Porunca iubirii 6/2010 - Cartea Ortodoxa prin posta

porneşti la o cursă cu obstacole. Şi din ce eşti mai hotărât săl
depăşeşti, cu atât este şi el mai hotărât să te împiedice. Deci
trebuie să ai în minte lucrul ăsta şi să ai curaj! Bine? Vei veni la masă
şi vom mai sta de vorbă”.
A venit imediat Zorica… A spus: „A, aţi şi găsit-o? Alergam ca să
v-o aduc, să v-o prezint”. Şi eu spun: „Ne-am cunoscut”. Zorica mi-a
spus atunci: „Tu să nu gândeşti nimic rău - am uitat să te previn dinainte
- că ţi se întâmplă ceva. Doamne fereşte, nu vreau să te am pe conştiinţă.
Te-am avertizat”. Eu, cum eram aşezată, aşa pe pat, am zis: „Ce rău
poate să mi se întâmple? Gândurile zboară, nu poţi să le controlezi.
Poate să-mi vină un gând rău. Ce-o să mi se întâmple? Ce poate să mi
se întâmple? Gându-i gând. Vine, se duce…”. Şi-n clipa aia, nu ştiu
cum am făcut o mişcare greşită şi m-am lovit de tăblia patului de mi-am
făcut cucui. Zorica mi-a spus: „Eu ţi-am atras atenţia!”. Atunci am zis:
„În locul ăsta se întâmplă lucruri ciudate pentru un om obişnuit, pentru
un om de rând. Trebuie într-adevăr să fiu atentă”.
La cină, am avut aceeaşi senzaţie de intimidare. Cum am să pot eu
să spun ce am de spus unui om care are ochi infiniţi, care te priveşte cu
infinitul? Părintele vorbea cu Zorica, discutau treburi de-ale lor cu privire
la Filocalie. Eu stăteam cu mâinile pe masă şi Părintele a pus, la un
moment dat, mâna pe încheietura mea şi a spus: „Ţi-am spus că ai
nevoie de curaj? Ia curaj de aici că de-aia ai venit. Lasă Vavilonul
care se înhoalbă la voi. Lasă Vavilonul şi vino şi ia aici o gură de aer
duhovnicesc. Ai să vii în Săptămâna Patimilor, o să stăm de vorbă şi
o să rupem zapisul. Categoric, hotărât îl rupem. Atunci o să ai puterea
să-mi spui tot ce ai de spus”. Asta se întâmpla, după cât îmi aduc eu
aminte, foarte repede după Întâmpinarea Domnului, deci după 2 februarie.
Eram atât de uluită şi atât de înmărmurită încât ziceam: „Doar n-am
venit eu? Nu e îndrăzneala mea? Îndrăzneala mea a fost doar să cer.
Dar eu n-am cerut un Părinte chiar atât de desăvârşit. Cum am să spun
eu asemenea mizerii?”. Şi mă impresionase sentimentul ăsta de pur, de
imaculat, de duhovnicit, de sfânt. Era sfinţenie în jurul Părintelui. O simţeai
şi o simţeai aşa ca un fior cald care te şi încuraja, dar în acelaşi timp îţi şi
arăta distanţa dintre tine şi om.
12
Porunca Iubirii 6/ 2010
11