ori simbol, duhul lui cãpãtase con-substanþialitate
în acest spaþiu de Limes, pe care l-am putea denumi un „Bizanþ
paralel“.
Dar, la drept vorbind, nu doar „bizantinitatea“ trebuie accentuatã
ºi valorificatã în aceastã materie. Ea reprezintã noþiunea recognoscibilã
dar foarte parþialã a unei substanþe care, în specificul
ei cu extensiune ce nu se cuprinde decît prea puþin în acest conþinut,
abia dacã o înglobeazã printr-un gen de similitudine de originã
comunã ori prin înrudire ºi conjuncþie de substraturi ce se întrevãd
astãzi cu greu. Mai jos decît acest strat istoric, ce desemneazã,
totuºi, un nucleu de europenitate (care, odatã cu Renaºterea impulsionatã
de cãrturarii fugiþi din Constantinopole, se reveleazã ºi va
4