Planul de management pentru zona Ramsar

22
PLANUL DE MANAGEMENT PENTRU ZONA RAMSAR „NISTRUL DE JOS” (proiect)
1. Pădure semiaridă curtină de stejar format din Quercus pubescens – este un biotop natural
de bază, care formează o diversitate deosebit de înaltă de floră şi faună, este reprezentat
de 4 asociaţii: Quercetum (pubescens) cornoso-cotinosum, Quercetum (pubescens)
stepposum, Quercetum (pubescens) herbosum.
2. Dumbrăvi semiaride formate din Quercus robur, inclusiv păduri din ecotipul de sud al
stejarului pedunculat.
3. Desişuri naturale şi artificiale de arbori şi arbuşti (stejar, frasin şi salcâm alb cu numeroşi
arbuşti Cornus mas, Cotinus coggygria, Prunus spinosa, Crataegus monogyna, Viburnum
lantana) pe versanţi abrupţi – un habitat important pentru păsări şi şerpi.
4. Plantaţii forestiere cu o structură complexă (Quercus robur, Fraxinus excelsior, Carpinus
betulus, specii ale genurilor Ulmus, Tilia argentea, Robinia pseudacacia, Armeniaca vulgaris,
Cerasus avium)- biotopuri atrăgătoare pentru copitate şi mamifere răpitoare.
5. Plantaţii de salcâm anti-erozionale şi cu destinaţie de producere – habitate sărace din
punct de vedere al biodiversităţii.
Luncile şi stepele naturale în ţară au fost aproape distruse, cu excepţia unor fragmente nu
prea mari – sectoare de stepă primară şi variantele ei antropogene au rămas preponderent pe
terenurile neroditoare, iar luncile – în locuri puţin vizitate. Pe teritoriul zonei există un potenţial
înalt pentru restabilirea luncilor pe terenurile arabile îndepărtate, unde prelucrarea activă a solului
a devenit puţin rentabilă, din momentul liberalizării preţurilor la carburanţi sau din cauza
condiţiilor hidrologice. Mlaştinile întinse nu s-au păstrat aici în urma transformării antropogene
a peisajului. Biotopurile ierboase au foarte mare nevoie de restabilire.
1. Teritorii ierboase uscate naturale (stepele) sunt cele mai rare şi valoroase habitate pentru
plante şi insecte entofile. Pe teritoriul zonei Ramsar sunt răspândite stepele de luncă şi
cele veritabile, stepele subtropice practic au dispărut cu totul. După numărul de asociaţii
predomină diferite variante ale comunităţilor Festuceto (valesiaca)–Stipetа şi Stipeto–
Festucetа (valesiaca), dar domină Festuceto (valesiaca)–Stipetа cu Stipa tirsa, S. pulcherrima,
S. capillata, S. lessingiana, S. ucrainica. Sunt habitate pentru speciile de insecte din
categoria celor vulnerabile la scară internaţională.
2. Covoare ierboase şi păşuni uscate şi înburuienite (de obicei Festuceto (valesiaca)
-Bothriochloetа (ischaemum) şi Bothriochloetа (ischaemum) sunt cele mai răspândite în
habitatele seminaturale deschise de colină.
3. Luncile inundabile cu ierburi înalte – sunt cele mai capabile să regenereze spontan pe
terenurile abandonate (comunităţi cu Elytrigia repens, Poa pratensis, Agrostis gigantea,
Phleum pratense, Alopecurus pratensis, Bromopsis inermis). Acesta este un tip de habitat
deosebit de deficitar în regiunea nord-vestică de pe lângă Marea Neagră, foarte important
pentru un şir de păsări palustre (deosebit de bine reprezentat în sectorul Diculi).
4. Păşunile de luncă sunt reprezentate preponderent de o combinaţie de 4 componente:
Lolium perenne, Poa pratensis, Agrostis stolonifera şi cea mai răspândită Elytrigia repens.
5. Luncile înmlăştinite şi bălţile s-au păstrat în Lunca Talmaza, sectorul Diculi şi sub formă
de sectoare nu prea mari, în fâşiile riverane de protecţie a apelor. Cele mai răspândite
comunităţi sunt Alopecureta aequalisi, Cariceta acutiformisi, Eleocharieta palustrisi, Phalaroides
arundinaceus.
6. Mlaştinile ierboase (Phragmiteta australisi, Typheta angustifoliae, Scirpeta tabernaemontanii,
ş.a.) iniţial ocupau suprafeţe importante în zonă, astăzi ele sunt limitate, dar ocupă
spaţiul de-a lungul canalelor şi, datorită menţinerii apelor subterane, pe sectoarele inundate
şi pe cele umezite. Este un habitat al multor specii protejate. Cele mai mari sectoare
în limitele zonei se găsesc în zonele mlăştinoase transfrontaliere (Palanca, Diculi).