Planul de management pentru zona Ramsar

20
PLANUL DE MANAGEMENT PENTRU ZONA RAMSAR „NISTRUL DE JOS” (proiect)
evacuarea naturală a apelor de pe terenurile inundate. Acest fapt duce la degradarea atât a ecosistemelor
terestre, cât şi a celor acvatice şi acelor de tranziţie.
Digul de stat împiedică inundarea terenurilor valorificate din lunca Nistrului. Tot el preîntâmpină
şi spălarea solurilor în timpul viiturilor, de asemenea şi pătrunderea aluviunilor. De
aceea, pe alocuri, pe sectoarele mai joase ale luncii are loc salinizarea solurilor, în rezultatul
trecerii cristalelor de sare din depunerile geologice spre straturile superioare; sistemele de canale
de drenaj frânează acest proces, micşorând nivelul apelor subterane, dar nu-l pot opri pe fonul
utilizării terenurilor în circuitul arabil. Totuşi viiturile puternice din 2008 şi 2009 probabil au
favorizat spălarea prin orizonturile subterane, deoarece s-a îmbunătăţit situaţia culturilor cultivate
pe sectoarele luncii Olăneşti – Crocmaz, unde până la acea perioadă a fost fixată o salinizare
sporită a solului. În acelaşi timp, în august 2008 apele Nistrului au pătruns în Lunca Talmaza
trecând peste digul de stat şi staţionând în partea de jos a ei câteva luni. Acest pericol a fost şi
în anul 2010, atunci când revărsarea putea fi posibilă la începutul verii. Un risc real de rupere a
digului a fost înregistrat şi pe lacul Turunciuc.
Calitatea apei. Apele Nistrului de Jos se atribuie la cele hidrocarbonate de clasa a doua cu o
mineralizare de 395-638 mg/l şi cu un conţinut de oxigen dizolvat nu mai mic de 88,4%. Conţinutul
mediu de particule în suspensie în trecut era de 180-420 mg/l, în prezent - aproximativ
29,5 mg/l. Are loc şi o poluare cu substanţe organice şi altele care conţin azot, cu fenol, produse
petroliere şi metale, mai ales pe cursul fluviului mai jos de Bender. Pe sectorul dintre oraşul
Bender şi porţiunea de fluviu inclus în zonă degradarea substanţelor organice este încetinită.
Mineralizarea apei în Nistru în regiunea s. Talmaza variază între intervalele 377-457 mg/l,
duritatea generală este de 3,9-5,0 mg-echiv/l, cantitatea ionilor hidrocarbonaţi – 177-214 mg/l
sau 2.9-3.5 mg-echiv/l, cantitatea de sulfaţi- 71.2-92.2 mg/l sau 1.48-1.92 mg-echiv/l, clorizi -
26.9-47.9 mg/l sau 0.76-1.35 mg-echiv/l, de natriu - 29.0-41.4 mg/l sau 1.26-1.80 mg-echiv/l. În
jos pe cursul fluviului, lângă Olăneşti – Crocmaz indicatorii sunt aproximativ aceiaşi. Calitatea
apei este bună pentru irigaţii.
1.4 Caracteristicile biologice
Acest teritoriu se află în zona de contact a regiunilor biogeografice: de silvostepă podolianomoldovenească,
cea dunăreana şi cea de stepă Azov-Marea Neagră. Raionul deltei Nistrului este
inclus în districtul geobotanic de stepă de păiuş - năgară şi al vegetaţiei de luncă inundabilă a
Transnistriei Moldovei de Sud a regiunii Eurasiei de stepă, totodată mai cuprinde şi un segment
al districtului dumbrăvilor subaride de gârneţ ale Moldovei de sud, elemente ale căruia se întâlnesc
uneori pe terasele apropiate ale Nistrului. Toate aceste împrejurări, inclusiv relieful complicat
şi activitatea antropogenă au format o mare diversitate de ecosisteme.
Biotopurile acvatice cuprind 7 tipuri:
1. Fluviul – ecosistemul fragmentului Nistru cu o bogăţie limitată de plancton şi bentos,
dar microorganismele, macrofiţii şi mai ales peştii, inclusiv speciile rare (Acipenceriformes,
etc.) sunt destul de variate.
2. Lacurile şi bălţile (de mică adâncime, stătătoare cu apă dulce) permanente sau temporare
de luncă, se unesc, mai ales în timpul viiturilor înalte. Aceste ecosisteme palustre
sunt foarte bogate în alge (1300 specii şi subspecii), precum şi în vegetaţie acvatică superioară,
fito- şi zooplancton; iar la alge raportul „familie:gen:specie” constituie 1:4:10. Cel
mai bine biotopul este reprezentat în Lunca Talmaza.
3. Biotopul albiei vechi a fluviului Nistru (ape stătătoare în albia meandrată cu adâncimi
variabile) ocupă locul doi după volumul de apă, potenţialul de resurse şi de recreare, îşi