Porunca iubirii 6/2010 - Cartea Ortodoxa prin posta

contribuţie, să-ţi vadă capacitatea Părintele, ce poţi tu acum, de
eşti aşa grozavă. Vedeţi cum spun Sfinţii Părinţi: trupul, lumea şi
diavolul. Deci, trupul e primul duşman. Tot ce e rău în noi, spunea
Părintele, e întâi de la minte, ne loveşte la minte. Şi dacă reuşeşte
vrăjmaşul, ne duce gândul la îndeplinire cu fapta. Mă gândeam că miera
frică de aceste păcate. De aceea, mă rugam lui Dumnezeu să mănveţe
cum să scap eu de mândrie, de invidie şi de ură. Şi am un vis.
Se făcea că mergeam undeva, pe un hotar mare, şi acolo era lume
multă, care alerga nu ştiu ce să vadă. De-odată s-a ridicat un capac de
la pământ, cum ar fi la o pivniţă mare, iar lumea mergea şi se apleca
acolo şi se uita în jos. M-am dus şi eu. Şi când mă uit, erau mulţi oameni
legaţi în lanţuri groase, dezbrăcaţi în piepturile goale, legaţi pe la mijloc
doi, câte doi, cu lanţuri, şi erau înghesuiţi de aproape nu se puteau mişca.
Numai puţin se mişcau şi gemeau. Eu, fiind speriată, când i-am văzut
acolo, chinuiţi, zic către ei: „Ce faceţi aici?” Dar ei toţi, în cor: „Aici se
chinuiesc mândrii, invidioşii şi răutăcioşii.” Eu îi întreb iar: „Dar de ce naţi
făcut cumva ca să n-ajungeţi aici?” „Aşa am vrut noi!” Şi-am fugit pe
un drum lung, plângând, ca să n-ajung şi eu acolo.
Dar ce credeţi? Peste o zi, a venit Părintele la noi. Şi eu mă gândeam
cum să pun întrebarea, că mi-era teamă de ce vor zice maicile, că iar am
vise, că ce-mi trebuie? Dar cum a sosit Părintele, a intrat pe uşa de la
bucătărie şi a întrebat-o pe maica Varvara, că ea se gândea că sfinţii deaia
au ajuns sfinţi, pentru că s-au născut sfinţi, şi că ea nu va ajunge
niciodată sfântă. Şi o întreabă Părintele: „Mă, ce crezi tu, mă, că sfinţii
s-au născut sfinţi, mă? Ei s-au făcut sfinţi, mă.” Ea a înmărmurit,
când a auzit. Numai „vai, Părinte!” a mai putut zice. „Da, mă, ei s-au
făcut sfinţi!” Apoi vine la mine: „Şi tu... cu ce te mai frămânţi pe aici?”
„Vai, Părinte, Dumnezeu v-a adus” şi m-a apucat plânsul, de n-am mai
putut vorbi de plâns. Dar zic: „Măcar daţi-mi voie să vă spun visul.” Şi
i-am spus visul. M-a ascultat şi a zis aşa: „Da, mă, că sinea asta-i foarte
subtilă. Dar ştii ce scrie acolo? Fiule, leapădă-te de tine însuţi, ia-ţi crucea
în fiecare zi şi urmează-Mi”. Deci mi-a zis cuvântul Mântuitorului, că
prin crucea suferinţelor şi a necazurilor Dumnezeu ne curăţeşte de toate
patimile, ştiute şi neştiute, ale minţii şi ale trupului.
30
Porunca Iubirii 6/ 2010
29