Click aici pentru detalii

Resuscitarea in afara spitalului
Supravietuirea dupa stopul cardiac (SC) variaza de la
mai putin de 5% pana la 60% in concordanta cu caracteristicile
evenimentului stopului cardiac (ex. etiologie cardiaca sau nu, cu
martor sau nu, FV sau nu). Rezultatul resuscitarii cardiopulmonare
(RCP) sunt influentate atat de eforturile de
resuscitare cat si de conditiile ce preced resuscitarea. Evolutia
dupa stopul cardiac este rezultatul unei interactiuni complexe
de asa numiti „factori de destin” (ex. virsta, afectiuni de baza) si
„factori influentabili” (ex. intervalul de timp scurs pana la basic
life support si defibrilare). In momentul actual este in general
acceptat ca timpul pana la defibrilarea electrica este unicul
determinant de importanta majora.
Sistemul serviciului medical de urgenta
Inainte de introducerea defibrilatoarelor automate
externe numai 15% din toate victimele stopului cardiac in afara
spitalului au avut o reluare spontana a circulatiei si au ajuns la
spital in viata. Din acestea numai 50% au supravietuit pana la
externare (=5-7%). Luind in considerare doar pacientii care se
prezinta cu FV, supravietuirea pana la externare este aproape
dubla (15-20%). In zonele in care s-a implementat defibrilarea
precoce de catre personalul de ambulanta, multi pacienti au fost
gasiti in FV (ex. la timp scurt de interventie, sau folosirea
defibrilatorului extern automat de catre personalul de
ambulanta), mai multi pacienti sunt gasiti in FV la momentul
interventiei rezultind o rata mai mare de externare din spital
25-28% [568, 569] .
Stopul cardiac se instaleaza de obicei la domiciliu
(aproximativ 2/3), la pacienti de sex masculin >50 de ani
(aproximativ 3/4) in timpul zilei (aproximativ 3/4 intre orele
8-18). In majoritatea cazurilor de stop cardiac in afara spitalului
prezentand FV, stopul cardiac a fost asistat in 2/3 din cazuri.
Acest profil al pacientului cu stop cardiac este util pentru
identificarea profilului unui potential martor a unui eveniment
de stop cardiac, si de aceea grupul principal tinta pentru a educa
populatia RCP, ex persoane apropiate barbatilor de >50 de ani
care isi petrec ziua la domiciliu, de exemplu sotii, membri de
familie si rude ai pacientilor cardiaci.
Supravietuirea dupa stopul cardiac in afara
spitalului: conceptul „lantului-supravietuirii”
Exista o probabilitate mai mare de supravietuire a
persoanelor cu stop cardiac in afara spitalului atunci cand
initierea sistemului de serviciu medical de urgenta (SMU),
resuscitarea cardio-pulmonara (RCP) de baza, defibrilarea si
suportul avansat se fac cat se poate de rapid. Conceptul de „lant
al supravietuirii” [574] descrie interventiile necesare pentru
supravietuirea optima. Acest concept ilustreaza de asemenea ca
slabiciunea oricarei verigi condamna SMU la rezultate slabe.
• Prima veriga in acest lant al supravietuiri, „accesul
rapid”, este esential de a aduce oameni antrenati si
echipament adecvat, ex. defibrilatorul, rapid la pacient.
Aceasta include recunoasterea colapsului, decizia
chemarii, chemarea si trimiterea, si poate fi consolidata
51
prin educatie publica si disponibilitatea unui sistem
eficient de comunicare a urgentelor.
• Importanta celei de-a doua verigi, RCP precoce a fost
abundent ilustrata. Efectuarea RCP este capabila sa
mentina cordul circa 10-12 minute mai mult in FV.
RCP de baza este suficienta pentru a mentine viata pana
la sosirea unor persoane antrenate si echipate
corespunzator, fiind o punte pentru prima defibrilare.
• Veriga cruciala este „defibrilarea precoce”. Initial
defibrilarea in afara spitalului s-a practicat numai de
catre personal medical si paramedical, dar recent
defibrilatorul automat extern a permis utilizarea sigura
de catre personal antrenat de prima linie de pe
ambulante dar si de catre nespecialisti. Ambulantele de
prima linie ajung cu citeva minute, importante pentru
supravietuire, inainte de linia a doua. Echipele de prima
interventie ca de exemplu politia, personal de securitate,
pompierii sunt prezenti cu citeva minute inainte de
ambulantele de prima linie a sistemului de SMU. In
zonele izolate (avioane, vase de croaziera, trenuri)
declansarea unui soc defibrilator in decurs de citeva
secunde sau minute ar fi limitat la personalul de bord.
Pentru a scurta perioada pana la defibrilare, salvatorii
din comunitate, altii de cat medicii sau paramedicii ar
trebui sa aiba acces la defibrilator.
• Defibrilarea precoce are o importanta mare atat timp
cat celelalte verigi ale lantului nu esueaza. In sistem,
unde timpul de acces este excesiv de lung, utilitatea unui
program de defibrilare precoce poate fi limitat.
•A patra veriga „suportul de viata avansat” implica
interventia precoce a unei echipe bine antrenate si bine
dotate, lucrind cu ambulante special echipate sau
vehicule rapide de interventie. Aceste echipe sunt
formate din paramedici (in SUA, Anglia si Scandinavia)
sau personal antrenat de ambulanta, medici si/sau
asistente (in majoritatea tarilor europene).
Ghidul international comun de resuscitare
In 1973 AHA publica pentru prima data „Standarde
pentru resuscitarea cardio-pulmonara si suportul cardiac de
urgenta”. La acea vreme numai putine din recomandari se bazau
pe dovezi stiintifice, dar lumea medicala le-a acceptat ca un
standard de aur pentru resuscitare. Din 1973 s-au publicat
multe ghiduri nationale si supra-nationale ca un complement la
Standardele AHA. Toate ghidurile noi au inclus recomandari
detailate, majoritatea nesustinute stiintific, bazate pe experienta
clinica si traditie. Dificultati au aparut la implementarea acestor
ghiduri in afara SUA datorita unor considerente medicale,
medico-legale, etice si religioase [575].
Consiliul European de Resuscitare (CER), fondat in
1989 ca un consiliu interdisciplinar pentru medicina de
resuscitare si ingrijire medicala de urgenta, a creat in 1992 - 94
- 96 - 98 Ghidul pentru Suportul de viata bazal, avansat, si
pediatric pentru utilizarea defibrilatorului automat extern
(DAE), pentru rezolvarea aritmiilor peri-stop, pentru
managementul de baza si avansat a cailor respiratorii si
ventilatiei in timpul resuscitarii [576] .
REVISTA ROMÅN~ DE CARDIOLOGIE Vol. XIX, Nr. 1, An 2004